BOOKFEST Criticul Ion Pop, despre „Şapte manifeste Dada“: „«Dada» înseamnă o dublă afirmaţie, care se echivalează cu o negaţie radicală“
0
Pe 3 iunie, la Salonul de Carte Bookfest, a avut loc lansarea volumului „Şapte manifeste Dada“ de Tristan Tzara, ediţia a II-a, publicat la Editura Polirom. La eveniment au participat criticul şi istoricul literar Ion Pop, care a tradus şi prefaţat cartea, şi editorul Bogdan-Alexandru Stănescu. Anul acesta, în februarie, s-au împlinit 100 de ani de la începuturile Mişcării Dada.
„Funcţionăm într-o afacere din ce în ce mai comercială şi obiectul muncii noastre a început să devină din ce în ce mai orientat spre vânzare. O spun cu regret, dar înţelegem situaţia, mai ales din 2008 încoace. Vreau să subliniez importanţa acestei apariţii editoriale tocmai pentru că iese, într-un fel, din schema asta a comercialului (…) A fost iniţiativa domnului profesor Ion Pop. (...) Cred că este o carte care poate dezvălui foarte multe celor care nu prea au cunoştinţe despre avangarda românească. (…) Domnul Pop a revizuit totul, de la aparatul critic până la traducere“, a spus Bogdan-Alexandru Stănescu.
„Acolo unde am văzut că sunt lucruri care pot fi mai bine spuse, le-am înlocuit pe cele vechi. (…) Este o ediţie foarte, foarte elegantă, după părerea mea. Am fost foarte surprins şi emoţionat; nu mă aşteptam. (…) Despre Dadaism trebuie spuse câteva cuvinte; poate nu toată lumea este familiarizată. Mişcarea Dada a fost lansată în februarie 1916 la Zürich, la renumitul Cabaret Voltaire, care a fost deschis de un neamţ, Hugo Ball, puţin filosof. A participat la Mişcarea Dada în primele săptămâni, după care s-a detaşat de ea. (...) Termenul «dada» a fost explicat de mai multe persoane, lăsându-se în ceaţă oarecum provenienţa cuvântului. Tzara este la originea acestui cuvânt, iar legenda spune că, răsfoind Dicţionarul Larousse, a dat întâmplător de el. În franceză, s-ar referi la căluţul de lemn cu care se joacă copiii. (…) «Dada», în ruseşte şi în româneşte înseamnă o dublă afirmaţie, care se echivalează cu o negaţie radicală – dacă spunem «da, da, da», cântărim lucrurile, ne îndoim. (…)
Este o mişcare internaţională la care participă artişti din mai multe ţări, cinci români din prima seară. În primul rând, era Tristan Tzara, care avea atunci 19 sau 20 de ani şi care a plecat la studii la Zürich, unde se afla deja Marcel Iancu. Erau doi fraţi ai lui Marcel Iancu şi mai era un pictor important, de la care găsim nişte tablouri la Muzeul Naţional al României, Arthur Segal.
Singura stare de spirit acceptată era aceea a spontaneităţii. (…) Genialitatea lui Tristan Tzara se manifestă în aceste formulări uluitoare, de o expresivitate, de un spirit ludic, de o libertate a jocului, a artei combinatorii, a punerii în scenă a unor discursuri“, a zis criticul şi istoricul literar Ion Pop.
Se încarcă comentariile...
