Cei mai frumoşi învinşi: Povestea nefardată a echipei care a cucerit inimi la Cupa Mondială din Rusia

În România, Christoph Daum, primul selecţioner străin din istoria primei reprezentative, a lăsat în urma sa doar deziluzii şi vorbe goale. În Iran, un portughez a creat o naţională care a câştigat respectul lumii fotbalului în Rusia.

„Mi-aş fi dorit nespus de mult ca Iranul să învingă Portugalia! Aseară, am fost iranian măcar cu sufletul şi în glas. A fost un spectacol de devotament şi de dăruire, cum rar se vede”.

Fragmentul de mai sus e doar unul din zecile de mesaje pe care le-am primit, aseară, imediat după meciul Iran – Portugalia. Iar în zona mixtă, în aşteptarea jucătorilor, foarte mulţi ziarişti străini au ţinut să-şi felicite colegii iranieni pentru modul în care naţionala lor s-a prezentat la acest Mondial.

Plasată în “grupa morţii”, cu Spania (o pretendentă la titlul mondial), cu Portugalia (campioana Europei) şi Maroc (campioana Africii), Iranul a fost aproape de câştigarea locului 1, de eliminarea campioanei Europei şi de o calificare istorică în faza următoare. Perşii au părăsit competiţia cu patru puncte, la un punct de Spania şi Portugalia, şi cu un golaveraj decent: 2 goluri marcate, 2 primite.

“Arhitectul” acestei naţionale, care a cucerit inimi la acest Mondial, e portughezul Carlos Queiroz. În vârsta de 65 de ani, fostul tehnician al celor de la Real Madrid demonstrează că, aşa cum spune proverbul, “omul sfinţeşte locul”.

A lansat generaţia de aur a Portugaliei

Queiroz şi-a început cariera de antrenor în 1989, la naţionala U-20 a ţării sale, cu care a luat două titluri Mondiale. Aşa a lansat generaţia de aur a fotbalului lusitan, cu jucători precum Figo, Paulo Soua, Joao Pinto sau Rui Costa. Ulterior, ca asistent al lui Sir Alex Ferguson, la Manchester United, Queiroz a contribuit la şlefuirea unui alt talent uriaş: Cristiano Ronaldo.

Ajuns pe banca Iranului în 2011, după ce, într-o primă fază, refuzase oferta printr-un e-mail, rămânerea portughezului în funcţie, timp de şapte ani, ar trebui privită ca un miracol.

O naţională fără un teren de antrenament

Un tip autoritar pentru care nu există compromisuri, Queiroz şi-a făcut mulţi duşmani în Iran. Nu doar stilul său a deranjat. Salariul său a provocat un val uriaş de invidie, în rândul antrenorilor localnici. Iar când a trecut peste şicanele celor din jur, Quieroz a dat de marile probleme ale fotbalului iranian.

Prima reprezentativă n-are un teren de antrenament de dimensiuni standard! Iar lipsa gazoanelor de calitate e o problemă cu care se confruntă toate cluburile. 

Queiroz a trebuit să se lupte şi cu mentalitatea greşită a jucătorilor. Treptat, au fost excluse vedetele, care se credeau mai mari decât echipa. Queiroz s-a zbătut pentru principiul său numărul 1: “Pentru mine, vedeta e echipa!”. Iar jucătorii, cei care i-au înţeles mesajul, l-au adorat ca pe un părinte. Iar asta pentru că portughezul mai are un principiu, în privinţa căruia nu negociază: “Jucătorii mei trebuie să aibă cele mai bune condiţii. Dacă nu voi lupta în fiecare zi pentru asta, înseamnă că i-am trădat şi că mi-am trădat munca”.

Aşa s-a făcut că, de exemplu, după mulţi ani, naţionala Iranului e îmbrăcată de Adidas, o firmă de calitate. Ca să obţină acest lucru, Queiroz a dus lupte grele pentru anularea unui contract cu un brand de mâna a treia din Italia, pentru care unii din jurul federaţiei primiseră nişte şpăgi consistente.

Joci în Europa, ai o şansă în plus la naţională

Queiroz i-a convins pe jucătorii iranieni că, pentru a progresa, trebuie să renunţe la confortul de a evolua în campionatul intern sau în cele din zona Golfului Persic. Astfel, Sardar Azmoun (Rubin Kazan) şi Alireza Jahanbakhsh (AZ Alkmaar) au plecat în Europa de la 17-18 ani. Primul are deja goluri în Liga Campionilor, cu Atletico Madrid şi cu Bayern Munchen, şi e dorit de cluburi precum Lazio. Jahanbakhsh a fost cel mai bun marcator din Olanda în sezonul recent încheiat şi poate semna, în curând, cu o echipă din Spania sau cu una din Germania. Iar încurajaţi de Quieroz şi de aceste exemple, tot mai mulţi jucători iranieni au plecat afară, lotul deplasat în Rusia având 12 fotbalişti legitimaţi la cluburi din Europa. Astfel, concurenţa a devenit atât de acerbă, încât atacantul Kaveh Rezaei, cu 16 goluri la Charleroi în sezonul trecut, n-a prins lotul pentru CM 2018. 

A construit o defensivă de clasă mondială

Cu siguranţă însă, influenţa cea mai vizibilă a lui Carlos Queiroz asupra fotbalului iranian e sistemul defensiv pe care l-a construit la naţională. În cartea sa autobiografică, Sir Alex Ferguson a scris că acelaşi Queiroz a gândit sistemul defensiv cu care Manchester United a defilat mulţi ani, în Anglia şi în Europa.

În Iran, datorită organizării implementate de Queiroz, Iranul s-a calificat pentru Mondialul din 2018, fără a primi gol în primele nouă din cele zece partide pe care le-a disputat în ultima fază. Doar în ultimul meci, cel cu Siria, când echipa era deja calificată, s-au luat primele două goluri într-o remiză, scor 2-2.

Sistemul defensiv al Queiroz şi faptul că i-a făcut pe jucători să-şi dea viaţa pe teren au făcut ca Iranul să se bată de la egal la egal cu Spania şi cu Portugalia la acest Mondial.

Viitor incert: contract doar pe 6 luni

Cu Queiroz pe bancă, Iranul s-a calificat, în premieră, la două ediţii succesive ale Mondialului şi la turneul final din acest an a strâns un număr-record de puncte: 4. Chiar şi aşa, viitorul portughezului pe bancă e incert. Federaţia i-a propus prelungirea contractului doar pe 6 luni, până la finalul Cupei Asiei 2019, care se joacă în ianuarie. Această ofertă însă a fost catalogată drept o “jignire” de tehnicianul de 65 de ani.

1,7 milioane de dolari e salariul anual al lui Carlos Queiroz ca selecţioner al Iranului.     Niciodată n-am mai văzut un grup de fotbalişti precum cei iranieni, care să primească atât de puţin şi să ofere atât de mult, cu devotament şi cu simţ al răspunderii. Carlos Queiroz, selecţioner Iran

Autorul golului cu Portugalia, ratat de Steaua în 2011

Karim Ansarifard a transformat penalty-ul prin care Iranul a obţinut o remiză de prestigiu contra campioanei Europei, Portugalia. În 2011, după ce l-a văzut pe Ansarifard jucând pentru Iran în Cupa Asiei, Cosmin Olăroiu a luat legătura cu Mihai Stoica şi i-a recomandat ca Steaua să-l transfere imediat. Bucureştenii n-au făcut însă mai nimic în acest sens, iar ulterior atacantul a ajuns la formaţii precum Osasuna, Panionios şi Olympiakos. În sezonul recent încheiat, Ansarifard (28 de ani) a fost al doilea marcator din Grecia cu 17 reuşite.

Portarul care l-a oprit pe Ronaldo dormea pe stradă

Jucătorii naţionalei Iranului provin, de multe ori, din familii sărace, iar un exemplu e Alireza Beiranvand, portarul care a apărat, luni seara, penalty-ul executat de Cristiano Ronaldo. Acesta a plecat de acasă şi a venit la Teheran pentru a putea juca fotbal, în condiţiile în care tatăl său voia ca el să se apuce doar de muncă. Ajuns în Capitală, Beiranvand mergea la antrenamente, în timp ce îşi luase o slujbă la o spălătorie auto. Mult timp, deoarece nu câştiga mai nimic, actualul international iranian dormea pe stradă şi ziua mergea la antrenamente! A fost salvat de la această situaţie abia după ce, într-o zi, fostul mare fotbalist iranian, Ali Daei, şi-a adus maşina la spălătoria unde era angajat Beiranvand şi i-a aflat povestea.