Articol publicitar

Halloumi, comoara gastronomică a Ciprului adusă de Olympus în România

0
0
Publicat:

Cu o istorie care se întinde pe mai bine de 500 de ani, Halloumi este o parte din identitatea Ciprului. Având denumire protejată la nivel european, această brânză poate fi comercializată sub numele „Halloumi” doar dacă este produsă în Cipru. Iar Olympus respectă cu rigurozitate întreaga tradiție Halloumi, oferind un produs autentic, realizat în propria fabrică din Cipru și adus apoi în România.

1761139720 6JZt jpeg

Halloumi este una dintre puținele brânzeturi care beneficiază de acronimul DOP – Denumire de Origine Protejată. Conform regulamentelor Uniunii Europene, numai produsele realizate în Cipru, folosind metoda tradițională, pot purta numele de Halloumi. Această distincție nu este doar birocratică, ea păstrează vie o moștenire culturală și culinară. Halloumi se produce, de generații întregi, dintr-un amestec de lapte de vacă, oaie și capră, fără fermentare, ceea ce îi oferă o textură fermă și o proprietate unică: nu se topește atunci când este gătită. Acesta este și motivul pentru care Halloumi este ideală pentru grătar sau prăjire și este un ingredient aproape imposibil de înlocuit în bucătăria mediteraneană.

Halloumi Olympus: 100% respect pentru tradiție

Brandul Olympus, cunoscut în România pentru lactatele sale de calitate, duce mai departe tradiția într-un mod exemplar: Halloumi Olympus este produsă chiar în Cipru, folosind ingrediente locale și o rețetă autentică. Pentru a garanta calitatea produsului, compania și-a construit propria unitate de producție, situată în zona industrială Tseri, Nicosia. Aceasta se întinde pe o suprafață de 12.000 m² și reprezintă o investiție de aproape 70 de milioane de euro. Cu o capacitate anuală de 18.000 de tone, fabrica contribuie cu 40% la producția totală de Halloumi din Cipru.

De la tradiție la trend global

Deși este profund legată de cultura unei mici insule mediteraneene, Halloumi a reușit în ultimele decenii să cucerească bucătăriile din întreaga lume. De la restaurante gourmet din marile capitale gastronomice până la mesele de acasă ale celor pasionați de alimentație echilibrată, Halloumi a devenit un ingredient-vedetă datorită versatilității sale.

În România, această tendință este susținută de Olympus, care încurajează integrarea Halloumi în grătarele tradiționale sau în preparate internaționale și moderne, de la salate și sandwichuri, la burgeri sau rețete de tip meal prep. Pentru aceasta, Olympus a lansat și campania Bine te-am gătit care arată consumatorilor cât de ușor este să adaugi Halloumi într-un stil de viață activ și echilibrat, fără compromisuri de gust sau calitate.

Un aliment complet pentru mesele de zi cu zi

Halloumi Olympus nu este doar gustos, ci și o alegere echilibrată din punct de vedere nutrițional. Halloumi oferă conținut ridicat de proteine – ideal pentru o dietă fără carne, este sățioasă și foarte versatilă în gătire. În plus, nu se topește la temperaturi înalte, se rumenește frumos și capătă o crustă crocantă. Fie că este gătită la grătar, într-o tigaie non-aderentă sau la cuptor, Halloumi devine un ingredient de bază pentru mesele zilnice, nu doar o curiozitate culinară.

Halloumi Olympus – gustul autentic al Mediteranei, acum în România

Alegând Halloumi Olympus, alegi mai mult decât un produs de calitate. Alegi autenticitate, respect pentru tradiție, gustul unei culturi mediteraneene și siguranța că ai în farfurie un produs ce respectă întocmai originea sa. Olympus aduce Halloumi în România direct din fabrica sa localizată în Cipru, pentru ca tu să te bucuri de o experiență culinară autentică, oriunde, oricând și în orice combinație îndrăzneață de ingrediente. Găsește-ți inspirația chiar acum pe Instagram Olympus România.

Bucătărie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite