Vacanță de coșmar la „pomul lăudat”, în Bulgaria. „Era aproape radioactivă de mizerabilă ce era”
0O româncă a avut o vacanță de coșmar pe litoralul bulgăresc, deși a plătit 3.500 de euro ca să fie sigură că va avea parte de tot confortul la un hotel cunoscut de 5 stele.

Românca a relatat o vacanță de coșmar în Bulgaria, la un hotel de 5 stele, pe grupul de Facebook Travel în Bulgaria - Călător în Bulgaria. S-a întâmplat de curând, spune ea, dar cu siguranță nu va mai repeta această experiență după cele petrecute.
„Aș vrea să împărtășesc experiență recentă la Reina del Mar, care înțeleg că e pomul lăudat. Eu nu auzisem de hotelul asta până acum, nu mersesem niciodată în Bulgaria până acum, decât în trecere sau câteva ore. Nu mersesem nici la all inclusive, deoarece nu e genul meu de vacanță. Cu toate acestea, am vrut să le fac cadou alor mei o vacanță cu noi (cu mine și cu copiii mei) iar soțul meu era plecat. Am zis să nu mergem cu avionul sau prea departe și am vrut să avem totul «la botul calului» cum se zice, să nu se streseze nimeni cu gătitul, condusul colo colo etc. Am plătit 3.500 de euro pentru o vila «Laguna», 3 adulți și 2 copii de 5 ani, pentru 5 nopți. Nu aș mai repeta experiență și nu înțeleg de ce este acest hotel în halul asta de recomandat. Dacă așa e la 5 stele, sunt curioasă cum este la 4 sau 3”, a scris turista.
De altfel, spune ea, hotelul pare neterminat, iar o mizerie greu de descris îl înconjoară. Culmea, parcarea este plină de mașini cu număr de România, a remarcat turista, care vorbește despre haosul imens din parcarea imobilului.
„Hotelul de când ajungi pare neterminat, zac gunoaie pe laterale, pe la ieșirile de serviciu; parcarea este full numai de mașini din România și te învârți că descreieratul să găsești un loc, până vine un nene și te dirijează să parchezi blocând alte mașini;
Vila e drăguță, se vede că totul e nou și voit mai pe premium (bateriile negre Grohe, etc), dar pute groaznic a canalizare; am spus chestia asta la recepție, ne-au trimis femeile de serviciu care au lipit un odorizant în fanta de la AC și s-au cărat; evident că nu a rezolvat problema și, deși am mai mers la recepție de vreo trei ori pentru asta, ni s-a zis că nu se poate face nimic și că vine de la gârlă de lângă hotel (pe care am văzut-o și noi, era aproape radioactivă de mizerabilă ce era)”, susține ea.
Dintr-o problemă în alta
Pe parcursul vacanței au apărut tot felul de probleme, una mai sâcâitoare decât alta. „Nu au mers cartelele de acces (deși le-au schimbat și verificat sistemul electric de o mie de ori); ni s-a dat o cheie la trei adulți și a trebuit să fugim unul după altul (unul era la bar, altul la piscină, altul la plajă cu copiii, că să întrăm în vila); am cerut mai multe chei, ni s-a spus că e contra procedurii. Din cauza lipsei cartelelor, nu au putut veni nici cei de la curățenie, nici de la mini bar timp de câteva zile, deoarece cum am spus mai sus, nu era decât o cheie și fiind la noi, nu puteau întră decât dacă îi așteptăm în camera să le deschidem”, mai povestește românca.
O experiență de uitat a fost și cea legată de mâncarea din resort. Mâncarea a dus mai degrabă cu gândul la o cantină modestă decât la un restaurant de 5 stele, iar totul a culminat cu atitudinea gazdelor.
„În era digitală, trebuia să stai la coadă în lobby să te înscrii în catastifele unui nene țâfnos pentru a face rezervare la celelalte restaurante din resort; noi am făcut a două zi, deoarece am ajuns târziu în prima zi și nu am prins intervalul orar; ce să vezi, a doua zi nu mai era niciun loc liber în niciunul din restaurante (în afară celui principal, de bufet suedez). Nenea ne-a mai și certat că „suntem prea mulți români la hotel și de aia”. Ne-a făcut un «favor»: pentru ultima seară o rezervare de o oră la restaurantul de fructe de mare.
