A dat norocul peste o nonagenară: A câștigat la loto de două ori în trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bunicuță din oraşul american Indianapolis sfidează aproape orice probabilitate statistică: nonagenera a reușit să tragă de două ori lozul câștigător în mai puțin de trei luni.

Lena Eaton are 91 de ani și este mai bogată cu aproximativ 400.000 de dolari. Asta, după ce în august femeia a nimerit 10 dintre cele 20 de numere câștigătoare ale unei extrageri loto, câștigând 300.000 de dolari, iar zilele trecute a răzuit un loz câștigător. Ultima ”peripeție” i-a adus 99.999 de dolari.

"Lena se bucură foarte mult de norocul ei, iar noi suntem fericiți pentru ea", a declarat Al Larsen, reprezentantul Loteriei Hoosier. "Să câștigi orice premiu loto este o experiență specială. E uimitor că cineva a reușit să facă asta de două în mai puțin de trei luni", a mai spus Larsen.

Mamă a șase copii și cu peste 20 de strănepoți la activ, Lena a intrat în clubul exclusiv al celor care au câștigat de mai multe ori la loto, scrie Huffington Post. Din același club face parte și Virginia Fike, care în luna aprilie a pus mâna în aceeași zi pe două premii loto a câte un milion de dolari.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite