Cocktailul, băutura menită să răcorească verile caniculare

0
0
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

În toiul verii, puteţi vedea la orice terasă pahare de toate formele, aburite, pline cu gheaţă şi licori colorate, ornate cu diverse fructe, frunze sau umbreluţe.

Cu alcool sau nu, cocktailurile sunt, prin definiţie, menite să răcorească şi să delecteze deopotrivă consumatorul. Combinaţiile dintre tărie şi siropuri, citrice şi alte mirodenii au apărut încă din anii 1600, însă epoca modernă le-a perfecţionat, iar perioadele de după cele două războaie mondiale le-au adus faima

Negroni

cocktailcocktail

Se spune că imediat după Primul Război Mondial, singurele lucruri care aminteau de veselia de altădată erau verile – călduroase, însetate, colorate. Şi unele dintre puţinele maşini ale timpului erau servite cu gheaţă, sub o umbrelă – de terasă sau de copac. Aşa se face că în 1919, la Caffè Giacosa, s-a servit pentru prima dată un Negroni. Pascal-Olivier de Negroni, un general francez, i-a cerut barmanului, Fosco Scarselli, să adauge un plus de tărie băuturii sale preferate, Americano – un cocktail care era la mare căutare în perioada La Belle Epoque. Zis şi făcut: lângă vermut şi campari, apa a fost înlocuită de gin.

Într-un pahar plin cu gheaţă se pun 25 ml gin, 25 ml vermut, 25 ml campari, iar pentru savoare, se adaugă o coajă de portocală.

Mojito

Fără nicio îndoială, locul de naştere al Mojitoului este Havana, Cuba. Ca să îl plasăm în timp, undeva prin Evul Mediu, anii 1600, când naţiunile imperialiste ancoraseră pe ţărmurile Americilor. Iniţial, se spune că băutura avea un rol medicinal: amestecul de lime şi rom (adus de britanici) i-ar fi ajutat să lupte împotriva dizenteriei. O altă teorie spune că băutura vine tocmai de la sclavii afro-americani, care lucrau pe câmpurile cubaneze de trestie de zahăr. Acolo, aceştia beau Guarapo, o licoare populară, realizată pe bază de zahăr – de această dată, nu se folosea sucul de lime. Poveştile duc Mojitoul până în prima jumătate a secolului XX, acest cocktail fiind unul dintre preferatele scriitorului Ernest Hemingway – el spunea că îi place să îşi bea mojitoul în taverna cubaneză La Bodeguita del Medio.

cocktail

Şase frunze de mentă se zdrobesc într-un pahar împreună cu două linguriţe de zahăr şi 20 ml de suc proaspăt de lime. Se adaugă apă minerală şi gheaţă, iar deasupra, la final, 45 ml de rom alb (sau tequila). Se amestecă şi apoi se mai adaugă pentru un plus de savoare şi prospeţime, câteva felii de lime şi o crenguţă de mentă.

Manhattan

Savoarea acestui cocktail ne duce tocmai în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Legenda spune că mama lui Winston Churchill, Jennie Jerome, a organizat o petrecere în cinstea candidatului la preşedinţie Samuel J. Tilden. Evenimentul ar fi fost găzduit în Clubul Manhattan din New York, iar invitaţii ar fi fost fascinaţi de băutura inventată de doctorul Iain Marshall. Alţii, pur şi simplu spun că licoarea ar fi fost creată în cinstea celebrului cartier newyorkez. În orice caz, oraşul rămâne acelaşi, la fel şi perioada – prima reţetă a Manhattanului a fost publicată pentru prima dată într-o carte de specialitate în 1884.

Într-un shaker, se amestecă 75 ml de whiskey, 25 ml de vermut dulce şi un strop, după gust, de bitter Angostura, plus multă gheaţă. Licoarea se strecoară şi se toarnă într-un pahar rece.

Cuba Libre

Cuba Libre a fost iniţial un strigăt în Războiul de Independenţă hispano-american. Povestea de origine a băuturii este următoarea: în 1900, un căpitan al armatei americane staţionat la Havana a turnat un păhărel de rom Bacardi şi un strop de lime în Coca-Cola şi a ridicat-o în sus: „Por Cuba Libre!“ („Pentru Cuba liberă!“). Desigur, această poveste a fost exploatată din greu de către corporaţia Coca-Cola, cât şi de către Bacardi (care nu a mai fost făcut în Cuba de la Revoluţia din 1953). Bărbaţii şi femeile din marketing s-au asigurat că numele a rezistat – alături, bineînţeles, de celebra „rom and Coke“ („rom şi Cola“) atât de des folosită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Într-un pahar înalt se amestecă 50 ml de rom, 150 ml de Coca-Cola (pentru a vă bucura de reţeta fidelă, nu trebuie folosit alt brand sau Cola fără zahăr), sucul unei jumătaţi de lime şi multă gheaţă.

Piña Colada

cocktail

Povestea acestui cocktail începe cu o reţetă pierdută. Se spune că, undeva prin secolul XIX, celebrul pirat din Puerto Rico, Roberto Cofresi, le-a preparat oamenilor săi, pentru a le ridica moralul, o băutură dulce şi răcoritoare: rom, ananas, cocos. Cum mai exact, nu se ştie – poate este chiar o legendă. Cert este că, în 1954, la barul Hotelului Caribe Hilton, Ramón „Monchito“ Marrero a amestecat toate aceste ingrediente, realizate mult mai sofisticat, rezultând astfel Piña Colada.

Prepararea cocktailului începe mai din timp, cu realizarea siropului de cocos. Laptele de cocos de la conservă se pune la fiert cu zahăr, atenţie însă, fără a da în clocot. Raportul siropului este de 2:1, adică la o conservă de 400 ml de cocos se adaugă aproximativ dublu zahăr. Revenind la cocktail: 45 ml rom, 100 ml suc de ananas, 30 ml sirop de cocos şi 150-200 ml gheaţă zdrobită. Totul se bagă la un blender şi se amestecă nu mai mult de cinci secunde. De reţinut că (poate) la fel de răcoritor este cocktailul şi fără rom. Bineînţeles, a se servi cu umbreluţă.

Garibaldi

Cocktailul, apărut undeva în jurul anului 1860, poartă numele lui Giuseppe Garibaldi, revoluţionarul din secolul al XIX-lea care a unit cu succes Italia. Nici că se putea realiza, într-un pahar, un simbol mai răcoritor al istoriei italiene: Garibaldi uneşte nordul (Lombardia fiind locul de naştere al lui Campari) cu sudul (portocale cultivate în Sicilia). De asemenea, se poate face cu uşurinţă o paralelă între culoarea băuturii şi cămăşile roşii purtate de luptătorii pentru libertate ai lui Garibaldi – unii spun că nuanţa sa strălucitoare este într-adevăr motivul pentru care este numit Garibaldi. În mod curios, revoluţionarul şi-a adoptat stilul caracteristic de cămaşă roşie, poncho şi pălărie în timp ce trăia în exil în America de Sud.

50 ml Campari, 150 ml suc proaspăt de portocale şi multă gheaţă. Atât de simplu.

Gin & Tonic

cocktail

Unul dintre cele mai îndrăgite cocktailuri este combinaţia de gin şi apă tonică. Reţeta datează tocmai din secolul al XVIII-lea, când soldaţii britanici, aflaţi în India, cădeau pradă malariei. Un tratament preventiv tradiţional era chinina, recomandată în acel moment din plin de către medicul scoţian George Cleghorn. Cu toate că era băut cu apă tonică, gustul amar al medicamenului persista şi era aproape insuportabil. Aşa că, pe la începutul secolului XIX, ofiţerii au creat o combinaţie: apa tonică şi chinina amestecate cu un mix de zahăr, lime şi gin. Este o băutură atât de îndrăgită, încât are şi o zi internaţională: 19 octombrie.

Într-un pahar plin cu gheaţă se adaugă gin şi apă tonică. Proporţiile diferă după preferinţe, la fel şi alte ingrediente care mai pot fi adăugate.

Caipirinha

Numele înseamnă „fetiţa de la ţară“ şi se spune că primele băuturi au fost făcute în zona rurală din São Paulo. Poveştile privind această licoare braziliană sunt multe, însă cea mai des întâlnită trimite către epidemia de gripă spaniolă din secolul XIX, când era folosit pe post de remediu naturist un amestec de cachaça (o băutură spirtoasă, distilată din trestie de zahăr), lime, miere şi usturoi. Altă legendă spune că marinarii care ancorau pe ţărmurile Braziliei au început să înlocuiască romul cu cachaça.

O limetă feliată, peste care se adaugă 4 linguriţe de zahăr, se zdrobeşte cu grijă într-un pahar. Apoi se adaugă cuburi de gheaţă zdrobite şi 60 ml de cachaça – la nevoie, se poate înlocui şi cu vodcă. Se amestecă şi se bea până se topeşte gheaţa.

Clover Club

cocktail

Clover Club a fost băutura preferată a unui grup de bărbaţi din Philadelphia care se întâlneau periodic la Hotelul Bellevue-Stratford, la sfârşitul anilor 1880. Devenise una dintre cele mai „bărbăteşti“ băuturi din Statele Unite, aparent chiar înainte de Prohibiţie – iată, aşadar, o perioadă în care americanul nu avea nicio reţinere în privinţa cocktailurilor spumoase şi roz. În anii ’90-2000, Clover Club devenise alternativa Cosmopolitanului, o băutură extrem de populară în rândul femeilor datorită serialului „Sex and the City“. Putem spune că, până la urmă, băuturile sunt şi ele repartizate în funcţie de culoare, vremuri, ca orice construct social.

Într-un shaker se pun 40 ml de gin, 20 ml vermut (francez, de preferat), 15 ml suc de lămâie sau lime, 15 ml sirop de zahăr, 15 ml de albuş de ou şi 4-5 zmeure. Se agită în shaker, apoi se adaugă gheaţă şi se agită cu putere în continuare. Combinaţia se strecoară printr-o strecurătoare fină în paharul tocmai scos din congelator.

Bucătărie


Ultimele știri
Cele mai citite