Ministerul Mediului a anunţat că procedura de infringement privind vehiculele scoase din uz a fost deja soluţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vehiculele scoase din uz
Vehiculele scoase din uz

Procedura de infringement declanşată de Comisia Europeană privind transpunerea Directivei pentru vehiculele scoase din uz a fost deja soluţionată prin adoptarea unei Hotărâri de Guvern, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

"În ceea ce priveşte avizul motivat cu privire la necomunicarea măsurii naţionale de transpunere a Directivei 2011/37/UE de modificare a anexei II la Directiva 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz, cauza a fost soluţionată recent prin adoptarea unei Hotărâri de Guvern care a fost deja publicată în Monitorul Oficial al României. Este vorba de o hotărăre pentru modificarea anexei nr. 3 la HG nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial din 21 mai 2012. Comisia Europeană a fost deja notificată cu privire adoptarea actului normativ prin care este soluţionată această procedură de infringement declanşată împotriva României", se arată în comunicatul Ministerului Mediului.

Comisia Europeană a trimis în data de 31 mai 2012 avize motivate României şi Slovaciei în care le cere să îşi armonizeze legislaţia naţională privind vehiculele scoase din uz cu legislaţia UE. Cele două state nu au notificat Comisia Europeană cu privire la transpunerea prevederilor legislative vizând actualizarea interdicţiei de a utiliza metale periculoase precum plumbul, mercurul, cadmiul şi cromul hexavalent în materiale şi componente ale vehiculelor. Măsurile ar fi trebuit să fie în vigoare de la 31 decembrie 2011. Dacă România şi Slovacia nu se conformează în termen de două luni cererii Comisiei, aceasta poate deferi cazurile Curţii de Justiţie a UE.

Directiva 37/2011 solicită statelor membre să se asigure că piesele de schimb pentru vehiculele introduse pe piaţă după 1 iulie 2003 nu conţin plumb, mercur, cadmiu şi crom hexavalent decât în anumite condiţii.

Ministerul Mediului precizează că autorităţile au făcut progrese şi în ceea ce priveşte avizul motivat suplimentar pentru aplicarea necorespunzătoare a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi flora sălbatică, care se referă la proiectul de amenajare a plajei Sulina, procedura de infringement a fost declanşată, în luna mai 2010, pentru aplicarea incorectă a Directivei Habitate şi a Directivei Păsări atunci când au fost construite obiective turistice pe litoralul Marii Negre.

În data de 27 ianuarie 2011, Comisia Europeană a transmis avizul motivat, iar ca urmare a răspunsului transmis de autorităţile române, domeniul acestui aviz a fost limitat numai la încălcarea prevederilor Directivei Habitate, în special în ceea ce priveşte impactul proiectului asupra speciei de floră.

"În cadrul reuniunii cu reprezentanţii Unităţii de Infringement a Direcţiei Generale Mediu a Comisiei Europene, care a avut loc în data de 22 mai 2012 la Ministerul Mediului şi Pădurilor, au fost prezentate informaţii suplimentare cu privire la aceasta procedura de infringement. Reprezentanţii Comisiei Europene au solicitat ca, pentru închiderea cazului, informaţiile prezentate în cadrul reuniunii sa fie transmise în scris, însoţite de expertiză ştiinţifică realizată după finalizarea investiţiei privind efectele proiectului asupra biodiversităţii din zonă", potrivit MMP.

Reprezentanţii Ministerului precizează că pentru soluţionarea acestei speţe MMP se află într-un dialog permanent cu Comisia Europeană, iar activitatea de monitorizare pe amplasamentul proiectului şi în vecinătatea acestuia va continua.

Comisia Europeană a decis pe 31 mai 2012 să trimită României un aviz motivat adiţional, iar Ungariei un aviz motivat în care le cere celor două ţări membre să implementeze corect legislaţia cu privire la protejarea habitatului păsărilor sălbatice. România şi Ungaria au permis activităţi în zone sensibile în ceea ce priveşte condiţiile de mediu fără a efectua studii de impact adecvate. Dacă cele două ţări nu se conformează în interval de două luni cererii Comisiei, executivul comunitar se poate adresa în acest caz Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CEJ)

Ce înseamnă procedura de infringement?

Prin procedura de infringement, Comisia Europeană îşi îndeplineşte una dintre atribuţiile fundamentale: supervizarea aplicării/ implementării legislatiei comunitare. Prin traducere directă, "infringement" înseamnă "încălcare", mai exact "încălcare de jurământ". Procedura de infringement se referă la o succesiune de paşi ce trebuie parcurşi de către autoritatea unională - Comisia Europeana - în cazul în care un stat UE încalcă legea.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite