Andropauza, mit sau realitate?

Pentru mulţi bărbaţi, vârsta de 50 de ani este adeseori similară cu debutul andropauzei şi al problemelor legate de potenţă. Existenţa andropauzei este încă pusă sub semnul întrebării de specialişti.

În cazul bărbaţilor, secreţia hormonilor androgeni nu încetează niciodată complet şi mulţi bărbaţi pot avea copii chiar şi la vârste foarte înaintate. Unii specialişti – cum este şi medicul englez Ian Banks, preşedintele unei asociaţii de sănătate masculină – se îndoiesc însă de existenţa unei andropauze în adevăratul înţeles al cuvântului.

De asemenea, pentru dr. Jaques Buvat, endocrinolog şi androlog la spitalul din Lille, termenul de andropauză este prost ales, deoarece spre deosebire de femei, în cazul bărbaţilor, declinul hormonal este parţial progresiv şi inconstant.

Deoarece fenomenul declinului hormonal masculin este o realitate recunoscută de majoritatea medicilor, specialiştii de la „Andropause Society” oferă câteva sfaturi şi informaţii referitoare la metodele de contracarare a acestei probleme.
Potrivit dr. Malcom Carruthers, preşedintele societăţii, jumătate din bărbaţii în vârstă de 50 de ani prezintă simptome ale andropauzei.

Acestea se manifestă în special prin iritabilitate crescută, lipsă de vigoare, transpiraţii nocturne şi disfuncţii erectile (lipsa sau imposibilitatea menţinerii unei erecţii complete). Anumite semne şi simptome sugerează de asemenea scăderea concentraţiei de hormoni masculini. Primele semne ale andropauzei, explică andrologii, sunt ejacularea precoce, erecţia instabilă şi fluctuaţiile tonusului penisului în erecţie.

Odată cu trecerea timpului, erecţia devine din ce în ce mai anevoioasă. În astfel de cazuri, un rol foarte important pentru rezolvarea problemelor îl joacă partenera care poate „revigora” potenţa bărbatului, susţine dr. Malcom Carruthers.

Apar valuri de căldură (bufeuri), creşterea tensiunii arteriale, nervozitate crescută, transpiraţii nocturne, insomnii, stări de slăbiciune accentuată, scăderea memoriei şi labilitate emoţională care poate culmina cu crize de plâns. Diminuarea concentraţiei de testosteron din sânge este sugerată şi de reducerea masei musculare, de creşterea grăsimii abdominale şi de reducerea masei osoase.

Tratamentul cu hormoni

Astfel de neplăceri pot fi rezolvate printr-un tratament hormonal de substituţie care reglează producţia de hormoni ai glandelor organismului. Înainte de a începe un tratament, trebuie efectuate anumite analize de sânge care măsoară nivelul hormonilor masculini, dar şi al estradiolului (un hormon feminin care poate fi crescut în perioada andropauzei şi care produce labilitate emoţională, stări de emotivitate şi crize de plâns).

Tratamentul se face sub stricta supraveghere a medicului endocrinolog, prin efectuarea unor analize periodice care măsoară nivelul hormonilor, eficacitatea tratamentului şi capacitatea testiculelor de a produce suficient testosteron.

Se apelează la terapia de substituţie hormonală, cu testosteron în special. Acest tratament trebuie urmat însă cu multă prudenţă, deoarece poate provoca dezvoltarea unui cancer de prostată. Beneficiile administrării de testosteron se reflectă mai ales asupra sistemului circulator, afirmă specialiştii.

De asemenea, scad grăsimea abdominală şi cresc masa musculară şi osoasă. Tratamentul trebuie efectuat numai sub controlul periodic al prostatei de către medic, dozarea la intervale regulate a markerilor prostatici – Prostatic Specific Antigen (PSA) şi numărătoarea periodică a globulelor roşii (testosteronul stimulează creşterea numărului de globule roşii, iar depăşirea unui anume prag poate provoca apariţia trombuşilor).

Testosteronul poate fi administrat fie pe cale injectabilă (injecţii la fiecare două-trei săptămâni), pe cale orală, prin intermediul plasturilor sau, mai nou, cu ajutorul unor geluri care se aplică pe piele. Un alt hormon recomandat în asemenea situaţii este dehidroepiandrosteronul sulfat (DHEAS), un androgen biologic slab care este produs în principal de glandele suprarenale.

DHEAS­ previne pierderea osoasă, iar după tratament nu s-au constatat modificări ale testosteronului liber, antigenului specific prostatic (PSA), ceea ce indică faptul că administrarea acestui hormon nu are efecte adverse asupra prostatei.