Burberry: cum înfăşori esenţa britanicilor într-un trenci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce au în comun Regina Marii Britanii şi basistul trupei Sex Pistols? La prima vedere, doar un simplu trenci. În spatele piesei-emblemă stau însă mai bine de 150 de ani de tradiţie împletită cu inovaţie.

Indiferent cât eşti de îndrăgostit de soare sau cât de tare crezi că iubeşti căldura (mai ales după aproape o lună de ger năprasnic) nu poţi să nu iubeşti sunetul ploii sau dimineţile înceţoşate, când aburul ceaiului se ridică peste străzile pavate cu istorie ale Londrei. Poate că numele Burberry ne duce cu gândul la tradiţia şi standardele atemporale pentru care britanicii sunt cunoscuţi ca fiind atât de...ei bine, britanici. Însă, aşa cum stă scris pe logoul cu cal şi călăreţ al companiei (Prorsum - în latină, înainte), inovaţia a devenit o adevărată forţă care a împins istoria brandului pe trei secole.

În 1856, tânărul Thomas Burberry, de numai 21 de ani, căpătase deja o oarecare notorietate după ce inventase un material dens, impermeabil, ţesut din bumbac, inspirat de pelerine purtate, la acea vreme, de fermierii şi ciobanii britanici. Acesta, fost ucenic de negustor de pânzeturi şi materiale textile, şi-a deschis un magazin în Basingstoke, în ­Hampshire.  Practic, firele de lână sunt supuse unui tratament care le face impermeabile înainte ca ele să fie ţesute într-un material.

Preferat de capetele încoronate

Nu este deloc o exagerare să spunem că materialul, numit gabardină, era revoluţionar. Uşor şi rezistent, pardesiul din gabardine propus de Thomas a devenit, în câţiva ani, cunoscut simplu ca „burberry-ul", potrivit pentru orice fel de vreme şi pentru orice colţ de lume. Cuvintele „Adu-mi burberry-ul din cuier" au fost rostite deopotrivă de maharaji şi doctori de ţară - Regele Edward al VII-lea al Marii Britanii era deseorit zărit purtând ceea ce, în timp, va purta numele de trenci.

Conştient de minunile promovării, Thomas s-a asigurat că două dintre cele mai influente figuri autohtone, Lordul Kitchener (devenit faimos pentru cariera în armată şi campaniile militare) şi Lordul Baden-Powell (care a deţinut funcţii înalte în India şi Africa atunci când acestea erau colonii britanice).

În 1880, numele firmei fusese schimbat din Burberry în Burberrys, după ce clienţii începuseră să-i spună aşa. Tot în această perioadă, materialul gabardină a devenit marcă înregistrată. În 1891 a fost deschis un nou magazin în Londra, pe Strada Haymarket, care este deschis şi astăzi.

Din Antarctica, pe vârful Everest

Astfel, până la începutul anilor 1900, afacerile erau înfloritoare pentru magazinul Burberry din Londra, aflat pe Strada Haymarket. În 1901 a apărut logoul de inspiraţie ecvestră, care ilustrează un calăreţ pe un cal, care conţine termenul latin prorsum, care a devenit marcă înregistrată.

Compania a câştigat prestigiu după ce a îmbrăcat câţiva exploratori, aviatori, călători cu balonul cu abur cald şi alpinişti. În 1911, Burberry a furnizat echipamentul lui Roald Amundsen, primul om care a ajuns la Polul Sud şi, în 1914, cel al lui Ernest Shacleton, care a condus o expediţie în Antarctica. Alpinistul George Mallory a purtat o jachetă Burberry în încercarea eşuată de a escalada Everestul din 1924. Pe lângă aceştia, alţi amatori de aventuri mai mici - jucători de golf, schiori şi pasionaţi de echitaţie.

Poarta către moda exclusivistă era larg deschisă: compania a început foarte curând să producă pardesie, pălării de damă şi pelerine de călătorie, toate confecţionate din emblematicele materiale tweed şi pled, cu care marca este asociată şi astăzi.

Mărcile din familia Burberry

Burberry Prorsum- Cea mai scumpă linie. Este marca de lux, high end.
Burberry London - Asociată cu o imagine ceva mai formală, numită chiar rigidă.
Burberry Brit- Cea mai cunoscută dintre linii. Pe baza acesteia a fost ridicat imperiul Burberry. Piesele variază de la formal şi clasic la modern.
Burberry Sport- O linie care se adresează publicului mai tânăr, cu obiecte de îmbrăcăminte inspirate de sporturile elegante.
Recent, Burberry a adăugat două mărci regionale: Burberry Black Label (bărbaţi) şi Burberry Blue Label (de damă), disponibile doar în Japonia şi Hong Kong.

