Bilbor – un mic paradis cu gust de apă pură
0Unde crezi că se află locul din România cu cel mai curat aer, cele mai multe izvoare minerale naturale și munți cât vezi cu ochii? Nu, nu-i Breaza (chiar, cine a inventat legenda asta?), nu-s nici băile din amintirile părinților, și nici vreo zonă turistică ultra-promovată. E un colț de lume liniștit, numit Bilbor. Și dacă n-ai auzit de el până acum, stai liniștit – nici noi nu știam.
Adevărul e că am dat peste Bilbor mai mult din joacă. Noi avem un obicei ciudat (dar sănătos): din când în când, ne jucăm cu atlasul. Seara. Fiecare cu câte-un deget (nu glumi, că-i serios!). Închidem ochii, ne plimbăm pe hartă și cineva zice „stop”. Și gata, avem o nouă destinație. De data asta, ne-a ieșit Bilbor. Recunosc, nu știam nimic despre localitatea cu pricina, dar am dat un mic „search” și... surpriză! Cea mai nordică localitate din Harghita, dar cu o populație exclusiv românească. Două sate – Bilbor și Răchitiș – cam 3000 de oameni și o grămadă de munți faini de jur-împrejur: Giurgeu, Călimani, Bistriței.
Până acolo din București sunt puțin sub 400 km – tocmai bine pentru un weekend prelungit. Numai că viața s-a tot pus de-a curmezișul – ba vreme proastă, ba zile libere care nu se pupau, ba alte planuri. Până într-un 1 decembrie, când am zis: gata! Dacă tot e ziua României, hai să o sărbătorim în „Ținutul Secuiesc”, în inima Harghitei.
Am evitat Valea Prahovei (mulțumim, DN1A) și-am pornit spre Brașov, apoi Covasna și Harghita, pe o șosea lejeră, cu peisaje din ce în ce mai albe și mai spectaculoase. După ce apar plăcuțele bilingve, distracția devine... lingvistică. În română scrie simplu „Bixad”, dar în maghiară e „Sepsibükszád” – aproape că nu încape pe tăbliță.
Ajungem la Toplița, apoi virăm stânga către Bilbor. Drumul e proaspăt asfaltat și șerpuiește printr-o pădure de poveste. Noaptea, cu farurile tăind întunericul, simți că oricând poate apărea o căprioară în mijlocul drumului sau că pădurea se mișcă ușor spre tine. Iar când, după vreo 8 km, valea se deschide, ai senzația că ai ajuns în Vâlcea... dar în varianta fantasy, din „Stăpânul Inelelor”.
Coline, munți, zăpadă proaspătă, case mari, oameni calzi, animale, fânețe – și, peste tot, izvoare cu apă minerală. Nu-s marcate clar, așa că ideal e să vorbești cu un localnic. Dacă ai noroc să-l întâlnești pe Florin – gazda unei pensiuni, off-roader, glumeț si foarte vorbăreț – vei avea parte de un adevărat tur ghidat al izvoarelor și poveștilor locale.
Apa e ceva de vis – ușor acidulată, perfectă pentru șprițuri rafinate și povești la foc de lemne. Numele izvoarelor sunt ca din basme: Șeștina, Fundoaia, Vâlcănești, Raita. Unele sunt amenajate cu „știubeie” (ciubere din lemn), altele par locul de scăldat al lui Shrek – serios vorbim!
Deși pare un loc izolat, Bilbor e foarte bine pus la punct: cablu, GSM beton, școli, magazine – da, fără Mega Image, dar nu plânge nimeni. Vara poți face ture serioase prin munți (Călimanii trec de 2000m), iarna – pârtii de sanie, schi sau bob cu vecina (fiecare cu ce-are).
Dacă ajungi, musai să bifezi și două locuri speciale:
- Biserica de lemn Sfântul Nicolae – veche de peste 250 de ani, cocoțată pe un delușor, cu bârne afumate și multă liniște.
- Vârful Dobreanu – ușor de urcat și cu o panoramă care-ți taie respirația. De sus, Bilborul pare un tablou mișcat de fulgii de zăpadă – sau un glob de Crăciun agitat de-un copil entuziasmat.
Asta e Bilborul: un loc care nu se laudă cu nimic, dar îți dă totul. Aer curat, apă bună, oameni faini, peisaje de vis. Și-un sentiment ciudat de bine pe care-l iei cu tine mult după ce-ai plecat.
Se încarcă comentariile...
