FOTO Refugii europene: insule idilice de care nu ai auzit
0
Unice, izolate şi unele chiar bizare, insulele mai puţin cunoscute ale Europei au un farmec aparte. La unele dintre ele se poate ajunge doar cu barca, iar în cazul altora vizitatorilor li se cere să poarte numai costumul lui Adam.
Insulele Seychelles? Maldive? Bora Bora? Ideea unei insule izolate trezeşte ideea unor apusuri de soare şi unei frumuseţi naturale în care niciun om să nu fi pus piciorul. Dar de ce să ne gândim la astfel pe paradisuri virgine din colţuri îndepărtate ale lumii, când astfel de locuri se găsesc şi în Europa? În afară de insula Mallorca, există multe alte destinaţii retrase pentru cei care caută un colţ de rai. „Der Spiegel“ a întocmit o listă cu câteva dintre insulele bine ascunse ale Europei.
Insula cea mai îndepărtată din sudul Europei
Este vorba de insula Gavdos din Grecia, situată la 35 de kilometri în largul coastei de sud a insulei Creta, în Marea Libiei. Cu o lungime de 16 kilometri şi o lăţime de 8 kilometri, Gavdos era considerată în trecut locul în care a stat nimfa Calypso, care l-ar fi ţinut captiv pe Ulise timp de şapte ani. Barca poştală vine aici de cinci ori pe săptămână, iar cei care rămân pe insulă vor descoperi privelişti de un verde izbitor, cu plaje izolate şi ascunse în spatele unor stânci verticale de sute de metri înălţime.
Mai puţin de 100 de persoane trăiesc permanent pe această insulă. Autobuzul insulei face naveta între capitala Kastri şi plaja Sarakiniko numai în lunile iulie şi august. Chiar dacă pare cu adevărat un capăt de lume, insula dispune de taverne şi baruri pe plajă, precum şi de pensiuni. Un punct de atracţie al insulei este golful Tripti, ultima fontieră a Europei. Aici se poate vizita un arc de piatră naturală, pe care un artist grec a aşezat un scaun supradimensionat. Statul pe acel scaun poate da naştere unei experienţe cu adevărat înălţătoare.

Urme în nisip
Micuţa insulă Susak din nordul coastei Mării Adriatice aparţine Croaţiei. Numele provine din grecescul „sansegus“, care înseamnă „oregano“, plantă ce creşte din abundenţă aici. Mai mult, insula de doar 3 kilometri lungime şi 1,5 lăţime este singura din această zona care este formată din dune de nisip.
Pe insulă nu există maşini, nu există hoteluri, ci doar câteva case pescăreşti vechi. În cele două sate ale insulei, conectate între ele prin scări, se poate servi peşte proaspăt şi vin, care a fost lăsat în nisip.

Sora cea mică a insulei Capri
Insula Procida este una dintre insulele Flegrean de pe coasta din Napoli, din sudul Italiei. Alături de o altă insula Vivara, Procida face parte din provincia Napoli, având o populaţie de aproximativ 10.000 de persoane. În centrul istoric al insulei, denumit tot Procida, se fac remarcate case în nuanţe de roz, alb şi galben, care contrastează cu albastrul-azur al apei Golfului Napoli. Pe toată insulă sunt împrăştiaţi lămâi şi portocali, care dau un aer aparte micuţei insule.
O privelişte deosebită asupra insulei se poate observa din cel mai înalt punct, dealul Terra Murata, vizitatorii putând sta în palate din epoca napolitană, cum este şi palatul din secolul al XVIII-lea, Casa Sul Mare.

Insula vecină a Madeirei
Atunci când vine vorba de Madeira, ne rezumăm la vinul specific zonei, vegetaţie, plantele subtropicale şi la faptul că este o zona ultraperiferică a Europei. Dar, insula din Oceanul Atlantic nu oferă nimic în comparaţie cu vecina aflată la o distanţă de 15 minute de zburat cu avionul. Pe insula Porto Santo sau „Insula de Aur“, aşa cum o numesc localnicii, nisipul este o caracteristică esenţială a zonei, variind de la galben până la ocru.
Datorită faptului că Porto Santo este situată în mijlocul Curentului Nord-Atlantic sau Gulf Stream (curent oceanic cald de suprafaţă din nordul Oceanului Atlantic cu o temperatură de 24 – 26 de grade, care se formează în strâmtoarea Florida şi străbate oceanul de la vest la est n.r.), turiştii pot înota în ocean în timpul iernii. Cea mai mare atracţie a insulei de 10 kilometri lungime este Campo de Baixo de pe coasta de sud, existând câteva hoteluri şi în principalul oraş, Vila Beleira. Pe insulă se mai găseşte şi casa în care Cristofor Columb a luat decizia de a naviga spre America.

Cea mai mică insulă locuită din Insulele Canare
Graciosa, cea mai mică insulă locuită din Insulele Canare, cu o populaţie de doar 700 de persoane, se bazează în special pe turism şi pe pescuit. În locul maşinilor, pe insulă vulcanică veţi găsi doar bărci de pescuit şi câteva căsuţe vopsite în alb.
Se pot face plimbări de o oră pe insulă, dincolo de conurile vulcanice de pe plajă, până la Playa de las Conchas, unde nisipul este de un alb pur.

Insula Porquerolles, cadou de nuntă
Insula Porquerolles face parte din Îles d'Hyères, un grup de patru insule mediteraneene din Provenţa-Alpi-Coasta de Azur, din Franţa. Porquerolles este cea mai mare dintre insule, având 7 kilometri lungime şi 3 kilometri lăţime. În partea de nord a insulei se găsesc portul şi cele trei plaje: Notre Dame, La Courtate şi Plage d'Argent.
Primul sat a fost înfiinţat în anul 1820, pentru ca, la aproximativ un secol mai târziu, insula să fie achiziţionată de François Joseph Fournier, antreprenor belgian autodidact, aparent, sub forma unui cadou de nuntă pentru soţia sa. Din 1970 insula a devenit parte a Parcului Naţional Port-Cros, moment în care doar rezidenţilor li s-a permis să circule cu maşina.

Laguna albastră a insulei Comino
Adevăratele comori se găsesc sub mare. Aşa se întâmplă şi în cazul insulei Comino, a cărei atracţie este Laguna albastră. Comino este o insulă a arhipelagului maltez aflată între insulele Malta şi Gozo, în Marea Mediterană. Numele insulei are legătură cu chimenul care, până nu demult, împânzea zona. Acum însă, insula este cunoscută pentru linişte şi izolare.
Pe insulă trăiesc doar patru locuitori, printre care un poliţist şi un preot care fac naveta de pe insula Gozo. Astăzi Comino este un sanctuar al păsărilor şi o rezervaţie naturală. În afară de un turn medieval şi o capelă, pe insulă mai există o singură clădire: hotelul Comino.

Plaja unde costumul lui Adam este necesar
Este unul dintre cele mai izolate locuri din Europa: plaja Ulcinj de 13 kilometri se află acolo unde se termină Muntenegru şi începe Albania. Chiar înainte ca râul de frontieră Bojana să se verse în mare, se împarte în două şi formează insula Ada Bojana. O tabără de nudişti a rezistat aici încă de pe vremea lui Tito.
Zilele în care turiştii trebuiau să fie transportaţi într-un vehicul militar acoperit au dispărut de mult, căci astăzi accesul pe insulă se face prin traversarea unui pod. Turiştii care merg pe malul vestic al râului Bojana îşi pot ţine pe ei pantalonii. „The New York Times” a inclus Ada Bojana şi coasta de sud a Muntenegrului în topul din 2010 al locurilor care trebuie vizitate.
