Chiar și directorul Agenției Poloneze Anti-Doping e șocat de pedeapsa hilară pe care a primit-o Iga Swiatek
0Iga Swiatek a fost suspendată o lună după ce a fost depistată pozitiv la trimetazidină, o substanță interzisă prin regulament de WADA. Penalizarea va expira deja în câteva zile, iar reacțiile în presa mondială curg, mai ales că se face o comparație între cum a fost tratată Simona Halep într-un caz similar și cum a fost actualul umăr 2 mondial.

Michal Rynkowski, directorul Agenției Poloneze Anti-Doping, a comentat cazul de dopaj în care este implicată câștigătoarea a cinci titluri de Grand Slam. ”Putea primi chiar și patru ani de suspendare. Trimetazidina este o substanță interzisă, foarte asemănătoare cu meldonium, care este folosită destul de frecvent dincolo de granița noastră estică.
Pe de altă parte, Iga Swiatek a arătat că substanța a intrat în corpul ei prin intermediul unui produs contaminat, iar atunci sancțiunile posibile variază de la o mustrare la doi ani”, a declarat directorul Agenției Poloneze Anti-Doping, citat de Super Express.
Cea mai mică pedeapsă pentru Iga, cea mai mare pentru Halep
”Nu există nicio îndoială că pentru Iga Swiatek această sancțiune este benefică, deoarece este aproape cea mai mică dintre cele care ar putea fi aplicate în cazul acestei substanțe. S-a considerat că sportiva a făcut credibile scenariile privind modul în care a utilizat preparatul contaminat, care nu avea pe etichetă substanța menționată anterior”, a completat Michal Rynkowski.
Iga Swiatek, depistată pozitiv cu trimetazidină, a reușit să le dovedească imediat celor de la ITIA că s-a dopat involuntar, din cauza unui medicament contaminat, pe care l-a luat pentru a o ajuta să adoarmă mai repede atunci când schimbă fusul orar. Într-o situație asemănătoare a fost și Simona Halep, depistată pozitiv la roxadustat în august 2022. După o luptă acerbă, românca a dovedit că dopingul a fost cauzat de o contaminare a unui supliment, astfel că TAS i-a redus pedeapsa de la 4 ai la 9 luni, însă după ce stătuse 18 luni în afara terenului.