"Azi, mai mult decat oricand, lumea are nevoie de poezie in imagini"

Pledeaza Serbana Dragoescu, artist-tapiser care i-a "tradus" pe Eminescu si Borges in "erezii plastice"

- Cine trece pragul expozitiei dv. "Punctul si Erezii plastice", vernisata de curand la Muzeul de Arta Constanta, are revelatia unei dimensiuni avangardiste a tapiseriei monumentale si graficii de carte. A construi cu acul, la gherghef, pe 11 metri lungime si 3 inaltime, o viziune cosmogonica a lumii, precum si a "traduce" in imagini "eretice" - deci, dincolo de dogma ilustratiilor clasice -, este o provocare pe care, paradoxal, chiar si profanii o accepta fara rezerve.
- Da, a fost si pentru mine o mare bucurie sa vad ca oameni altfel foarte cultivati, carora poemele lui Borges le pareau o aventura literara fara miza, au venit sa-mi spuna, dupa ce i-au vazut versurile in "Labirintul" si "Labirintul 2": "am gasit drumul". De asemenea, in "Luceafarul" lui Eminescu gasim tot universul eminescian. Poemul este redat integral, dar, la fiecare strofa, adun poeziile lui Eminescu ce mi se par a face parte din acelasi univers poetic si, sa spunem, vizual, plastic. M-am regasit si in cartile lui Octavian Paler sau in "Copacul din zori" al Alexandrei Titu. Pe ideea de jurnal si contrajurnal mi-am structurat si eu circular, a propos de Borges, "traducerea" plastica a cartilor lui Paler: intoarcerea, fara sfarsit. In "Copacul" Alexandrei Titu, am pornit de la "testul copacului folosit de psihologi, pentru a deslusi caracterul omului care-l deseneaza: dupa cum desenezi un copac, psihologul iti poate spune multe lucruri despre tine, despre suferintele si temerile tale. M-a fascinat ideea si, de aceea, fiecare personaj din carte e ilustrat in "Cele patru anotimpuri" ale mele printr-un copac. De ce "Punctul"? Fiindca de aici porneste atat universul, cat si, la scara fiecaruia, creatia noastra. Pentru ca azi mai mult decat oricand, lumea are nevoie de poezie in imagini, pentru a tine piept violentei si pornografiei.
- Dar cat de greu mai este astazi sa fi artist tapiser?
- Artele decorative au fost intotdeauna Cenusareasa plasticii romanesti. In strainatate, un metru patrat de tapiserie este platit la 3000 dolari, suma ce pare astronomica la noi. Eu niciodata, nici inainte de 89, n-am lucrat "pe comanda". Am vandut, cat am vandut, din expozitii. Mi-ar placea insa ca "Punctul" meu sa-si gaseasca loc intr-un spatiu public sau intr-un muzeu, ca sa ramana, sa poata fi vazut. Tapiseria romaneasca nu mai este simplu decorativism, tinde sa devina o arta majora. In general insa, conditia artistului plastic este extrem de precara la noi. Atata timp cat nu exista o institutie a manageriatului razbeste fiecare cum poate. Uniunea Artistilor Plastici supravietuieste si ea, independent, ca fiecare artist in parte. Mai organizeaza cate o expozitie, ma rog, abia incepe sa umble in doua picioare. In '89, am cazut in patru picioare si acum ne ridicam in doua. In alte tari, o uniune de creatie are rol de manageriat, cu o politica de promovare, cu cap si coada. Mi-ar placea sa traiesc ziua cand minunea asta se va intampla si la noi.