Amintiri din copilăriile scriitorilor Care Santos şi Mircea Cărtărescu. „M-am apucat de scris pentru că aveam o viaţă foarte plictisitoare“
0Scriitoarea catalană Care Santos, venită în România cu ocazia lansării romanului „Încăperi ferecate“, publicat de Editura Humanitas, a discutat miercuri-seară, cu Mircea Cărtărescu, despre memorie, aduceri aminte din copilărie şi literatură, într-o dezbatere desfăşurată la Institutul Cervantes din Capitală.
La dialogul de miercuri-seară au participat scriitoarea catalană Care Santos, scriitorul Mircea Cărtărescu, directorul editorial Humanitas Fiction Denisa Comănescu şi directorul Institutului Cervantes Juan Carlos Vidal.
Mircea Cărtărescu: „Care Santos este un foarte bun cunoscător de literatură şi dornică să-şi împărtăşească experienţa literară. (...) Când spui memorie, te gândeşti la computere. Nu trebuie să ne-o imaginăm ca pe o magazie unde depozităm lucruri. Memoria este un sistem dinamic, e însăşi fiinţa noastră, trupul nostru şi creierul nostru indiscernabil de trup. Memoria e cel mai important lucru pentru un scriitor, e resursa lui materială“, a apreciat Cărtărescu, pornind de la romanul „Încăperi ferecate“ al lui Care Santos, care are ca element central memoria.
Care Santos a spus că i-a citit cu fascinaţie toate volumele lui Cărtărescu traduse în spaniolă. „Meritul unui scriitor nu este să-l citeşti, ci să continui să-l citeşti, printre atâtea lucruri pe care le avem de făcut. I-am citit toate cărţile lui Mircea Cărtărescu traduse în spaniolă şi încă mă seduce acea legătură dintre oniric şi realitate. Mi-a plăcut să descopăr şi că avem autori preferaţi comuni, precum Nabokov, Dumas“, a completat scriitoarea.

Scriitorul Mircea Cărtărescu
Vorbind despre memorie şi amintiri, cei doi scriitori au rememorat primele momentele ale copilăriei în care au intrat în contact cu literatura şi, mai ales, prima experienţă scriitoricească. „Am început să scriu citind. La 9 ani m-am apucat să scriu un roman istoric care avea doar vreo 15 pagini, dar aveam impresia că am scris Biblia. Scriam cu încăpăţânare“, a mărturisit Mircea Cărtărescu, recunoscând că şi-a ascuns mult timp textele de părinţii săi, care-l luau în râs.
Inspiraţia nu o găseşti în lume, ci în tine însuţi, în visurile şi în temerile tale. «Crimă şi pedeapsă» s-a scris dintr-o teamă. Graţie lui Dostoievski am început să scriu. Care Santos, scriitoare
„În copilărie nu voiam să citesc decât ce îmi plăcea, îi citeam pe romanticii mei“, a spus Santos. „Trebuie să vă mărturisesc că m-am îndrăgostit de Byron (Lord Byron, scriitor romantic – n.r.) la 11 ani, deşi nu înţelegeam mai nimic. Poţi să citeşti o carte cu fascinaţie, chiar dacă n-o înţelegi. Nu trebuie să înţelegi totul ca să te bucuri de literatură. E nevoie numai de poftă de citit, pasiune pentru ceea ce urmează să citeşti. (...) Am făcut progrese şi am ajuns la «Crimă şi pedeapsă» şi am vrut s-o citesc. Am mers la Biblioteca Municipală din Mataro, unde bibliotecara era atotputernică la biroul său, avea o faţă antipatică şi purta ochelari cu lentile foarte groase. I-am cerut cartea «Crimă şi pedeapsă», iar ea, cu dispreţ deplin, aproape fără să se uite la mine, mi-a spus că nu se poate, că sub nicio formă nu o să-mi dea acea carte fiindcă nu este potrivită pentru vârsta mea. Aveam 11-12 ani, consideram că vârsta mea era foarte potrivită. Mi-a spus că, dacă o vreau, să vină tatăl meu şi să i-o ceară. Spre surprinderea mea, tatăl meu m-a sprijinit, a venit la bibliotecă, s-a pus în faţa bibliotecarei şi i-a spus: «Vă rog ca, de acum înainte, să-i facilitaţi fiicei mele accesul la orice carte, oricât de neadecvată vi s-ar părea pentru ea». Tatăl meu avea o anumită autoritate în acel moment, pentru că era şeful clinicii din oraş, era medic, un om puternic, înalt, impunea respect. Spre satisfacţia mea, bibliotecara a spus: «Da, domnule doctor Santos, bineînţeles», şi s-a dus să caute cartea“, a povestit Santos.

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Nu ştiam nimic, era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina. Care Santos, scriitoare
„Cred că m-am apucat de scris fiindcă mă plictiseam foarte tare. M-am născut într-o familie cu părinţi obosiţi şi cu fraţi mult mai mari decât mine – unul este cu 14 ani mai mare decât mine, iar celălalt cu 12 ani. În toată copilăria mea am auzit adesea fraza: „Asta am făcut-o înainte să te naşti tu“. Mi-o spuneau constant, iar eu aveam impresia că, înainte să mă nasc, în casa mea era un continuu festival“, a rememorat scriitoarea.
Care Santos şi-a amintit cum primele încercări de a scrie erau destul de dificile, fiindcă nu avea cunoştinţele necesare pentru a povesti anumite întâmplări: „Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina“, a glumit scriitoarea din Spania.
„De asemenea, căutam pe cineva care să-mi dea sfaturi despre scris, fiindcă nu provin dintr-o familie de scriitori, nu am avut pe nimeni în jurul meu care să mă ajute.“, a mai spus Care Santos. „Mulţi ani la rând mama mea era singurul meu cititor, scriam numai pentru ea. De atât are nevoie un scriitor, de un cititor. La început îmi corecta greşelile gramaticale, apoi, văzând că personajele mele erau fie foarte periculoase, sufereau mult şi făceau mult rău, fie foare bune, mi-a spus că lucrurile în viaţă nu sunt nici atât de bune, nici atât de rele“, a continuat autoarea.
Care Santos a mai adăugat că literatura lui Dostoievski a sădit în ea dorinţa de a se apuca de scris. „Inspiraţia nu o găseşti în lume, ci în tine însuţi, în visurile şi în temerile tale. «Crimă şi pedeapsă» s-a scris dintr-o teamă. Graţie lui Dostoievski am început să scriu“, a mărturisit scriitoarea.