Exclusiv Actorul Fred Armisen, despre rolul unchiului Fester, un Clasic Continuu: „E grozav să fii un ciudat“
0Unchiul Fester este o apariție care incită, care binedispune, dar și care creează tensiune – știi sigur că va urma ceva ieșit din tipare. Cel mai îndrăgit membru al familiei de către Wednesday, el pare a fi ca un suflet analog ce trăiește într-o lume digitală. Fiecare râs, fiecare bec aprins în gură, fiecare cactus mâncat devin o afirmație că grotescul poate fi vesel, că ciudățenia poate lumina întreaga lume – cu sau fără curent continuu.
Un cap chel, palid, care strălucește sub luminile platoului, ochi bulbucați și un zâmbet rebel și blând totodată. Unchiul Fester din seria „Wednesday“ (ajunsă deja la cel de-al doilea sezon, disponibilă pe platforma de streaming online Netflix) este deopotrivă o moștenire și o invenție – un personaj născut din desenele morbide ale lui Charles Addams, trecut prin ironia televiziunii alb-negru, prin ciudățenia colorată a Hollywoodului și ajuns acum într-un spin-off modern și dinamic.
Un proscris „mereu pe fugă“
În mâinile actorului Fred Armisen, Fester reapare ca un carnaval de contradicții: un mic infractor cu o sclipire conspirativă, un maestru de ceremonii al ciudățeniei familiale și un păstrător fidel al celor mai tandre și stranii secrete ale brandului Addams. Cu o asemenea moștenire în spate, dar și cu provocarea de a veni cu ceva nou, comediantul Fred Armisen (58 de ani) spune într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ că, atunci când i-a fost propus rolul, s-a documentat foarte mult și și-a dorit să rămână fidel portretului deja celebru de atâtea decenii: „Am încercat în mare parte să-l joc pe Fester așa cum l-am văzut în alte show-uri și filme, ca să păstrez personajul la fel pentru că oamenii îl cunosc deja. Am presupus că, odată ce încep să vorbesc, gesturile mele naturale vor ieși oricum la suprafață. Dar am încercat să rămân la ceea ce știam, la ce am văzut înainte“.
Acest echilibru între reverență la vechea cinematografie și reinterpretare definește noua sa versiune. Festerul lui Armisen păstrează amintirea celor de dinainte: grotescul lui Jackie Coogan, exuberanța haotică a lui Christopher Lloyd. Totuși, sensibilitatea actorului, un simț al absurdului bine schițat, dar și o empatie care vine parcă în contradicție cu înfățișarea sa oferă rolului o aură nouă.
A-l privi pe ecran e ca și cum ai urmări cum costumul și meșteșugul actoricesc se metamorfozează. Armisen s-a ras în cap, a îndurat ore de machiaj și proteze, s-a lăsat transformat într-o siluetă pudrată, caricaturală, ca desprinsă dintr-un panou de circ gotic. Dar nu acestea au fost o provocare, ci faptul că „trebuia să-mi amintesc mereu că e pe fugă“, spune actorul. „De fiecare dată când mă simțeam confortabil, trebuia să-mi aduc aminte că e mereu în mișcare. Și chiar dacă face prostii, trebuie să se simtă că se distrează. Râde mult, chicotește – așa că trebuia să-l țin vesel, să nu uit să-l fac să râdă“.
Această mișcare perpetuă, un fel de umor fugar, alimentează interpretarea. „Wednesday“ îl repoziționează pe Fester nu doar ca bufonul familiei, ci ca un rătăcitor între lumi: proscris, unchi și, într-un fel aparte, înțelept. „Adică e aproape ca Robin Hood“, glumește Armisen. „Nu că Fester ar fi vreun erou, dar acționează în zona aia gri. Cu toții facem asta – știi că trebuie să oprești complet la semnul de STOP, dar tu doar încetinești. Cred că e ceva de genul ăsta“. Rezultatul e un personaj cu o morală nuanțată: neastâmpărat, dar ghidat de afecțiune – mai ales pentru nepoata Wednesday pentru care devine o oglindă – proscrisul care transformă excentricitatea într-un cod etic.
„Dacă Tim Burton e fericit, sunt și eu fericit“
În scenele dintre Armisen și Jenna Ortega observăm cu ușurință o complicitate între două personaje care nu se rușinează de ciudățenia lor, creionată cu măiestrie de către regizorul Tim Burton. „N-am improvizat deloc. Nu era nimic ce aș fi putut adăuga prin improvizație. Altfel, ar fi devenit doar un exercițiu de vanitate“, recunoaște el. „Există un loc pentru improvizație, dar aici totul era deja acolo. Umorul era scris. Dacă aș fi adăugat ceva, ar fi fost doar un gest indulgent“. Respectul său pentru Tim Burton e sincer și dezarmant: „Sunt un fan atât de mare al lui Tim Burton încât tot ce mi-am dorit a fost să fie el mulțumit. Dacă Tim Burton e fericit, sunt și eu fericit. N-am vrut să exagerez sau să încerc tot felul de variante. El știe mult mai bine decât mine. Și am încercat să nu-i spun tot timpul ce fan sunt“.
Această colaborare a dat naștere unui Fester perfect integrat în estetica gotică burtoniană – un bufon electrizant care combină morbidul cu duioșia. Membrii Familiei Addams au rămas la fel încă de la debutul lor – în 1938, sub formă de benzi desenate, publicate în „The New Yorker“ –, cu mici amprente ale regizorilor care au dat viață poveștii. Întrebat cum l-ar vedea pe Fester dacă ar fi fost creat acum, Armisen răspunde fără ezitare: „Fester e atât de clasic. Mi se pare atemporal, pentru că s-a schimbat atât de puțin. Poate dacă ar fi fost creat acum, felul în care folosește electricitatea ar fi altul, poate ar avea versiuni AI, de chestii care ies din mâini. Nu știu exact cum ar arăta, dar ar fi ceva în zona aceasta“. Gândul la electricitate l-a păstrat și la întrebarea ce putere supranaturală din serial ar păstra, comediantul american a răspuns râzând: „Clar partea cu electricitatea. Nu vreau să mă mai tem că mă curentez când încerc să refac o priză. Ar fi minunat să nu trebuiască să te gândești deloc la asta“.
De la death metal la dolce far niente
Dincolo de glumă, serialul propune ceva mai profund: o celebrare a faptului de a fi diferit. Într-o epocă în care excentricitatea e simultan comercializată și temută, bucuria lui Fester devine o declarație. Armisen o spune direct: „Aș zice că e despre a-ți îmbrățișa faptul că nu te potrivești, că nu ești ca toți ceilalți. E grozav să fii un ciudat. Ca în piesa «Creep» de la Radiohead – modul în care au sărbătorit sentimentul a fost genial, au spus exact ce trebuia“. Continuând pe ramura muzicală, Armisen își imaginează că personajului i-ar plăcea muzica rock – „death metal norvegian. Ceva chiar mai greu decât Ozzy“.
Zvonurile industriei vorbesc deja despre un posibil spin-off. Armisen nu neagă tentația: „Cred că e destul de mult de spus despre personajul lui – și înainte, și după. Așa că sunt multe posibilități“. Iar dacă ar trebui să aleagă doar una dintre multiplele sale personalități – căci serialul ne prezintă din plin apetitul lui Fester de a purta mii de măști, de a se plasa în pielea altor oameni –, ar merge pe cea italiană. „Îmi amintesc că m-am uitat pe pașapoartele lui de pe platou și cred că unul era italian. Mi s-a părut foarte tare, să ajungi în Italia, să mănânci bine și apoi să te întorci. Cred că ar fi o cină perfectă pentru el – undeva sus, într-un orășel care arată ca un castel, acela e locul potrivit“.
Se încarcă comentariile...
