Carnea, banii şi delfinii din „Măcelăria lui Iov”, în regia lui Radu Afrim

0
0

Vineri, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a avut loc reprezentaţia spectacolului „Măcelăria lui Iov”, în regia lui Radu Afrim, după un text de Fausto Paravidino, un spectacol despre viaţă în anasamblul ei, despre suferinţa pe care o implică, despre viaţa care curge după regulile firii fără să ţină cont, de cele mai multe ori, de oamenii care o trăiesc.

„Măcelăria lui Iov” este genul de spectacol care concentrează în el o întreagă lume în care regăsim capitalismul nemilos, felul în care banii pot distruge vieţile oamenilor, dar mai ales fragilitate. Asta subliniază cel mai puternic spectacolul lui Afrim, trăsătura comună a oamenilor, faptul că toţi suntem fragili cu privire la un aspect sau altul, chiar şi cei mai păcătoşi dintre noi.

Spectacolul urmăreşte drama unei familii care ajunge să se destrame din pricina falimentului măcelăriei conduse de Iov, capul acesteia, un om simplu, de modă veche, care nu este pregătit să îşi adapteze afacerea la cerinţele capitalismului. Acest om suferă enorm căci are o soţie despre care află prea târziu că este grav bolnavă, o fiică nebună, care suferă de o boală a uitării şi un fiu care, spre deosebire de el, s-a închinat în faţa capitalismului, uitând de omenie şi jucând după regulile reci ale acestuia.

Iov nu este, precum personajul biblic, pus la încercare, iar apoi salvat, ci doar greu încercat şi, deşi are trăsăturile a ceea ce am numi „un om bun”, nu are cine sa îl salveze pentru că în lumea în care trăieşte, Dumnezeu este banul. Dacă Dumnezeu există, în acest univers, nu se implică, tace, chiar şi atunci când Iov se roagă pentru prima dată la El, din dragoste pentru soţia bolnavă.Emil Coşeru şi Tatiana Ionesi  realizează două roluri de poveste, interpretându-i pe cei doi soţi care se iubesc teribil, dar care, din cauza circumstanţelor, nu îşi permit să se mai manifeste. Grijile îi înghit fără milă pe cei doi: ea este măcinată, o dată, de boala pe care o ţine ascunsă până în ultima clipă, iar apoi de nevoile celor trei membri ai familiei pe care încearcă să îi înţeleagă şi să îi sprijine. El este schingiut de suferinţa de a nu-şi mai putea întreţine familia şi de faptul că, pentru a avea o afacere în această lume, ar trebui să renunţe la principii. Când este strigat „tată”, Iov spune: „Încetaţi odată să-mi spuneţi Tată! Nu vedeţi că nu mai sunt nimic?”

image

Fiul, jucat de Ionuţ Cornilă, este omul cu bune şi rele, chiar dacă proporţiile diferă. Este reprezentantul celui pervertit de capitalism, dar în acelaşi timp, al familistului, al individului care îşi doreşte binele pentru rudele sale, mai ales pentru sora lui.

image

Ada Lupu, în rolul fiicei lui Iov, este o apariţie care înmărmureşte sala pentru că vine cu o energie debordantă într-un rol extrem de solicitant şi de dificil, căci replicile sunt mai puţine, iar accentul cade pe reacţiile faţă de lumea plină de vrajbă în ansamblul ei, reacţii care sunt redate prin privirea pierdută, prin zâmbetul larg şi prin mişcările legănate ale trupului. Lupu se descurcă admirabil, iar solo-urile în limba delfinilor creează o atmosferă stranie şi totodată nostalgică pentru că fiica şi băiatul de prăvălie pe care îl iubeşte, jucat de Andrei Varga,  nu ajung să vadă delfinii, simbol pentru retragerea din lumea care măcelăreşte suflete, din lumea  ignorată de Dumnezeu.

Aşa cum există o sfântă treime, există şi o pervertită treime, în persoana a trei prostituate- dintre care două sunt travestiţi- interpretate cu un farmec aparte de Horia Veriveş, Irena Boclincă şi Doru Maftei.  Aceştia sunt martorii tragediei familiei, dar şi actanţi care participă la împlinirea ei: îndeplinesc rolul muncitorilor care demolează măcelăria, dar şi pe cel al mercenarilor trimişi să îi elimine pe Iov şi pe iubitul fiicei acestuia.

image

Veriveş şi Boclincă joacă personaje similare care poartă chiar numele lor sau variaţii ale acestora- Horela şi Irena. Totuşi, cele două diferă în ceea ce priveşte acceptarea sau nu a unor limite. Horela  nu are astfel de limite, face tot ceea ce este necesar pentru supravieţuire, în vreme ce Irena încearcă să dea bir cu fugiţii când la mijloc apare posibilitatea săvârşirii unei crime.

Personajul lui Veriveş a încântat publicul cu figura sa nepăsătoare şi cu mişcările lui feminine, iar monologul său din finalul piesei l-a făcut să înlemnească- o apologie a păcătoşilor. Horela se întreabă cum rămâne cu cei păcătoşi care nu pot respecta Decalogul, nu pentru că aşa şi-au propus, ci pentru că aşa au fost nevoiţi, pentru pâinea cea de toate zilele.

„Aşa că lăsaţi-ne în pace pe toţi ăştia care nu putem fi eroi şi nu ne mai judecaţi” este cerinţa Horelei care ajunge să ucidă pentru bani.

Scenografia semnată de Irina Moscu, regia lui Radu Afrim şi video-mappingul cu delfini şi bucăţi de carne, realizat de Andrei Cozlac şi muzica adusă de Adrian Păduraru, se îmbină perfect într-un decor de o frumuseţe sumbră, a locului de nicăeri şi, totodată, de pretutindeni.

 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri