Barja ucraineana de la Mila 61 poate distruge Delta Dunarii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Constantin Niculescu trage un semnal de alarma in Parlament

Dupa relatarile ziarului Adevarul, subiectul "benzinariei plutitoare" de la Mila 61 s-a transformat in punct de discutii in cadrul Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor. Ieri, comisia a aprobat, cu majoritate de voturi, Tratatul intre Romania si Ucraina privind regimul frontierei de stat, care urmeaza sa fie supus aprobarii plenului Camerei Deputatilor. Singurii care s-au impotrivit au fost deputatii PRM. In timpul discutiilor, Constantin Niculescu, deputat PSD de Tulcea, a ridicat problema barjei aflate la Mila 61, in apele ucrainene. Deputatul de Tulcea a insistat asupra articolului 20 din Tratat in care se precizeaza ca "partile vor lua toate masurile necesare pentru protectia mediului, iar in cazul aparitiei pericolului de poluare, se vor informa reciproc si vor actiona in conformitate cu prevederile acordului". Niculescu a atras atentia in ceea ce priveste pericolul pe care il constituie barja de la Mila 61: in cazul unui accident, cele 2.000 de tone de motorina pot distruge complet Delta Dunarii. Declaratiile deputatului PSD au fost intarite chiar de catre secretarul de stat in cadrul MAE, Cristian Diaconescu, care a afirmat ca tolerarea barjei de catre ucraineni este posibila din cauza lipsei unui tratat bilateral cu privire la problemele de frontiera. Ziarul Adevarul a prezentat pe larg situatia "benzinariei plutitoare" de la Mila 61. Barja care arboreaza pavilion al Georgiei (pe care il schimba cateodata cu cel al Ucrainei!) nu are nici un sistem de protectie si poate genera un dezastru ecologic. In plus, "bomba plutitoare" este un pericol pentru navigatie, dar si un loc cunoscut acum pentru contrabandisti. Fiindca exista suspiciuni cu privire la activitatile barjei din apele ucrainene, Politia de Frontiera a detasat de cateva saptamani doua salupe speciale care monitorizeaza non-stop "benzinaria de la Mila 61". Numai ca ucrainenii isi continua nestingheriti activitatea - care pune in pericol si o localitate romaneasca - fiindca, asa cum declara deputatul PSD, "in lipsa unui tratat, Romania nu poate face nici un protest diplomatic".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite