Swiatek nu-i ca Halep. Cele 4 motive pentru care poloneza a scăpat ușor din cazul de dopaj, iar românca nu

0
Publicat:

ITIA, Agenția de Integritate în Tenis, dă impresia că nu judecă cu aceeași unitate de măsură toate cazurile de dopaj. Părerile sunt împărțite în rândul jucătorilor, al antrenorilor, al experților, dar și al fanilor de pretutindeni. Decizia de a o suspenda pe Iga Swiatek doar o lună după ce a fost depistată pozitiv cu trimetazidină, o substanță interzisă prin regulament de WADA, cu efecte asemănătoare cu cele ale meldoniumului, a scandalizat o parte a suflării tenisului. Mai ales că toți s-au dus cu gândul la cazul Simonei Halep, asemănător până la un punct.

Iga Swiatek - Simona Halep, meci câștigat de poloneză. Foto Getty images
Iga Swiatek - Simona Halep, meci câștigat de poloneză. Foto Getty images

De altfel, românca a reacționat dur pe rețelele de socializare, acuzând ITIA că a distrus-o. „Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă, în ciuda evidenței. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră“, a scris Simona.

Replica a venit imediat din partea organismului care gestionează cazurile de dopaj din tenis. „Nu există două cazuri la fel, ele implică adesea circumstanțe diferite, iar comparațiile directe nu sunt întotdeauna utile. Există câteva diferenţe foarte importante în aceste două cazuri. Produsul contaminat în cazul Swiatek a fost un medicament reglementat, nu un supliment. A existat un acord între experţii ştiinţifici independenţi cu privire la fapte, iar jucătoarea a recunoscut încălcarea regulilor antidoping“, a fost răspunsul oferit de ITIA la solicitarea celor de la Reuters.

CTP nu-i dă dreptate Simonei

Chiar dacă i-a fost alături în multe rânduri Simonei, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a explicat că deciziile sunt justificate, pentru că românca a făcut o greșeală majoră. „Există diferențe clare între cazul Simonei Halep și cazul Igăi Swiatek. Poloneza, imediat după ce a primit vestea depistării pozitive la trimetazidină, a contestat acuzația și s-a prezentat alături de echipa ei cu dovezi care susțineau că substanța provenea dintr-un medicament de uz comun – melatonină, un supliment alimentar utilizat pentru somn.

După analizarea situației, s-a concluzionat că este vorba despre o neglijență nesemnificativă. În aceste condiții, Swiatek a primit doar o lună de suspendare. Deosebirea este că Simona Halep, la primele două înfățișări la tribunal, după ce a fost acuzată de dopaj, nu a spus niciun cuvânt despre suplimentul alimentar cu colagen care îi fusese dat de către Patrick Mouratoglou. Aceasta este diferența majoră și este flagrantă! Oricât am fi de patrioți, nu putem ignora această distincție“, a spus CTP pentru gsp.ro.

Halep, sabotată de propria echipă

Concluzionând, Iga Swiatek a avut patru atuuri esențiale pentru care a fost tratată cu blândețe: rapiditatea reacției, detectarea produsului, motivarea contaminării și, mai ales, cantitatea mică detectată. În cazul româncei, lucrurile s-au mișcat mult mai încet, propria echipă a faultat-o și inițial s-a vorbit de o cantitate mare de Roxadustat găsită în organism.

Abia după expunerea profesorului Alvarez, tribunalul a acceptat faptul că substanța ar fi fost într-o cantitate mai mică. De altfel, expertul francez a fost luat imediat de Iga Swiatek în echipa sa de apărători, iar rezultatele s-au văzut rapid.

ITIA a relaxat gestionarea cazurilor de dopaj

Însă, pe lângă cele de mai sus, un lucru este acceptat, neoficial, de lumea tenisului. Că situația cu care s-a confruntat Simona Halep a fost picătura care a umplut paharul și că sportiva noastră a făcut ca ITIA să o ia pe un alt drum, mai puțin „demonic“, relaxându-și standardele și gestionând cazurile cu mai multă lejeritate.

Acest lucru este susținut de americanii de la tenns.com: „Deși are dreptul să fie supărată pentru cât de mult a durat procesul pentru ea, asta nu înseamnă că fiecare caz trebuie să dureze doi ani pentru a fi considerat corect sau că Sinner și Swiatek au primit un tratament special pentru că situațiile lor au fost tratate mult mai rapid. Se poate, de asemenea, ca circumstanța Halep să fi devenit (pe bună dreptate) un exemplu despre cum să nu te ocupi de un caz și că Sinner și Swiatek au beneficiat de asta”.

Laboratoarele sofisticate, problema jucătorilor

Un alt punct de vedere este cel al lui Olivier Niggli, nimeni altul decât directorul Agenției Mondiale Antidoping. El a vorbit despre ultimele cazuri și spune că totul se întâmplă datorită tehnologiei sofisticate din zilele noastre, care detectează și cea mai mică urmă de contaminare. Șeful WADA sugerează că, în viitor, sportivilor li se va permite să concureze chiar dacă au în organism o microdoză de substanță interzisă, impunându-se un anumit prag.

„Astăzi există o problemă de contaminare. Asta nu înseamnă că sunt mai multe cazuri de acest gen decât în trecut, ci adevărul este că laboratoarele sunt mai eficiente în detectarea chiar și a cantităților foarte mici de substanțe. Cantitățile sunt atât de mici încât poți obține un test pozitiv chiar și din a face lucruri inofensive. Adevărul este că auzim multe povești și înțeleg opinia publică ce poate ajunge să se gândească că nu am fi văzut toate aceste cazuri dacă am fi impus anumite praguri. Întrebarea se pune dacă suntem pregătiți să acceptăm microdozarea și unde exact este corect să ne oprim. Un program de lucru va fi creat tocmai pentru acest tip de probleme”, a explicat Olivier Niggli, într-un interviu pentru L’Equipe.

Asemănare izbitoare între cele două cazuri

Simona Halep a fost acuzată că a „uitat“ să scrie în raportul de după partida la care a fost depistată dopată suplimentul pe care l-a indicat ulterior „vinovat“ de contaminarea ei. Acest lucru a fost făcut și de Iga Swiatek, care a pus pe listă o groază de medicamente, mai puțin pastilele de melatonină, incriminate că ar fi fost contaminate cu trimetazidină.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite