VIDEO Gică Hagi s-a întors în 1999 la naţională pentru a învinge Ungaria. Cum l-a convins Adrian Păunescu pe Regele fotbalului să joace pentru tricolori
0
Ungaria a fost un adversar pe care România n-a reuşit mulţi ani să-l învingă şi care în 1948 ne-a administrat un usturător 9-0, cea mai ruşinoasă înfrîngere din istoria naţionalei.
În anii comunismului, cele două naţionale s-au întâlnit destul de rar, sorţii aruncându-ne în grupe diferite la tragerile pentru Mondiale sau Europene. Abia în 1972 am avut o confruntare oficială cu maghiarii, disputând un loc în semifinalele Campionatului European. România şi Ungaria îşi câştigaseră grupele din care făcuseră parte, iar pe atunci la turneul final mergeau doar patru echipe, aşa că sferturile de finală erau decisive. La Budapesta a fost 1-1, la Bucureşti 2-2, iar în meciul de baraj, jucat la Belgrad, ungurii au învins cu 2-1.
Ne-au luat calificarea la Bucureşti
Rivalitatea a ieşit din nou la iveală în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1982, desfăşurat în Spania. Atunci România şi Ungaria au căzut în aceeaşi grupă, alături de Norvegia, Elveţia şi Anglia, o grupă tare pe care maghiarii aveau să o câştige. Momentul decisiv în stabilirea calificatelor a fost la Bucureşti, la partida România – Ungaria 0-0, disputată pe 23 septembrie 1981 pe fostul stadion 23 August. România avusese o evoluţie foarte bună în acele preliminarii, bătuse Anglia şi Norvegia acasă, remizase pe terenul acestora şi pierduse doar la Budapesta. Aşadar o victorie cu Ungaria ar fi adus calificarea foarte aproape, ţinând cont că în ultimele meciuri din grupă tricolorii urmau să joace acasă şi apoi în deplasare cu Elveţia.
70.000 de oameni s-au înghesuit pe bătrâna arenă ca să vadă Ungaria răpusă, dar au plecat dezamăgiţi. Meciul s-a terminat 0-0, deşi România a avut câteva ocazii mari, în special în repriza secundă când terenul s-a înclinat spre terenul maghiarilor. Septimiu Câmpeanu, cu o lovitură de cap din mijlocul careului scoasă uluitor de Meszaros, şi Anghel Iordănescu, care n-a reuşit să reia în plasă mingea respinsă în faţă de acelaşi portar la şutul violent al lui Sameş, au irosit cele mai mari ratări. Ungurii n-au avut nicio oportunitate clară de gol, dar şi-au îndeplinit obiectivul, acela de a pleca cu un punct de la Bucureşti, fapt care le-a apropiat calificarea.
Pietre şi sticle în sectorul maghiarilor
Şi în tribune războiul a fost total, chiar dacă presa vremii n-a consemnat incidentele, din cauza cenzurii comuniste. Tot stadionul a fluierat copios imnul maghiarilor, iar sectorul în care au stat fanii ungurilor a fost bombardat cu sticle şi pietre, mai mulţi suporteri ai „verzilor” fiind umpluţi de sânge după asaltul românilor.
Punctul scos atunci de Ungaria la Bucureşti a dus echipa rivalilor la Campionatul Mondial şi pentru că după acel eşec România s-a prăbuşit, pierzând acasă şi cu Elveţia, scor 1-2 şi remizând apoi pe terenul acesteia, 0-0. Abia la acest ultim meci la naţională a fost reprimit Boloni, cel pe care Partidul Comunist îl interzisese la lot pe perioada preliminariilor, pe motiv că era ungur şi ar fi fost dispus să vândă meciurile maghiarilor.
La Mondialul din Spania au ajuns atunci din grupa noastră Ungaria (10 puncte) şi Anglia (9 puncte). România a terminat pe locul 3, cu 8 puncte. Maghiarii au fost eliminaţi în grupe, iar englezii în optimi. Egalul de atunci avea să fie ultimul punct smuls de unguri la Bucureşti.
România. Ungaria 0-0
România: Cristian – Negrilă, Sameş, C. Ştefănescu, I. Munteanu – T. Stoica, Beldeanu (Ţicleanu 75), Iordănescu – Z. Crişan (S. Câmpeanu 53), Cămătaru, Balaci. Antrenor: Valentin Stănescu
Ungaria : Meszaroş – Martos, Balint, Garaba, Toth – Sallai, Nyilasi, Rab – Fazekaş, Torocsik (61 Csapo), Kiss (51 Muller). Antrenor: Kalaman Meszoly
23 septembrie 1981
Stadion “23 august”: 70.000
Arbitru: Erich Linemayer (Austria)
Hagi s-a întors să bată Ungaria
Revanşa faţă de ratarea calificării la CM din 1982 s-a luat în 1999. E vorba despre acel meci istoric, care a consemnat prima victorie a României în faţa Ungariei, dar şi revenirea lui Gică Hagi la naţională. Atmosfera creeată în jurul acelui meci a fost senzaţională, de la momentul în care Hagi a acceptat să se întoarcă la lot, convins de poetul Adrian Păunescu, în cadrul unei emisiuni televizate, şi până la manifestările de bucurie de pe străzile Capitalei, după terminarea meciului.
Puţini îşi amintesc însă cum a fost Hagi convins să se întoarcă la naţională. Păunescu avea emisiune la Antena 1. Mâna sa dreaptă, ziaristul Florin Condurăţeanu a aruncat bomba: „Bardul vrea să-l readucă pe Hagi la naţională. M-a pus să-l sun pe Gică şi să-l invit în platou, dar fără să ştie despre ce e vorba”. Meciul cu Ungaria bătea la uşă şi România nu mai stătea chiar pe roze în grupă, după ce remizase acasă cu Slovacia. Încă un pas greşit şi se putea compromite totul. Hagi a fost invitat la Antenă, şi Păunescu s-a pus cu laudele pe el. L-a îmbrăcat din cap până în picioare în cuvinte meşteşugite, ştiind că Regele e încăpăţânat, dar sensibil la gâdilatul orgoliului. Şi totuşi, Gică n-a cedat din prima. S-a lăsat greu, rugat de toată lumea, realizator, telespectatori, invitaţi.
Convins de amintirea părinţilor săi
Decisivă a fost o strofă pe care Andrei Păunescu, fiul poetului, i-a compus-o pe loc: „Acum tricolorul îţi cere să vii/ În numele mamei şi al tatălui”. Lui Hagi i-au dat lacrimile. Nu trecuse prea mult de când îşi pierduse ambii părinţi, pe Iancu şi pe Chiriţa, care fuseseră totul pentru el. Presat din toate părţile a încercat o ultimă eschivă: „N-am cum să joc împotriva Ungariei. Nu m-a convocat nimeni”. Nu ştia că Păunescu îl avea pe fir la telefon, pe Piţurcă, selecţionerul de atunci, care i-a transmis telegrama în direct. Atunci Hagi a spus da! Trecuse de miezul nopţii, o noapte caldă de mai, şi când a ieşit din studiourile de la Băneasa, în faţa sediului peste 100 de fani ai naţionalei îl aşteptau pe Hagi. L-au aclamat şi l-au luat pe sus până la maşină.
În Ghencea au venit atunci 30.000 de oameni. Nu era loc să arunci un ac. Ungurii au fost bătuţi de la încălzire. N-aveau cum să reziste uraganului condus de Hagi. „În zilele dinaintea meciului am mâncat numai iaurt şi miere, ca să am un tonus bun. Aveam emoţii”, a mărturisit Regele în Adevărul. Pe vremea aceea, cei mai experimentaţi îşi luau în cameră câte un fotbalist tânăr. Gică l-a luat pe Lobonţ.”Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplă. Eu cu Hagi în cameră. Am stat toate nopţile nemişcat de teamă să nu-l deranjez. Stăteam şi mă gândeam cu ochii deschişi: oare Gică o dormi? A fost ceva fabulos”, şi-a amintit peste ani Lobonţ.
2-0 într-un sfert de oră
Hagi i-a înşirat pe unguri ca pe mărgele, a făcut ce a vrut cu ei. În minutul 3 era 1-0, în minutul 15 s-a făcut 2-0. A jucat doar o repriză, deoarece maghiarii l-au pus la pământ şi i-au dislocat umărul, dar a fost de ajuns. România a obţinut victoria pe care o căuta încă din 1936, de la primul meci cu ungurii. La final, tricolorii l-au purtat pe Hagi pe braţe, imaginile cu Hagi având umărul înfăşurat într-un bandaj peste care trecuse o bluză de trening făcând înconjurul lumii. România îşi recăpătase Regele! Şi îşi arătase în sfârşit mândria în faţa Ungariei! Ne-am calificat apoi la pas la Europenele din 2000, găzduite de Belgia şi Olanda.
România – Ungaria 2-0
România: Lobonţ – Dan Petrescu, Filipescu, Gh. Popescu, Şt. Nanu – Fl. Petre, Hagi (Lupescu 46), Gâlcă, D. Munteanu – V. Moldovan (Ganea 61), Ad. Ilie (Craioveanu 87). Antrenor: Victor Piţurcă
Ungaria: Kiraly – Sebok, Matyus, Hrutka, Korsos – Sebok (76 Herczeg), Halmai, Illes (Preisinger 82), Dardai – Feher (Pisont 46), Egressy
Marcatori: Ad .Ilie (3), V. Moldovan (15)
5 iunie 1999
Stadion “Steaua”: 30.000
Arbtru: Rune Pedersen (Norvegia)
„În acel meci mi-a ieşit tot. Am jucat nu bine, ci foarte bine. Aveam toate fazele în cap dinainte să se întâmple. Era imposibil să nu învingem”
Gheorghe Hagi, fost internaţional
„Era vorba să mă întorc pentru un meci, cel cu Ungaria, dar m-am accidentat şi pe drum spre Constanţa Giovani Becali m-a sucit de tot”
Gheorghe Hagi, fost internaţional
Se încarcă comentariile...
