Trei ani de suspendare pentru dopaj. Scuza halucinantă a deținătoarei recordului mondial la maraton. Nu a convins anchetatorii
0Ruth Chepngetich, în vârstă de 31 de ani și actuala deținătoare a recordului mondial la maraton, a fost suspendată timp de trei ani pentru dopaj. Ancheta a respins explicațiile oferite de sportivă privind modul în care o substanță interzisă, hidroclorotiazida, a ajuns în organismul ei.

Totul a început în luna iulie a anului trecut, când atleta kenyană a fost suspendată provizoriu după ce testele antidoping au arătat prezența hidroclorotiazidei (HCTZ) în probele sale. Această substanță, folosită de obicei pentru tratarea hipertensiunii și a retenției de apă, este interzisă în sport deoarece are efect diuretic și poate ascunde urme ale altor substanțe dopante.
Analizele au indicat o concentrație extrem de mare, 3.800 ng/ml de HCTZ, în urina atletei. La două săptămâni după suspendare, Chepngetich a susținut că substanța ar fi ajuns în corpul ei din greșeală, după ce ar fi luat, din confuzie, medicamentele menajerei sale.
Ar fi administrat medicamentele menajerei sale, din greșeală
Unitatea pentru Integritate în Atletism (AIU) a respins versiunea sportivei. Prin urmare, Chepngetich a fost suspendată pentru următorii trei ani.
Ruth Chepngetich ar fi trebuit să primească o suspendare de patru ani, însă sancțiunea a fost redusă deoarece sportiva și-a recunoscut vina și a acceptat verdictul privind încălcarea regulilor antidoping. Perioada de suspendare a deținătoarei recordului mondial a început la data de 19 aprilie 2025.
„Cazul legat de testul pozitiv la hidroclorotiazidă a fost rezolvat, dar AIU va continua să investigheze materialul suspicios recuperat de pe telefonul lui Chepngetich pentru a determina dacă au avut loc alte încălcări!”, a recunoscut Brett Clothier, directorul AIU, conform BBC Sport.
„Nimeni nu este deasupra legii!”
„Nimeni nu e deasupra legii. Chiar dacă e dezamăgitor pentru cei care își pun încrederea în această sportivă, acesta e modul în care sistemul ar trebui să funcționeze. Industria alergatului ar trebui să fie lăudat pentru finanțarea colectivă a eforturilor anti-doping capabile de a descoperi încălcările de dopaj comise de atleții de elită!”, a mai admis David Howman, președintele AIU.
În mod normal, Ruth Chepngetich era pasibilă de o suspendare pe o perioadă de 4 ani, însă pedeapsa ei a fost redusă după ce a recunoscut că a încălcat regulamentele anti-doping. Suspendarea deținătoarei recordului mondial a început în 19 aprilie 2025.

















