Trenciul s-a născut în Primul Război Mondial

Adevăratul simbol al companiei britanice a venit odată cu Primul Război Mondial. În 1914, Biroul pentru Război a angajat compania pentru a „adapta" pardesiele ofiţerilor pentru condiţiile contemporane de luptă, iar asta a dat naştere trenciului. Gândit pentru soldaţi, trenciul avea curele pentru epoleţi pe umeri şi găici de care se puteau agăţa grenade. Ulterior, piesa a fost adaptată pentru civili, iar accesoriile de luptă au fost înlocuite cu faimosul model în carouri al casei Burberry.

Trenciul, exact precum ceaiul cu lapte şi marmelada întinsă pe pâine prăjită, este un adevărat simbol al caracterului britanic. De-a lungul anilor, pardesiul bej, cu cordon în talie, a devenit un element „de-al casei", indiferent că vorbim de Palatul Windsor sau de pubul de la colţ. Şi, indiferent cât am căuta, este foarte puţin probabil să găsim vreun alt obiect de îmbrăcăminte care să fie purtat atât de Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii cât şi de Sid Vicious, basistul trupei Sex Pistols.

Brandul, revitalizat de o americancă

Iar prezenţa unui trenci Burberry în dulap nu vorbeşte doar de stilul posesorului, ci şi de caracterul lui practic: aproape că niciodată nu a ieşit din tendinţe şi este o piesă de bază, exact ca sacoul negru şi tricoul alb.

Articolele impermeabile şi cele pentru călătorie au rămas prioritatea pentru companie până în anii '60-'70, însă extinderea în alte domenii a venit ca un pas natural. Umbrelele şi eşarfele de caşmir în carouri au devenit rapid cele mai vândute produse Burberry, asigurând o intrare în forţă a casei de modă pe segmentul prêt-à-porter.

Apoi, în anii '90, Rose Marie Bravo a devenit noul director executiv al companiei. Americanca, născută în Bronx, s-a apucat rapid să măture orice fir de pânză de păianjen asociată cu brandul care împlinise deja mai bine de-un veac. S-a turnat astfel fundaţia unei mărci de lux moderne, iar linia high-end a casei, Prorsum, a fost lansată, cu surle şi trâmbiţe, în 1998.

Zorii noului mileniu au prins Burberry într-o luptă de la egal la egal cu giganţi ai modei precum Gucci şi Louis Vuitton, care-şi împărţeau piaţa iubitorilor de logouri şi simboluri de validare a statutului social. Stofa în carouri Burberry a început atunci să acopere totul - de la îmbrăcăminte pentru câini (labradorii prinşi în exclusivistul Upper East Side fără pelerina Burberry nu-şi mai arătau mustăţile în lume până sezonul viitor) şi până la valize şi tocuri-cui. Până la urmă, mania logourilor s-a dovedit a fi puţin „prea mult dintr-un luncru bun", iar piaţa produselor Burberry părea că ajunsese la suprasaturaţie. În acest punct a fost adus un nou director de creaţie, Christopher Bailey, a cărui primă decizie a fost reglarea dozei de carouri. Până în 2010, doar 10% din produse mai erau acoperite cu materialul-emblemă.

În deceniul de când Bailey a preluat frâiele casei de modă, aceasta s-a transformat dintr-o companie asociată cu accesorii de călătorie într-o favorită a Săptămânii Modei. Şi, cum timpul nu stă în loc pentru nimeni, trenciul s-a adaptat şi este făcut astăzi din neopren sau piele de piton.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi fiul său, Prinţul de Wales, au acordat companiei titlul de „furnizor regal". Burberry este una dintre cele mai mari companii britanice şi intră în componenţa indicelui bursier FTSE 100. Astăzi, Burberry are peste 470 de magazine în 48 de ţări.

De anul acesta şi în România

Burberry îşi va deschide anul acesta primul magazin pe piaţa românească. La 1 martie, pe Strada Luterană din Bucureşti, în cadrul complexului hotelier Radisson Blu, se va inaugura  un magazin Burberry, care va fi cel mai mare din Europa de Sud-Est.

Carouri şi carouri

- Există mai multe tipuri de modele folosite de Burberry pentru produsele sale. În ciuda unei perioade de suprasaturaţie, carourile rămân emblema casei britanice.
- Haymarket: carouri clasice, cu logoul Burberry.
- House: carouri clasice, fără logo.
- Nova: carourile mai ample, pe un fundal crem sau bej, cu dungi negre combinate cu roşu şi roz.
- Supernova: carouri mai ample decât cele Nova. Modelul este folosit în special la bunurile din piele, de dimensiuni mici.
- Exploded: modelul este folosit în special în culori metalice precum argintiul.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite