Branduri celebre: Bvlgari, îmbinarea a două civilizaţii antice

Patru generaţii de bijutieri greci au reuşit să creeze un gigant de lux, recunoscut în întreaga lume. Secretul? Au îmbinat elemente din tradiţia elenă şi cea romană în piese clasice, atemporale. Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete, spune un refren din anii ’50. Succesul casei Bvlgari arată însă că la fel de importante sunt rubinele şi safirele.

Este uneori greu să ne imaginăm că poveştile giganţilor de lux, cu ale căror logouri ne întâlnim zi de zi pe stradă, pornesc cu nimic mai mult decât ambiţie, oportunitate şi câţiva cenţi în buzunar. Ei bine, istoria casei de bijuterii Bvlgari exact aşa începe. La sfârşitul secolul al XIX-lea, o familie cu tradiţie în prelucrarea metalelor preţioase decide să se mute din oraşul elen Epirus, lăsând în urmă un magazin de profil pentru o viaţă mai bună în Corfu.

Familia a deschis aici un nou magazin. Câţiva ani mai târziu, în 1877, Sotirios Boulgaris, singurul fiu al familiei, decide să lase în urmă pentru totdeauna tărâmurile însorite, însă cuprinse de violenţă ale Greciei şi pleacă în Italia, unde se stabileşte iniţial la Napoli. Pentru a ajunge la Roma, Sotirios şi-a cheltuit aproape toţi banii. Aşa că, atunci când a sosit, în cele din urmă, în capitala Italiei, s-a văzut nevoit să vândă bijuterii făcute de el pe treptele Academiei Franceze din zona Pincio.

Succes instantaneu

Un negustor grec i-a oferit conaţionalului său un colţ de vitrină pentru a-şi expune bijuteriile. Aşa s-a pus prima cărămidă a imperiului Bvlgari. Succesul a fost instantaneu. La doar câteva luni, în 1884, Sotirios îşi putea permite să-şi deschidă propriul magazin, pe Via Sistina din Roma.

A decis să-şi naturalizeze numele, schimbându-l astfel în Sotirio Bulgari. În 1880, se căsătoreşte cu Eleni, cu care a avut doi fii: Constantino (născut în 1889) şi Giorgio (născut în 1890). În 1884, a decis să lase în urmă Via Sistina pentru mult mai elitista Via Condotti. Sesizând faptul că, în timpul verii, Roma nu era un loc bun pentru afaceri, Sotirio a început să deschidă magazine în staţiunile preferate pentru vacanţe - Saint Moritz, San Remo, Napoli, Bellagio şi Sorrento.

Zorile secolului XX l-au prins astfel pe Sotirio cu un lanţ de magazine în destinaţii de lux, care aduceau câştiguri semnificative familiei. Cu toate acestea, Sotirio decide să-şi concentreze atenţia asupra capitalei. Vinde magazinele din afara Romei şi investeşte totul într-un nou punct de desfacere pe aceeaşi Via Condotti, însă mult mai spaţios şi impunător.

Fler pentu afaceri

Astfel, în 1905, magazinul se mută de la numărul 10 la numărul 28 şi este numit „Old Curiosity Shop", inspirat de titlul romanului scris de Charles Dickens. Decizia de a pune un nume englezesc magazinului este încă o dovadă a flerului pentru afaceri al lui Sotirio Bulgari, care voia astfel să atragă atenţia turiştilor britanici şi americani. Cei doi fii ai bătrânului Bulgari, Constantino şi Giorgio, au început să se implice în afacere, ei fiind cei care au extins încă o dată  lanţul de magazine.

Primele două decenii ale secolului XX au fost foarte importante pentru cei doi moştenitori ai casei Bvlgari, ambii contribuind în feluri unice la succesul afacerii. Giorgio colinda întreaga lume în căutarea de pietre preţioase, fiind astfel la curent cu toate noile tendinţe. Afinitatea lui Constantino pentru colecţionarea de antichităţi a fost esenţială în decizia casei de a crea bijuterii adaptate după teme clasice. Cei doi au preluat complet compania în 1932, atunci când Sotirio a murit.

Reinventarea după al Doilea Război Mondial

După moartea lui Sotirio, cei doi fii ai săi, Constantino şi Giorgio, au demarat un amplu proces de modernizare a magazinului din Via Condotti. Au schimbat oficial logoul în „Bvlgari". După ce au terminat, magazinul era uşor de recunoscut din două motive. Primul era faţada realizată din marmură crem şi roz. Al doilea - grupurile de paparazzi care pândeau zi de zi vitrina, aşteptând să surprindă încă o vedetă la cumpărături de bijuterii.

Magazinul a devenit un punct atât de important pe harta comercială a Italiei, încât a fost folosit ca ilustraţie a capitolului „Negozio" (comerţ) al faimoasei enciclopedii Treccani. La nivel creativ însă, casa Bvlgari continua să se alinieze tendinţelor impuse de designerii de la Paris, capitala mondială a bijuteriilor.

După ce, în anii '20, bijutierii au îmbrăţişat stilul Art Deco, în anii '30 Bvlgari s-a concentrat asupra diamantelor montate în platină. Următorul deceniu a stat însă sub semnul austerităţii, care a caracterizat întreaga durată a celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci când casa producea o nouă piesă, aceasta era realizată din aur galben şi rareori se mai foloseau pietre preţioase. Atunci când războiul s-a terminat, fraţii Bvlgari au început iar să prezinte colecţii ample, punând accent pe diamante, smaralde, safire şi rubine, toate montate în platină.

Vedetele, cliente fidele ale casei italiene

Motivele florale, majoritatea în monturi „en tremblant"(mobile, care „tremură" la fiecare mişcare a purtătoarei), erau deosebit de cerute în acea perioadă. Printre clienţii magazinului se numărau acum, pe lângă membri ai aristocraţiei italiene, Evita Peron, Nelson Rockefeller, Sophia Loren, Audrey Hepburn, Kirk Douglas şi, poate cel mai cunoscut client al casei de bijuterii, Elizabeth Taylor. Inelul de logodnă pe care i l-a oferit Richard Burton actriţei purta marca Bvlgari şi a costat 20 de milioane de dolari. „Singurul cuvânt în italiană pe care îl ştie Elizabeth este «Bvlgari»", glumea acesta la adresa soţiei sale. Şi, într-adevăr, atunci când casa italiană a sărbătorit 125 de ani de activitate, la sfârşitul anului 2010, o întreagă secţiune a expoziţiei organizate cu ocazia evenimentului i-a fost dedicată acriţei americane.

Eva Peron, o clientă fidelă a Bvlgari  Foto: AFP şi Inelul de logodnă pe care i l-a oferit Richard Burton actriţei Elizabeth Taylor purta marca Bvlgari Foto: guliver/getty images

Abia în anii '50, casa italiană a reuşit să se rupă de rigorile stricte dictate de „şcoala de la Paris" pentru a-şi găsi propriul stil, inspirat deopotrivă de clasicismul elen şi cel roman.

"Singurul cuvânt în italiană pe care îl ştie Elizabeth este «Bvlgari»."
Richard Burton
actor

O afacere condusă numai de familie

A treia generaţie care a venit la cârma companiei a fost formată din cei trei fii ai lui Giorgio: Paolo, Gianni şi Nicola. Aceştia au preluat afacerea în 1967 şi şi-au asumat roluri diferite, dar complementare. Gianni, fiul cel mai mare, a preluat funcţia de director general şi, în ciuda reputaţiei de playboy, a contribuit semnificativ la extinderea companiei.

Francesco Trapani, strănepotul lui Sotirio, conduce şi astăzi compania Bvlgari din funcţia de director general  Foto: photoland/IBR

Paolo era artistul - a fost numit unul dintre cei mai talentaţi bijutieri din istorie. Nicola, mezinul familiei, a fost caracterizat ca fiind omul de afaceri din spatele companiei, însă a avut o contribuţie majoră şi asupra laturii artistice. Un colecţionar avid de monede, el le-a readus în bijuterii în anii '60, decizie ce a dat naştere unor piese-emblemă ale casei Bvlgari.

Următorul deceniu a însemnat pentru cei trei fraţi un singur lucru: expansiune. În 1970, ei au deschis primul magazin în afara Italiei, la New York. Până la sfârşitul deceniului, cei trei inauguraseră magazine la Geneva, Monte Carlo şi Paris. La începutul anilor '80, Gianni a demisionat din funcţia de director general. Întreaga industrie a bănuit că a fost vorba de o ceartă, mai ales că Nicola şi Paolo i-au cumpărat partea fratelui lor şi i-au interzis acestuia să mai folosească brandul Bvlgari. În locul său a fost adus Francesco Trapani (foto), fiului Liei Bulgari (sora celor trei).

1970 este anul în care a fost deschis primul magazin Bvlgari în afara Italiei, la New York.

Gigant mondial

Pornind de la crearea de bijuterii, Bvlgari a evoluat, devenind unul dintre cele mai mari grupuri de lux din lume. Sesizând potenţialul pieţei de lux, aflată în plină creştere la începutul anilor '90, Francesco Trapani, care ocupă şi astăzi funcţia de director general al companiei Bvlgari, a condus extinderea casei italiene în domenii cât mai diverse. Primul pas a fost introducerea parfumului Eau Parfumée, o aromă unisex, bazată pe esenţă de ceai verde. În 1994 şi 1995 au fost lansate parfumurile Bvlgari Pour Femme şi Bvlgari Pour Homme. În 1996, compania a început să producă eşarfe şi cravate. Până în 1997, divizia de parfumuri contribuia cu 14% la vânzările anuale ale grupului, generând venituri de aproape 40 de milioane de dolari. În acel an, Bvlgari a lansat prima colecţie de genţi şi accesorii de piele.

Noi magazine au fost deschise în Europa (chiar şi în fostele ţări sovietice), Statele Unite şi Asia. Totodată, compania a început să se concentreze şi pe orologerie. Chiar dacă, într-o formă sau alta, Bvlgari producea ceasuri încă de la înfiinţarea sa, prima colecţie coerentă în acest sens a fost lansată abia în anii '70.