APARITII EDITORIALE

Intoarcerea autorului Cand scriitorii nostri de varf, poeti (Nina Cassian, Ileana Malancioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu) ori prozatori (Nicolae Breban, Augustin Buzura, Constantin Toiu),

Intoarcerea autorului
Cand scriitorii nostri de varf, poeti (Nina Cassian, Ileana Malancioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu) ori prozatori (Nicolae Breban, Augustin Buzura, Constantin Toiu), isi scriu si isi publica memorii, jurnale, volume de confesiuni mai mult sau mai putin violente, este firesc s-o faca si criticii lor. Dupa Livius Ciocarlie, Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Matei Calinescu, Gelu Ionescu, Virgil Nemoianu si Gabriel Dimisianu, iata-l pe Eugen Simion, una dintre cele mai autorizate voci ale domeniului, desfasurandu-se si devoalandu-se intr-un volum dialogat ce poarta in titlu o sintagma din Roland Barthes: in ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor (Ed. Univers enciclopedic, 2004). Apelul la semioticianul francez este de doua ori semnificativ. intai, pentru ca aceasta formula a lui (ariergarda avangardei) se dovedeste foarte potrivita pentru a fixa rolul criticului literar in general, locul sau pe harta bataliilor si razboaielor literare, cu o solutie de echilibru - nici conservatorism ruginit, nici adoptarea noului cu orice pret estetic - adoptata si de Eugen Simion. Apoi, e de remarcat ca unul si acelasi Roland Barthes, dupa ce pledase pentru eliminarea Autorului din Opera anuntandu-i, cu sadism metodologic, moartea, isi va revizui treptat pozitia, acordandu-i bietului autor mai multe drepturi intre hotarele textelor sale, ba chiar recuperandu-l din crampeie biografice, sub forma unei "structuri de existenta". Nici o contradictie, in schimb, la criticul roman, autor al unui volum (intoarcerea autorului, 1981) ce anunta intr-un fel intreg acest val al subiectivitatii creatoare, recunoscute si asumate ca atare. Dar cartea de fata nu depaseste, in ceea ce-l priveste, o limita, un prag al introspectiei. Spre deosebire de atatia memorialisti si diaristi, Eugen Simion cultiva "viciul discretiei" si are constiinta pudorii: parte dintr-o educatie si o morala taraneasca, parte din efortul de a se construi ca intelectual. Firestile curiozitati reportericesti ale interlocutorului raman nesatisfacute, alunecand pe ecranul protector pus de critic intre el si public. Ca altadata Maiorescu si E. Lovinescu, nu intamplator invocati in mai multe randuri. Convorbirile se centreaza, prin urmare, pe teme literare si culturale in sens larg (de la romanul din secolul 19 si pana la clasicismul esential propus de Paul Valery), definindu-l pe critic prin modul in care se raporteaza la ele, prin ceea ce afirma si respinge, intr-un mod mai direct sau (de regula) mai nuantat. Lumea romaneasca intra si ea in acest cadru al discutiei, iar in interiorul sau, diferite experiente si episoade din biografia lui Eugen Simion, privite cu o seninatate greu obtinuta si puse in niste pagini extraordinare (discutiile cu bunicul, din copilarie, despartirea de familie si intrarea la internatul liceului "Sfintii Petru si Pavel" din Ploiesti, admiterea la Filologia bucuresteana, cu povara dosarului purtata de fiul unor asa-zisi "chiaburi"...). Scene comparabile cu cele din Viata ca o prada a lui Marin Preda. De o apreciabila densitate intelectuala si existentiala, cu intensitati psihologice si acuitati morale, uneori nedreapta, ca in fragmentele despre subsemnatul, cartea se citeste pe nerasuflate si se tine minte pe portiuni intinse. O lectura de zile mari.