1 Mai - Ziua muncitorului comunist, sărbătorită cu defilări propagandistice și petreceri la iarbă verde
0Cum a fost transformată o zi de manifestații pentru drepturi într-o sărbătoare națională comunistă cu mici, bere și acțiuni închinate „conducătorului iubit“.
Sfârșitul anilor ’20, Moscova: Lenin și Partidul Comunist Rus, bolșevic, fondează Internaționala a III-a, cunoscută sub numele de Internaționala Comunistă sau Comintern. Câteva decenii mai târziu, România se regăsește sub „aripa protectoare“ a Uniunii Sovietice, preluându-i modelul în toate formele, inclusiv sărbătorile naționale, printre care și Ziua Muncii – 1 Mai. „Lozinca internaționalistă «Proletari din toate țările, uniți-vă!», preluată din manifestul comunist scris de Marx și Engels, oficializată la Moscova, a fost de bun augur pentru stabilirea și omagierea unei zile a proletarilor de pe întreaga planetă“, a explicat istoricul Lavinia Betea pentru „Weekend Adevărul“. Odată cu instalarea regimului comunist la putere, în România începe un amplu proces de sovietizare, fapt care se vedea și în celebrarea Zilei Muncii.
1 Mai, alegere ingenioasă
Preluând modelul Uniunii Sovietice, care celebra 1 Mai și printr-o amplă paradă desfășurată în Piața Roșie, unde mii de muncitori, țărani și soldați se adunau în jurul Mausoleului lui Lenin, în România sunt organizate festivități masive, accentul punându-se pe o paradă impozantă ce avea loc în Capitală. „În România, 1 Mai s-a sărbătorit într-o manieră mai diferită de la o etapă la alta. În prima etapă în care am imitat total practicile sovietice, am copiat și sărbătoarea de 1 Mai. Apoi, când România a avut pretenția că este altceva și că aici Partidul Comunist Român a fost cel care a făcut revoluția, fără sprijin sovietic, s-a sărbătorit ținându-se seama și de cheltuielile care se făcuseră anterior cu festivitățile masive care se concentrau pe o paradă foarte impozantă“, a relatat Lavinia Betea.
De asemenea, istoricul a explicat faptul că sărbătorirea Zilei Muncii pe data de 1 mai a reprezentat un avantaj major pentru regimul comunist român, întrucât ziua se afla în sezonul în care natura revenea la viață și „spiritul omului se schimbă odată cu renașterea naturii“. Totodată, a mai adăugat Lavinia Betea, această zi se plasează bine și pe sărbătorile tradiționale, pentru că și calendarul agricol începe aproximativ în aceeași perioadă, la Paște. „Toate ritualurile comuniste s-au grefat cu multă ingeniozitate pe ritualuri tradiționale. Comunismul le-a descărcat de încărcătura religioasă“, a punctat aceasta. Românii aveau o tradiție îndelungată de a se aduna și celebra împreună în această perioadă a anului, după Paște, în funcție de zona din țară: dacă în anumite zone exista tradiția Nedeilor, în altele se sărbătoreau Rugile, în funcție de hramurile bisericilor, acestea fiind „sărbători care la origine aveau o tentă religioasă, dar care reprezentau sărbători câmpenești, cu hore, taraf, iar toată comunitatea era prezentă“.
De la defilare, direct la petrecere
Ceea ce trebuia să rămână o zi în care muncitorii, fie că lucrau pământul sau în fabrici, să se reunească și să celebreze împreună renașterea naturii și a spiritului uman, să danseze și să se cinstească învăluiți în voie bună, să uite de muncile grele și să se odihnească și să se celebreze pe ei înșiși, a fost transformată într-o zi-corvoadă. În primii ani ai regimului comunist, defilările și manifestațiile pompoase și obligatorii le răpeau muncitorilor binemeritata zi de răgaz într-o perioadă în care din cele șapte zile ale unei săptămâni, șase erau lucrătoare. 1 Mai devenise în realitate o zi de preamărire și omagiere a partidului și conducătorilor. Defilările propagandistice îi scoteau pe muncitori, țărani, intelectuali, tineri studenți şi elevi pe străzi pentru a slăvi partidul și conducătorul.
