"Chipul sărăciei în România este chipul femeilor"

Sănătatea, sărăcia, educaţia şi violenţa în familie sunt domeniile preferate de femei pentru că aceste teme au o legătură directă cu rolurile femeilor în viaţa socială. Ce se întâmplă când 90% din parlamentari sunt bărbaţi, aşa cum e acum în România? Am întrebat-o pe Oana Băluţă (31 de ani), doctor în ştiinţe politice.

Vorbim într-o sală de curs de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Universitatea din Bucureşti. Ştiam că unul din 20 de angajaţi ai Guvernului este femeie şi unul din 30 de primari e femeie în România. Aflu acum că e foarte grav că sunt atât de puţine femei în politică. Poate cea mai gravă problemă a femeilor.

"Avem nişte politicieni care pur şi simplu nu înţeleg că femeile sunt un grup care are nişte probleme specifice şi asta este cât se poate de nedrept şi nedreptatea asta are nişte efecte concrete", îmi spune ea.

Şi îmi dă un exemplu foarte clar: canalizarea.

"Canalizarea afectează foarte mult femeile. Femeile ce fac? Spală. Şi e nevoie de o maşină de spălat ca să fie mai uşor. Dacă nu ai apă curentă ce faci? Speli într-o albie, de mână, evident că asta îţi afectează timpul. Asta îţi afectează ţie efectuarea acelor roluri ale femeilor aşa cum sunt ele structurate în societatea contemporană".

adevărul.ro: Cum anume influenţează politica viaţa femeilor din România?

Subreprezentarea politică a femeilor este foarte importantă. Asta înseamnă că interesele lor nu sunt reprezentate pe agenda politică. Povestea asta face, îţi spun foarte plastic, chipul sărăciei în România, să fie chipul femeilor. Chipul persoanelor care sunt bătute în casă să fie chipul femeilor. Persoanele excluse din punct de vedere social poartă chipul femeilor. Toate astea sunt foarte legate de reprezentarea politică a femeilor. Pentru că politica ne influenţează al naibii de tare viaţa.

În ce fel?

Hai să luăm violenţa în familie. Violenţa împotriva femeilor este categoric un interes de gen şi este mai degrabă un interes al femeilor, de aceea este foarte important ca ea să fie politizată. Ce înseamnă asta? Legislaţie adecvată, să ai o instituţie care să îţi monitorizeze implementarea legii şi să ai nişte bugete care să se adreseze eliminării violenţei în familie.

Vorbim pe urmă despre armonizarea vieţii de familie cu profesia. Este o problemă mai ales a femeilor. Pentru că nu există politici publice adecvate, povestea asta scoate femeile de pe piaţa muncii. Mă enervează al naibii de tare faptul că pentru Guvernul României, creşele şi grădiniţele nu sunt o prioritate în condiţiile în care ele scot femeile de pe piaţa muncii.

Aceste două lucruri, violenţa în familie şi reconcilierea vieţii de familie cu viaţa profesională, sunt interese mai ales ale femeilor. De asta este importantă prezenţa unor femei acolo unde se iau deciziile, în Guvern, în Parlament, la nivel local. Pentru ca statul să aloce bani şi pentru sănătate, către asistenţa socială, către educaţie. Domeniile astea trei sunt foarte importante pentru femei pentru că ele au legătură cu rolurile femeilor, cu rolurile pe care femeile le au în viaţa socială. Gândeşte-te că o femeie, de exemplu, potrivit studiilor din România, creşte şi educă copii într-o proporţie infinit mai mare decât bărbaţii.

Adică femeile sunt înclinate către anumite domenii?

Am făcut cu studenţii mei de la masteratul de Gen, Politic şi Minorităţi din cadrul SNSPA o analiză despre reprezentarea la nivelul Parlamentului. Te uiţi ce fel de iniţiative legislative, ce fel de declaraţii politice, ce fel de întrebări şi interpelări au femeile şi bărbaţii din Parlament. O să vezi că femeile au iniţiative legate de armonizarea vieţii de familie cu profesia, de violenţa în familie, de sărăcie, de educaţie. De aceea biografia individuală este importantă. Adică dacă o femeie are, de pildă experienţa hărţuirii stradale, sunt mari şanse ca atunci când ajunge într-o structură de decizie, să ia o decizie, să iniţieze o politică publică legată direct de experienţa respectivă. Asta nu înseamnă că dacă nu ai experienţa violului nu poţi să legiferezi violul. Nu vreau să se înţeleagă asta. Dar ce vreau să spun este că experienţele de viaţă sunt foarte importante. Şi, din nou o spun, este fundamental nedrept ca o instituţie politică să fie monopolizată de un singur gen.