Cum am spus mai sus, am mâncat doar la restaurantul principal; mâncarea este de cantină - într-adevăr multe feluri, dar niciunul nu a avut vreun gust deosebit, vreun condiment, sau ceva special; multe prăjeli, salam și brânză doar sortimente locale, nimic care să justifice acest preț imens; berea și vinul doar de două feluri (locală sau Stela Artois, vin local sau italian, nici unul nefiind vinuri bune), nu aveau decât Cappy (nu suc proaspăt) pentru copii, nu aveau posibilitatea de a cere omletă sau ouă făcute cum vrei tu; toată mâncarea era rece, deoarece era făcută din timp și pusă sub o lampa ce trebuia să o mențină caldă. Au fost aceleași feluri mereu, în afară de o singură seară când au avut câteva sortimente de sushi și tăiței”, a relatat ea.
Cireașa de pe tort
Însă cireașa de pe tort a fost restaurantul unde spera că va mânca fructe de mare. Și aici ea a trăit o mare dezamăgire.
„Restaurantul de fructe de mare a fost o glumă bună; este tot tip bufet și era aceeași mâncare că în restaurantul principal, doar că mai aveau două feluri de creveți, niște pește pane, calamar prăjit și midii. Din nou, toate fără gust - a fost păcat de acei creveți uriași că erau gătiți fără usturoi, busuioc, ghimbir, etc. cum e de așteptat la fructe de mare (obișnuiesc să gătesc mult, știu ce zic). Am aflat deci și de ce nu mai erau locuri. Erau foarte puține mese și cine venea la 7 stătea până la 10, mergeau și-și umpleau farfuriile de o mie de ori, luau și pentru în camera; dacă făceau rezervarea doar de o oră sau o oră jumate, aveau mai multă rotație, dar așa…”
Și atitudinea angajaților hotelului a fost nu tocmai în regulă. „Umblă prin resort un nene cu un megafon și cu un coleg îmbrăcat din diferite personaje de desene animate; când copilul te trăgea de mânecă să facă poză cu individul, sărea și nenea cu megafonul și îți urlă că nu ai voie să faci poză tu, doar el și după aia poți să o ridici de la panou a două zi. Nu am întrebat dacă contra cost sau nu, pentru că l-am evitat - mi-a speriat copiii urlând la ei în megafon să nu atingă animalul; mi s-a părut din categoria „porumbelul cald” și de prost gust toată chestia”, mai spune ea.
Și asta nu este tot. Pe terasă și balcon iluminatul se închidea automat la 22.30 și totul se scufunda într-o beznă cumplită: „În fiecare seară la 10:30 se închidea automat iluminatul de pe terasă sau balcon și nu puteai să o reaprinzi; deci dacă stăteai și tu să citești o carte după ce ai pus copiii la somn, țeapă, stăteai în beznă de la 10:30 că așa voiau ei; acest aspect m-a enervat groaznic deoarece nu există nicio lampa sau priză afară să poți continuă lectura.
În fiecare seară se auzea o lălăială îngrozitoare de la 8:30 la 10:30 de zici că era stagiunea Neptun 1995; la 8:30 aveau cică disco pentru copii, dar nu știu cine le-a zis loc că 8:30-9:00 este o ora potrivită pentru copii. Ai mei la 8 sunt în pat și în orice caz nu servesc agitație înainte de somn; i-am ținut într-o seară treji până mai târziu că altfel nu scăpăm de gura lor, dar nu a meritat (din punctul meu de vedere)”
Concluzia nu poate fi decât una singură. Ghinionista turistă nu are cum să recomande acest resort. Iar la final, ca și cum nu era suficient că a avut o asemenea vacanță, a avut din nou probleme la recepție.
La final când am făcut checkout le-am spus despre miros și lipsa curățeniei peantru câteva zile și mi-au zis că nu am avut noi noroc, că e o problema știută la câteva vile, dar celelalte vile nu au problema asta, de parcă pe mine mă încălzea ce fac alte vile; cel de la recepție mi-a zis «să-i ofer ceva» ca el să spună da sau nu (adică să îi propun ceva discount că el să spună dacă poate face sau nu). Poftim? Eu să-ți ofer? Păi tu trebuie să-mi oferi…dar nu mi-a oferit nimic, decât promisiunea că se că remedia pentru alții care vin în viitor.
În concluzie, nu știu de ce este recomandat acest hotel, mie mi-a părut rău de alegerea făcută, de banii ăștia am stat în mai în Tenerife două săptămâni numai în vile cu piscină și vedere spre mare, iar mâncarea și serviciile au fost într-adevăr excepționale (și în prețul asta au intrat și 4 bilete de avion și mașină închiriată). Am zis să împărtășesc experiența noastră, că poate nu-și mai iau și alții țeapă”, a încheiat ea.