Sorin Huțanu a ratat titlul de campion în super rally la jumătate de secundă
0Campion en-titre la categoria mașinilor cu tracțiune față în super rally, Sorin Huțanu a ratat al doilea titlu consecutiv la numai o jumătate de secundă, astfel că își va adăuga în palmares trofeul dedicat vicecampionului din acest an la super-competiția fondată de Mihai Leu în 2017.

Pentru a fi sigur că obține trofeul mult visat, Huțanu avea nevoie de o victorie la etapa finală de la București, găzduită în fața a aproape 10.000 de spectatori pe Calea Victoriei, pe un circuit stradal special amenajat.
Primul la antrenamentele oficiale, cu un timp de 02:16,555 la finalul celor 3,75 kilometri, pilotul bucureștean și-a îmbunătățit timpul în manșele de concurs, ajungând la 02:15,969, dar nu a fost suficient deoarece rivalul său, Claudiu Motoc, a ajuns la finiș cu jumătate de secundă mai repede, în 02:15,436.
Astfel, după cele 4 etape organizate la Alba Iulia, Timișoara, Hunedoara și București, Huțanu a strâns 68 de puncte, în condițiile în care a abandonat la prima etapă chiar înaintea manșelor de concurs din cauza unor probleme, deși avea detașat cel mai bun timp. Este al doilea loc pe podium ocupat de acesta după locul 3 la Grupa 3 din Campionatul Național de Viteză în Coastă.
Aproape 10.000 de spectatori au fost prezenți la Trofeul UniCredit Leasing de la București, ajuns la ediția cu numărul 8. Printre cei care au mai luat startul se numără Simone Tempestini, Vali Porcișteanu, Bogdan Marișca, Radu Benea sau Costel Cășuneanu.
„A fost o experiență inedită în acest an pentru mine. Am început târziu motorsportul, așa că singura concurență este chiar cu mine, să fiu mai bun decât cu un an înainte. Deși acum am luat titlul de vicecampion, timpii mei s-au îmbunătățit, mă simt mult mai matur la volan și cred că împreună cu echipa mea am progresat de la etapă la etapă”, a spus Huțanu.
Acesta și-a mai adăugat în palmares în actualul sezon și titlul de campion la echipe cu Hospice Casa Speranței în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, acolo unde e coleg cu Radu Benea, Jerome France și Nicolas Benea.

















































