Croissantul: istoria unui desert apetisant

Am gustat cu nerăbdare aşa-numitele „croissante franţuzeşti“ când am fost prima oară la Paris şi m-au cucerit cu gustul lor bogat. La fel ca majoritatea oamenilor, şi eu credeam că deliciosul croissant este atribuit francezilor şi că ei l-au inventat de fapt.

Aşa că astăzi m-am gândit să aprofundez un pic acest subiect şi să descopăr mai multe informaţii despre deliciosul croissant care mi-a înveselit copilăria.

Croissantul modern este făcut din apă, lapte, făină, drojdie, zahăr şi grăsime – de obicei unt, uneori margarină. Produsul de patiserie creşte frumos la cuptor şi are formă de semilună. El este, de obicei, preparat după anumite proporţii: trei părţi de unt la zece părţi de făină. Dar nu pot să nu mă întreb cum şi-au creat drum micuţele semilune din aluat pe mesele noastre. Povestea croissantului începe în Austria, pe la 1400, o dată cu kipfel, un produs de patiserie care era mult mai dens şi mai puţin pufos decât croissantul pe care îl vedem astăzi. Istoria exactă a deliciosului kipfel este destul de neclară: cuvântul era folosit în bucătăria austriacă încă din secolul al XIII-lea, dar nu se referă în mod special la produsul de patiserie vienez servit la micul dejun.

Acest lucru se întâmplă abia în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea, Curtea regală de la Viena şi-a numit primul cofetar sau patisier al curţii, o recunoaştere oficială a inovaţiei din domeniile cofetăriei şi patiseriei, care avea loc în Viena la acea vreme. Deja la 1568, Viena era un teren fertil pentru multe magazine de patiserie, graţie influenţei Curţii şi feţelor regale şi faptului că zahărul era din ce în ce mai accesibil, deşi ingredientul încă era considerat un lux, era scump şi era consumat doar de cei mai bogaţi oameni ai societăţii acelor vremuri.

Descoperă cum se prepara în trecut croissantul pe clickpoftabuna.ro.

Cum a apărut mitul croissantului

În 1653, prima reţetă atestată de aluat foitaj sau „pâte feuilletée“ (puff pastry, în limba engleză) apare în cartea „Le Pâtissier François“ a lui François Pierre de la Varenne, prima carte care cataloga arta patiseriei franţuzeşti. După ce Varenne a publicat-o, acest strămoş spiritual al aluatului de croissant a devenit esenţial pentru patiseria franţuzească.

Un mit popular despre „naşterea“ croissantului datează din această perioadă. Legenda spune că, în 1683, încercând să atace Viena, turcii ar fi săpat tunele sub zidurile oraşului, pentru a putea intra fără să fie văzuţi. Un grup de brutari din Viena au descoperit tunelul turcilor. Pentru a sărbători descoperirea aceasta, brutarii au creat un produs de patiserie în formă de semilună, modelat după steagul turcilor. Problema cu această poveste: produsele de patiserie de acest gen existau în Austria cu mult înaintea acestei descoperiri şi mituri similare există pentru asediul turcilor asupra Budapestei la doar 3 ani după povestea vieneză.