După venirea lui Ceaușescu la putere, omagierea a început treptat să se facă descentralizat, cu cheltuieli foarte reduse, la nivelul fiecărei instituții, școli sau fabrici, însă „nu erai lăsat să îți concepi programul propriu, ci era tot un program cadru“, a mai adăugat istoricul Lavinia Betea. „Elevii sau angajații se adunau, iar de la centru se primea o expunere-cadru, care nu suporta creativitate. Ulterior, urma un program artistic“, a mai spus Lavinia Betea pentru „Weekend Adevărul“. Pentru orășeni, târgurile și iarmaroacele erau unele dintre scăpările celor care nu plecau la iarbă verde după ce participau la întrunirile organizate de instituțiile la care lucrau. De asemenea, printre opțiunile lor se mai regăseau și teatrele de varieteu, cluburile fabricilor, dar și sălile de biliard. Îndeosebi cei tineri alegeau să meargă la cinematograf, să facă mici excursii în jurul orașelor, să participe la întreceri sportive și chiar să meargă la așa-numitele baluri, care după anii ’70 au devenit discoteci.
În zona rurală, Căminele Culturale deveneau un centru al sărbătorii zilei de 1 Mai, unde primarii și milițienii erau nelipsiți și nu atât doar din considerente ideologice, cât ci și pentru a preveni sau stopa orice posibil scandal, nu neapărat politic, a explicat istoricul. Totodată, la reuniunile organizate în țară, activiștii de partid, din mediul rural sau din fabrici, trebuiau să se afle în mijlocul oamenilor muncii. De asemenea, istoricul Lavinia Betea a explicat faptul că la reuniunile câmpenești „nu se vorbea despre patrie, partid sau Ceaușescu, ci pur și simplu se stătea la bere și mici, se povestea, te întâlneai cu rudele și prietenii. Cum să nu te bucuri? Te îmbrăcai cu hainele noi de la Paște, mergeai pe câmp, era muzică, petrecere, vremea era frumoasă“. Totodată, istoricul a punctat faptul că la astfel de reuniuni „nu te obliga nimeni să dansezi sau să strigi «Sus Ceaușescu» sau altceva. Strigai doar dacă voiai să te afirmi, altfel nu te împingea nimeni să faci asta“. Aici, oamenii ascultau muzică, dansau, mâncau sau beau bere, se simțeau bine, povesteau și încercau să uite de lipsuri şi greutăți.
Mai marii partidului, presa și activiștii
De cealaltă parte, la nivel înalt, membrii Comitetului Central sărbătoreau 1 Mai muncitoresc printr-un dineu despre care se scria în presa vremii. În ceea ce privește manifestațiile, acestea erau organizate în cele mai mici detalii, autoritățile dorind să funcționeze totul perfect, fără incidente, mai ales în ziua slăvirii soților Ceaușescu. „Manifestațiile erau organizate în cele mai mici detalii, purtătorii de pancarte erau cu toții nominalizați și între demonstranți erau lucrători de la Securitate care urmăreau tot ce se întâmpla. Era exclus să arunci pancarta sau să îți manifești revolta, nesupunerea sau ura în timpul unei astfel de demonstrații“, a declarat istoricul Lavinia Betea. De asemenea, aceasta a explicat și faptul că cei care participau la demonstrații erau de obicei cei care voiau să avanseze în carieră: „Mulți au spus după Revoluție că au fost scoși la demonstrații și și-au aruncat pancartele. Dar cum ar fi putut face asta când ei erau scoși în stradă pe tabel și cu Securitatea între ei?“.
Omagierea era dublată și de televiziune, care avea rolul de a aduce în prim-plan tot ce era mai ales din această omagiere și preaslăvire. „Accentele aparțineau instituțiilor media, în primul rând Televiziunii Naționale, care avea un program extras din spectacole datorate Festivalului «Cântarea României», unde erau omagiate patria, partidul și soții Ceaușescu. De asemenea, se scria despre 1 Mai și în ziare, care apăreau atunci la chenar roșu, adică nu mai erau imprimate doar în alb și negru, ci se adăuga și culoarea roșie, pentru sloganuri, pentru titlurile articolelor de fond“.
În anii ’80, omagierea soților Ceaușescu atinsese proporții uriașe, întreaga zi de 1 Mai fiind dedicată lor. Numele vechilor conducători socialiști – Marx, Engels, Lenin – nu mai erau nici măcar vag menționate, ci „soților Ceaușescu li se datorau toate“.
Ziua Tineretului, punte pentru distracție
În timpul regimului comunist, o nouă zi a devenit liberă: 2 Mai, declarată Ziua Tineretului. Potrivit istoricului Lavinia Betea, atunci când cădea duminică sau luni, tinerii încercau să profite cât mai mult, mai ales având în vedere că în acea perioadă se lucrau șase zile pe săptămână. „De 1 Mai se deschidea și sezonul turistic pe litoral. Pentru studenți și tineri, era aproape o tradiție să meargă la mare“, a mai adăugat aceasta.
Bineînțeles, și Ziua Tineretului trebuia marcată în acord cu directivele partidului, astfel că tinerii participau la parade, dar și la competițiile sportive, iar apoi erau liberi să își petreacă timpul la iarbă verde, să facă mici excursii, să meargă pe litoral sau să își încheie ziua cu seratele cu muzică folk, discoteci sau brigăzi artistice, care aveau loc la Casa de Cultură a Studenților, Casa Tineretului și la Cluburile de Tineret.
O zi americană serbată de comuniști
Tradiția zilei de 1 Mai începe încă din secolul XIX și nu la Moscova, ci la mii de kilometri distanță, în Chicago. Industria luase un avânt vertiginos, iar lucrătorii munceau în condiții grele, ore în șir, fără pauză de masă. Treptat au apărut și diverse uniuni ale acestor muncitori, în funcție de tagma din care făceau parte. Astfel, aceștia au început să își ceară drepturile, iar în 1872 are loc în New York o mare demonstrație cu 100.000 de lucrători, majoritatea din industria construcțiilor, care militau pentru reducerea normei de lucru la 8 ore pe zi. Câțiva ani mai târziu, pe 1 mai 1886, sute de mii de lucrători care făceau parte din Federația Sindicatelor din Statele Unite și Canada au ieșit pe străzi și au militat pentru introducerea unei rezoluții care stipula reducerea normei de lucru pe zi la 8 ore. Cea mai mare demonstrație a avut loc în Chicago, unde au participat 90.000 de persoane, aproape jumătate dintre acestea aflându-se în grevă.
Incidentul care avea să facă cunoscută în întreaga lume ziua de 1 Mai urma să aibă loc două zile mai târziu, pe 2 mai, când au avut loc incidente violente în Piața Haymarket din Chicago. La acel moment, numărul celor aflați în grevă crescuse la 65.000. O coloană de muncitori s-a alăturat unui protest al angajaților de la o întreprindere de prelucrare a lemnului, iar poliția a intervenit, ceea ce s-a soldat cu moartea a patru protestatari și rănirea a mulți alții. În aceeași zi, o nouă demonstrație a fost organizată în Piața Haymarket, unde la un moment dat o bombă a fost aruncată spre polițiști, 67 dintre aceștia fiind răniți și 7 decedând ulterior. Răspunsul forțelor de ordine s-a tradus în focuri de armă și rănirea a 200 de protestatari, mulți dintre aceștia murind din cauza rănilor. După evenimentele din această zi, opt protestatari au fost trimiși în judecată, ceea ce a dat naștere unei ample mișcări. Mai multe asociații muncitorești din Marea Britanie, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania i-au sprijinit financiar pe cei acuzați prin strângerea de fonduri pentru apărarea lor.
Scindarea
Doi ani mai târziu, în 1890, Federația Americană a Muncii a stabilit ca ziua de 1 Mai să fie una dedicată manifestațiilor și grevelor pentru susținerea zilei de muncă de 8 ore. De cealaltă parte, social-democrații afiliați Internaționalei a II-a au stabilit ca ziua de 1 Mai să fie Ziua Internațională a Muncii. În cele din urmă, pentru a se separa de această mișcare, Federația Americană a Muncii a decis ca Ziua Muncii să fie celebrată în prima zi de luni din septembrie.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, și în România Ziua Muncii a început să fie celebrată cu ample manifestații în cinstea regimului și conducătorului, mascându-se de fapt semnificația acestei zile care, ironic, pornise chiar din Statele Unite ale Americii. Odată cu căderea regimului, manifestațiile au dispărut, însă tradiția serbărilor câmpenești a continuat sub o formă sau alta: local se mai organizează concerte și târguri. Unii preferă să ia calea muntelui sau a litoralului, mai ales dacă data de 1 Mai pică în apropierea weekendului, alții ies la iarbă verde cu familia, rudele sau prietenii. De asemenea, în ultimii ani au luat amploare și festivalurile muzicale la malul mării, 1 Mai rămânând ziua de deschidere a sezonului estival. „În perioada comunistă, distracțiile erau mult mai sărace decât cele din zilele noastre. S-au produs niște «revoluții» între relațiile dintre oameni. Înainte, erau aceste petreceri tradiționale, care la sorginte erau motivate religios, apoi a venit regimul comunist care a translatat interesul pe coeziunea colectivului de muncă, pe comunitate, apoi s-a generalizat televizorul, iar petrecerile s-au restrâns la familia adunată în jurul lui. Acum petrecerile au cam dispărut și a rămas fiecare cu smartphone-ul în față“.
Se încarcă comentariile...
