VIDEO Portar cu poveste de Oscar: Bölöni a luat un fotbalist care a scăpat dintr-o sărăcie lucie
0
Antwerp l-a luat pe Alireza Beiranvand (27 de ani), oferindu-i un contract pe trei ani, în valoare de patru milioane de euro. Iranianul are un trecut incredibil: a vândut pâine la semafor, a fugit de acasă la 14 ani, a dormit pe străzi şi a făcut curat în parcuri, ca angajat al primăriei.
Lumea sportului ne oferă, periodic, poveşti fabuloase, iar cea a lui Alireza Beiranvand, goalkeeper-ul titular al naţionalei Iranului, se încadrează în această categorie.
Considerat de câţiva ani cel mai bun portar din Asia, Beiranvand a apărut, acum cinci ani, când n-avea statutul de astăzi, într-o emisiune televizată. Şi, la un moment dat, întrebat fiind despre începuturile sale în fotbal, a început a povestit detalii care i-au lăsat cu gura căscată atât pe mderatorul emisiunii, cât şi pe ceilalţi doi invitaţi, fotbalişti la rândul lor.
„Nu eram invitaţi la nunţi, fiindcă n-aveam bani“
Beiranvand s-a născut într-un sat de lângă oraşul Khorramabad, în sudul Iranului. Şi, primele sale amintiri din copilărie sunt despre sărăcie. „Ca să fiu sincer, familia mea avea o situaţie materială foarte dificilă. Ca să vă dau un exemplu: când rudele noastre aveau o nuntă, pe noi nu ne invitau din cauza faptului că ştiau că tatăl meu n-are bani. Asta mă întrista foarte tare. Când am fost copil, mergeam la şcoală, dar lucram în paralel, vânzând pâine. Ţin minte că, pe durata Ramadan-ului, cumpăram 50-60 de pâini şi, la ora apusului, când se termina postul, le vindeam la semafor ca să adunăm bani de chirie“, a povestit jucătorul care, între timp, a ajuns la 40 de selecţii în naţionala Iranului. Ca să ajungă însă fotbalist, pe lângă toate celelalte obstacole apărute ulterior, tot din cauza sărăciei, a trebuit să treacă, mai întâi, peste furia tatălui său care voia ca Alireza să muncească pentru a aduce un ban în plus în casă.
„Tatăl meu se opunea vehement să merg spre sport. Şi când afla că merg la fotbal şi se enerva, dacă nu mă prindea la bătaie, îmi rupea hainele de fotbal! El nu voia nici să merg la şcoală să învăţ, insista să muncesc! De aceea, fără să vorbesc cu cei din familie, am lăsat satul în care trăiam, şi am plecat la Teheran. Am făcut asta, fiindcă voiam să devin sportiv“, a continuat actualul internaţional iranian. Contactul cu capitala, un oraş de 12 milioane de locuitori, a fost năucitor pentru un copil venit dintr-un sat.
„Când am ajuns la Teheran, m-am suit într-un autobuz. Pe drum, am făcut cunoştinţă cu un tip care era chiar antrenor de fotbal. Mi-a zis că, dacă plătesc o taxă, o să mă ducă la un trial. I-am zis: <<Eu am fugit de acasă ca să câştig ceva bani din sport. Acum să-ţi dau ţie bani? Nici n-am>>. Când a văzut în ce situaţie sunt, omul a acceptat să mă ducă, totuşi, la trial. Am jucat într-un meci-test, am apărat foarte bine şi, după meci, omul m-a luat deoparte şi mi-a zis că nu-mi ia vreun ban, dar, dacă mă vor întreba ceilalţi copii, să zic că am plătit taxa de participare la acel trial. Apoi, a vorbit cu căpitanul echipei şi i-a zis să nu mă lase să plec. Problema era că eu n-aveam unde să dorm! Tatăl unuia dintre colegii mei de echipă avea o fabrică. El mi-a propus să mă ia acolo, ca să muncesc şi să am un loc de dormit. Am acceptat. După antrenamente, mergeam acolo, munceam până la 2 dimineaţă şi apoi dormeam în fabrică. Mă trezeam dimineaţă, la 8, munceam în altă parte până la 12, la prânz, mâncam ceva, mergeam la antrenament şi apoi, iarăşi, la fabrică. Aveam vreo 14, 15 ani la vremea respectivă“, şi-a continuat Beiranvand incredibila poveste.
„Am ajuns să dorm în piaţă, sub cerul liber“
După o perioadă, Beiranvand a ajuns la clubul Naft Teheran. Semnarea contractului cu juniorii acestei formaţii a însemnat un pas înainte profesional, însă a ridicat o nouă problemă pentru Alireza.
„Clubul Naft nu-mi oferea un loc de cazare. Aşa că, dormeam în Piaţa Azadi din Teheran. De aceea, mă cunoşteau toţi cei care vindeau pe stradă, în zonă. Uneori, chiar mă şi luau la ei acasă ca să nu dorm, în fiecare seară, pe stradă. Ca să scap de această situaţie, m-am angajat, la un moment dat, într-o pizzerie şi le-am cerut, pe lângă salariu, şi un loc în incinta restaurantului unde să dorm noaptea. Acolo, mă trezeam la cinci dimineaţă şi spălam vasele până la 10. La un moment dat însă, n-am mai rezistat acolo, fiindcă volumul de muncă era prea mare. Spre norocul meu, într-o seară, un antrenor m-a văzut în acel restaurant. Eram şi chelner acolo. Am coborât să duc mâncarea şi am văzut că e comandată de antrenorul meu de la club. El nici nu ştia că eu lucrez acolo pentru că n-am unde să dorm! De ruşine, m-am întors şi le-am spus să ducă altcineva mâncarea, fiindcă nu voiam să mă vadă antrenorul acolo. Şeful meu nici n-a vrut să audă însă! Aşa că a trebuit să duc mâncarea. Când antrenorul m-a văzut, a fost atât de şocat, încât chiar acolo, pe loc, i-au dat lacrimile. M-a întrebat de ce nu i-am spus în ce situaţie sunt. A doua zi, la antrenament, le-a spus colegilor povestea mea, deşi i-am cerut să nu facă asta, fiindcă îmi era ruşine. În fine, am plecat de la acel restaurant, fiindcă, în schimbul unui loc de dormit, trebuia să stau 7-8 ore în picioare, în fiecare zi, şi era foarte greu“, şi-a amintit Beiranvand.
În Piaţa Azadi din spatele său în această fotografie a dormit, mult timp, Alireza, pe când era doar un copil, fugit de acasă, în căutarea gloriei, la Teheran
„După ce am plecat de la pizzerie, m-am mutat într-o spălătorie auto. Într-o zi, a venit acolo Ali Daei (n.r. – fostul mare fotbalist iranian) ca să-şi spele maşina, iar băieţii m-au trimis pe mine. N-am vrut să merg. Ei au insistat că, dacă merg să-i spăl maşina şi îi spun şi povestea mea, mă va ajuta. Tot n-am vrut, aşa că s-a dus altcineva. După o perioadă, văzând că nu câştig suficient la spălătorie, m-am angajat prin cineva la primărie şi am obţinut un post pentru a face curat pe străzi. Asta făceam în fiecare dimineaţă. Seara, mergeam la antrenament. Nici nu apucam să mă odihnesc. Ziua de lucru începea la 5 dimineaţă şi, cam de fiecare dată, de unul singur, trebuia să fac curat într-un parc. Ai mei nici nu ştiau în ce situaţie sunt până când un apropiat s-a dus la ei şi le-a spus: <<Voi chiar credeţi că Alireza face sport la Teheran? Nu! Face muncă de jos, face curat pe străzi>>. Eu ţineam legătura cu ai mei, însă nu le spuneam situaţia mea reală“, a explicat noul portar al celor de la Antwerp.
Copleşit de lacrimi într-o altă emisiune
La câţiva ani după ce şi-a expus impresionanta poveste, după ce a devenit celebru în Iran şi titular în echipa naţională, Beiranvad a fost invitat într-o altă emisiune. Aici, moderatorul l-a întrebat dacă banii l-au schimbat.
„Dacă i-am uitat pe cei săraci? În niciun caz!“, a apucat să răspundă Beiranvand înainte de a fi copleşit de lacrimi. A fost nevoie de o pauză pentru ca jucătorul să-şi revină. După ce emisiunea s-a reluat, după pauza publicitară, portarul a povestit un episod pentru a demonstra că a rămas aproape de oamenii de rând.
VEZI MOMENTUL ÎN CARE BEIRANVAND E COPLEŞIT DE LACRIMI, LA TELEVIZOR
„Lumea ştie cum am intrat în fotbal şi de unde am ajuns aici. Cu siguranţă, nu-mi voi uita niciodată trecutul. În niciun caz! Şi vă dau un exemplu. De curând, am ieşit să iau ziarele şi, când mă întorceam acasă, am văzut o femeie mai în vârstă. Ea tocmai se muta acolo în zona şi nu m-a recunoscut. M-a strigat: <<Tinere, vino să mă ajuţi să-mi duc lucrurile sus>>. Era şi o pană de curent în zonă, nu mergea liftul, şi a trebuit să car cinci etaje vreo şapte saci de orez. Când am terminat, ea m-a întrebat: <<Cât trebuie să-ţi dau?>>. Eu aveam în mână ziarul pe care îl luasem şi, pe copertă, era chiar poza mea. I-am arătat fotografia şi i-am zis că eu sunt sportiv profesionist. Când şi-a dat seama că sunt portarul naţionalei, a fost şocată. Şi am întrebat-o: <<Vreţi să vă mai ajut cu ceva?>>. Şi ea a început să plângă de emoţii. I-am zis: <<N-aveţi de ce să plângeţi, fiindcă eu nu voi uita niciodată de unde am ajuns aici>>. Şi sunt mândru de trecutul meu! Impresarul meu m-a mai certat, uneori, pentru că am povestit că am dormit, cândva, pe străzi. Dar eu cred că tocmai faptul că n-am uitat trecutul meu m-a ajutat să progresez în carieră. Eu sunt mândru că am făcut, cândva, curat pe stradă, în parcuri, că am fost muncitor ca să-mi câştig existenţa! Şi, de aceea, mă bucur şi acum, dacă pot să dau o mână de ajutor cuiva“, a spus Beiranvand.
700.000 de euro, în două tranşe, va plăti Antwerp către clubul Persepolis Teheran pentru transferul lui Beiranvand, care se va alătura lotului din vară. 6 jucători iranieni evoluează acum în prima ligă din Belgia: Mohammadi (Gent), Gholizadeh, Rezaei, Delfi (Charleroi) şi Ebrahimi şi Ezatollahi (Eupen).
A parat penalty-ul lui Cristiano Ronaldo la Mondialul din 2018
Alireza Beiranvand şi-a făcut debutul în naţionala Iranului în 2014, însă n-a prins lotul convocat de Carlos Queiroz pentru Mondialul din acel an. În schimb, a fost titular şi integralist la Mondialul din 2018, unde Iranul a ratat de puţin calificarea în 16-imi, după 1-0 cu Maroc, 0-1 cu Spania şi 1-1 cu Portugalia. În acel ultim meci din grupe, Beiranvand a parat, la 1-0 pentru portughezi, un penalty executat de Cristiano Ronaldo. Acel moment i-a adus impresionanta poveste în atenţia lumii fotbalului. De atunci, multe cluburi europene au încercat transferul portarului cotat de transfermarkt.com la 3,5 milioane de euro. Chiar şi acum, înainte de a semna cu Antwerp, Beiranvand a fost la un pas de a bate palma cu Genk, însă, pe ultima sută de metri, a fost deturnat de echipa lui Bölöni.
VEZI PENALTY-UL PARAT DE BEIRANVAND ÎN FAŢA LUI RONALDO
Se încarcă comentariile...
