Unde-i campioana mondială, Italia?
Olanda a umilit aseară "squadra azzurra", după o primă repriză de vis La Cupa Mondială din 1978, Olanda a câştigat ultimul meci împotriva Italiei, scor 2-1. După 30 de ani, "portocala
Olanda a umilit aseară "squadra azzurra", după o primă repriză de vis
La Cupa Mondială din 1978, Olanda a câştigat ultimul meci împotriva Italiei, scor 2-1. După 30 de ani, "portocala mecanică" a reuşit un nou succes, scor 3-0.
După egalul României cu Franţa, multă lume se aştepta probabil ca şi meciul dintre Olanda şi Italia să se termine cu acelaşi rezultat. Dar, cele două formaţii au oferit un joc mai puţin tacticizat, astfel că ocaziile au alternat de la o poartă la alta, cele mai mari fiind ratate de Van Nistelrooy şi Luca Toni.
În minutul 26 însă, olandezii au reuşit să deschidă scorul prin Van Nistelrooy, după o fază controversată în care italienii au acuzat ofsaid la atacant.
Cinci minute mai târziu, "portocala mecanică" şi-a mărit avantajul pe tabela de marcaj prin Sneijder, care a finalizat o excelentă fază de contraatac. În partea a doua, Donadoni l-a trimis în teren şi pe Alessandro Del Piero, dar tot olandezii au marcat prin Van Bronckhorst, în minutul 79'.
Golul olandezilor a fost valabil
La primul gol al olandezilor, italienii au acuzat o poziţie de ofsaid la Van Nistelrooy. Însă reluările au arătat că, în momentul marcării golului, Panucci se afla în spatele liniei de fund.
În acest caz, regulamentul spune că fotbalistul aflat în spatele liniei de fund este considerat, de fapt, pe linia porţii.
Olanda - Italia 3-0
Au marcat: Van Nistelrooy 26', Sneijder 31',
Van Bronckhorst 79'
Olanda: Van der Sar - Ooijer, Boulahrouz (Heitinga 77'), Mathijsen, Van Bronckhorst - De Jong, Engelaar - Kuyt (Afellai 80'), Van der Vart, Sneijder - Van Nistelrooy (Van Persie 70'). Antrenor: Marco van Basten
Italia: Buffon - Panucci, Barzagli, Materazzi
(Grosso 54'), Zambrotta - Ambrosini, Pirlo, Gattuso - Camoranesi (Cassano 75'), Toni, Di Natale
(Del Piero 65'). Antrenor: Roberto Donadoni
Stadion: Stade de Suisse (Berna) Spectatori: 30.000
Arbitru: Peter Frojdfeldt (Suedia)
Jucătorul italian căzut în spatele porţii anulează poziţia de ofsaid a lui Van Nistelrooy
Ion Crăciunescu,
fost arbitru





















