În politică este cât se poate de absurd să vorbeşti despre indivizi neutri şi asexuaţi. Domnule, experienţa de viaţă, trupul unei persoane, sunt foarte importante, pentru că ele spun ceva despre biografia persoanei respective. Deci chipul şi asemănarea contează în politică. Nu eşti un individ neutru. Asta este o găselniţă absolut majoră. Este tipul de găselniţă destructurată de un secol. Dar nu contează, povestea asta abracadabrantă este în continuare adusă în politica românească. Că nu contează dacă eşti femeie sau bărbat. E, contează foarte mult.

De ce nu sunt femei la vârful politicii româneşti?

Femeilor nu le lipseşte pregătirea, să ne înţelegem. Nu mai suntem în anul 1900, în care se punea problema educării femeilor. Îmi pare rău, dar femeile sunt şi educate, s-au şi profesionalizat. Dacă te uiţi la absolventele de studii superioare, sunt femei preponderent. Dacă te uiţi la sociologie, ştiinţe politice, economie, administraţie publică, drept, aceste domenii au mai degrabă absolvente decât absolvenţi. Deci nu ne lipsesc femeile educate în ceea ce priveşte treburile statului. Dar nu sunt selectate de liderii politici, aici e problema.

Care e motivul?

Din studiile pe care le avem, răspunsurile sunt foarte clare. Nu este vorba de faptul că femeile nu vor să participe. Ai femei care la nivel de partid fac muncă de partid, lucrează în campanii electorale. Dar femeile astea nu sunt selectate de lideri politici ai partidelor. Prezenţa femeilor în politică nu depinde de legi, ci mai degrabă de mofturile şi de simpatiile şi antipatiile liderilor de partid. Afară de asta, ai diverse alte obstacole. De exemplu, distribuiţia muncii casnice este cât se poate de inegal repartizată între femei şi bărbaţi. Şi acum gândeşte-te că, la nivel de partid, ce se practică? Şedinţele lungi şi dese. Care te cam împiedică pe tine, femeie, să ai grijă şi de responsabilităţile pe care le ai la nivelul familiei. Ca să discutăm doar despre un tip de obstacol.

Ce este de făcut?

Dacă vrei să ai un act de reprezentare democratic, atunci introduci o lege care să-ţi statueze reprezentarea de gen adecvată, adică niciunul din cele două genuri să nu coboare sub un anumit prag. Pragul acceptat este de 30%. Sunt din nou studii care arată că 30% femei într-o anumită structură de decizie pot să modifice agenda politică. Deci numai dacă ai o minimă masă critică de 30% ai efecte asupra agendei politice, care include şi interesele femeilor. Se poate introduce această prevedere fie la nivelul legislaţiei unui stat, fie la nivelul partidelor, adică partidele în interior să aibă un angajament faţă de sprijinirea femeilor. Dacă femeile alcătuiesc peste 52% din populaţia unei ţări, de ce să nu se regăsească într-o proporţie echitabilă într-o structură de decizie în care se iau decizii fundamentale legat de viaţa lor?

Cum era să fii femeie acum 100 de ani în România?

Ca să vezi cât de mult s-a schimbat statutul femeilor: păi gândeşte-te că în secolul 19 aveai prevederi în Ţara Românească şi Moldova care spuneau că femeile pot să fie bătute de soţi cu o condiţie: băţul să aibă un anumit diametru şi o anumită lungime. Deci legislaţia accepta violenţa împotriva femeilor. Ei, făcând un salt enorm în 2011, ai o legislaţie care previne şi combate violenţa în familie. Sunt nişte schimbări fantastice. Adică secolul XX a văzut atât de multe schimbări în aceea ce priveşte drepturile femeielor, încât nu am cuvinte să îţi spun. Haideţi să ne întoarcem în timp, pe la 1900, în România, statutul normativ al femeilor era fundamental diferit de cel al bărbaţilor, era un statut normativ inferior, femeile nu erau cetăţene. Nu aveau drepturi sociale, nu aveau drepturi economice, nu aveau drepturi politice. Gândeşte-te că femeile nu puteau să semneze un contract fără consimţământul bărbatului, nu puteau să lucreze ca medic, ca jurist, salarizarea lor era infinit mai mică comparativ cu cea a unui bărbat, nu aveau niciun fel de drept asupra propriului copil. Aveau un statut cât se poate de inferior. În acelaşi timp, ele trebuiau să se supună legilor ţării. Legile nu prea le recunoşteau ca cetăţene, dar, dacă încălcau legislaţia, evident că le pedepseau.

Care a fost momentul de turnură în istoria femeilor din România în ultimul secol?

Perioada interbelică. Apăruseră asociaţii de femei, asociaţii feministe, care luptau pentru drepturile femeilor din România. Ele au făcut un lobby fantastic la nivelul corpurilor legiuitoare. S-a ajuns inclusiv ca în 1929 să se schimbe legislaţia care recunoştea drepturile politice. În 1929, în timpul guvernării PNŢ-ului, a fost acordat drept de vot femeilor la nivel local. Iar în 1939 a fost acordat drept de vot la nivel naţional. Dar în 1939 ne aflam în plină dictatură carlistă, aşa că se poate spune că femeile au votat în deplinătatea drepturilor politice cam de prin anii ‘90. Perioada interbelică a fost momentul de turnură categoric în istoria drepturilor femeilor. Şi, din păcate, este o perioadă care nu este recunoscută şi un moment deosebit de important pentru istoria depturilor femeilor. Istoria asta e cât se poate de eludată din manualele de istorie, din manualele şcolare, ceea ce iarăşi este nedrept. Înseamnă că, la nivelul cunoşterii, ştergem o parte din istoria unei jumătăţi din populaţia României"

Elena Udrea, una din cele mai cunoscute femei din politica românească, a pozat într-un pictorial sexy acum câţiva ani. Plus că unele reviste fac topuri ale celor mai sexy femei din politică. Afectează aceste lucruri imaginea femeilor din politică?

Este vorba de adecvare de rol. Dacă eu sunt politician, pe tine te interesează ceea ce am eu în fişa postului şi din câte ştiu, în fişa postului meu nu scrie expunere publică sau cât de sexy sunt eu. Astea sunt proiectele mele de lege, aceasta este activitatea mea politică, acesta este rolul meu. Cred că a fost o o greşeală remarcabilă în cazul Elenei Udrea şi nu numai. Tipurile astea de greşeli şi inadecvări au nişte consecinţe asupra partipării femeilor în politică. Asta îţi spune că pentru a avea expunere trebuie să fii sexy sau să pozezi în posturi cât mai sexy? A fost o greşeală strategică fantastică a Elenei Udrea, care poate că pe ea a propulsat-o, dar are nişte consecinţe asupra femeilor din politica românească, pentru că acolo îţi trebuie altceva. Adică nu îţi trebuie un trup gol şi sexy, îţi trebuie o minte adecvată, îţi trebuie o agendă, îţi trebuie un program politic, elementele acestea sunt caracteristice politicii, nu un pictorial sexy.

Ce modele au tinerele fete în aceste condiţii?

Povestea asta a modelelor este deosebit de importantă. Ne luăm modele de unde? Sunt mai ales modelele pe care ţi le promovează mass-media şi ne luăm modele din şcoală. Şcoala în România a decăzut foarte, foarte mult. S-au făcut cercetări privind modelele de femei promovate de mass-media şi o concluzie este că ai mai multe şanse să apari în presa scrisă şi la TV dacă eşti soţie de fotbalist decât dacă eşti politiciană. Deci iaca model! Dacă mass-media îţi transmit nişte modele tradiţionale de femei, fie pe filiera aceasta a rolurilor, fie pe filiera sexualităţii, a frumuseţii, asta e imaginea pe care înţeleg femeile că trebuie să o aibă mai mult în societate pentru a avea succes.

Am auzit acum doi ani, într-un sat din judeţul Ialomiţa, expresia "Pune-i să mănânce mai multă ciorbă, că e om". Acolo, femeia se numeşte femeie, în timp ce bărbatul e numit om. De unde vine această expresie?

Sunt inclusiv texte care îţi vorbesc despre omul şi nevasta lui. În tipul acesta de comunităţi, omul este în continuare bărbatul, aşa cum a fost considerat pentru foarte multe secole. În perioada Evului Mediu şi Renaşterii a fost o dezbatere foarte interesantă şi foarte dramatică în acelaşi timp, o dispută literară între femei şi bărbaţi, pornind de la întrebarea "Sunt femeile oameni sau nu?". Şi răspunsul multora a fost că nu, femeile nu sunt oameni, pentru că femeile au un anumit trup, pot da naştere copiilor şi pentru că pot să dea naştere sunt mai aproape de animale, de animalitate. Pentru o lungă perioadă de timp, femeile au fost considerate o specie care nu se califica pentru entitatea numită om. La nivel legislativ, femeile au fost non-cetăţene, de aceea femeile nu au avut drepturi şi bărbaţii da. Pentru că cine avea drepturi? Aveau drepturi oamenii, adică acei indivizi raţionali. Iar femeile erau considerate mai degrabă emoţionale.

Ce credeţi despre mitul femeii la volan?

Eu conduc de 11 ani. Sunt şi bărbaţi foarte mulţi care merg încet, care încurcă traficul, nu doar femei.

Dar despre prezenţa femeilor în Armată?

În momentul în care cineva ia decizia să trimită pe teren persoana X, persoana X trebuie să aibă anumite competenţe, anumite calificări, o anumită construcţie fizică, trebuie să treacă nişte teste. Dacă femeile le pot trece, de ce nu?

România are o problemă cu violenţa împotriva femeilor?

Mă irită foarte puternic că violenţa în familie este atât de acceptată. Este foarte tolerată de societate. Pare un lucru cât se poate de normal. Aşa cum bei apă, aşa îţi loveşti nevasta, cam aşa este. Sunt cercetări care arată că gradul de toleranţă este cumplit de mare în România comparativ cu alte state din UE.

Aţi vota o femeie preşedinte?

Îmi vine în minte cineva pe care aş fi votat-o. Mona Muscă. Acum nu cred că există în România o femeie suficient de vizibilă, de puternică, dar mai ales vizibilă, aşa cum era Mona Muscă. Avea un discursul plin de cifre, date statistice, îmi plăcea că avea un discurs competent, care nu se baza pe impresii personale. Mi-a plăcut că era bătăiaosă, că avea o poziţie pe care şi-o susţinea şi şi-o argumenta. Poate pe Renate Weber aş vota-o, este europarlamentar din partea PNL.

Unii bărbaţi spun că femeile nu ar rezista în politica agresivă din România.

Faptul că agresivitatea este literă de lege în Parlamentul României, asta nu înseamnă că aşa trebuie să fie. Cred că este prea mult testosteron acolo.

Ce i-aţi spune fiicei dumneavoastră despre ce înseamnă să fii femeie?

Probabil că i-aş spune că să fii femeie nu este cu nimic mai prejos decât a fi bărbat. Şi că, fiind femeie şi având nişte competenţe şi având şi o societate adecvată, poate să îşi urmărească ea propriile obiective. Cred că i-aş spune ca în tot ceea ce ea face să fie responsabilă şi faţă de femeile din jurul ei. Aş apropia-o de grupul femeilor dar nu în sensul că aş îndepărta-o de cel al bărbaţilor. Şi i-aş spune că femeile şi bărbaţii nu trebuie să fie nimic altceva decât parteneri.

Scurtă carte de vizită

Oana Băluţă este din anul 2008 cadru didactic la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Din aprilie 2005 este preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA. Este doctor în ştiinţe politice, titlu obţinut în 2009 cu o teză despre gen şi interese politice în România. A publicat articole, analize şi eseuri în reviste culturale precum aLtitudini, Observator cultural, Romania literara, Cultura, AnALize, 22. A scris şi a coordonat cărţi despre roluri de gen, interese de gen şi politică.