Ford s-a mutat in trei case noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inceputul de an a adus pentru cei trei dealeri Ford - Romcar Motors, BDT si Colina Motors - inaugurarea cate unui nou showroom in Capitala. Primul, apartinand Romcar Motors, este situat in Bulevardul

Inceputul de an a adus pentru cei trei dealeri Ford - Romcar Motors, BDT si Colina Motors - inaugurarea cate unui nou showroom in Capitala. Primul, apartinand Romcar Motors, este situat in Bulevardul Titulescu nr. 16 si va comercializa toata gama Ford de autoturisme si autoutilitare. BDT a inaugurat, la randul sau, un spatiu expozitional nou in complexul BDT Vest din strada Dambovitei nr. 10 B. Acesta are o suprafata totala de aproximativ 10.000 mp si include un showroom cu spatiu de expunere pentru 8 automobile, un service cu 10 posturi de lucru, spatiu de birouri si o parcare cu o capacitate de 150 locuri. Realizarea complexului Colina Motors a presupus cea mai substantiala investitie, de 2,5 milioane euro. Suprafata totala construita situata in str. Pechea nr. 17-19 este de 2.200 mp, din care showroom-ul ocupa 620 mp, iar spatiile de intretinere auto, 410 mp. Conform precizarilor facute de Ingvar Sviggum, vicepresedinte European Sales Operations la Ford Europa, Romania a inregistrat cea mai mare rata de crestere a Ford in Europa de Sud-Est si are inca un potential mare de continua crestere. Pentru 2005, echipa Romcar are ca obiectiv vanzarea a 6.000 unitati, iar pentru 2010 nu mai putin de 10.000 unitati. Pana la sfarsitul anului vor mai fi deschise inca 5 showroom-uri in Ploiesti, Constanta, Bacau, Targu Mures si Timisoara. Automobilele Ford sunt comercializate prin intermediul retelei de dealeri a Romcar, importator oficial al marcii in Romania.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite