Sergiu Medeșan semnează lansarea unei mari baze sportive de lângă Zurich, Elveția
0Deschiderea oficială a bazei sportive Racket City din Derendingen, Elveția, a marcat mai mult decât lansarea unui nou complex dedicat tenisului, padelului și pickleball-ului. Evenimentul s-a transformat într-un punct de atracție pentru comunitatea sportivă, reunind peste 300 de participanți din zona Zurich, într-o atmosferă care a îmbinat competiția cu socializarea și entertainment-ul.

Cu un total de 23 de terenuri, Racket City se poziționează ca un hub modern al sporturilor cu rachetă, gândit nu doar ca infrastructură sportivă, ci ca o experiență completă pentru jucători și vizitatori. Conceptul bazei pune accent pe comunitate, pe interacțiune și pe crearea unui spațiu în care sportul devine parte dintr-un stil de viață activ și conectat.
Strategia din spatele lansării
În spatele organizării evenimentului s-a aflat Sergiu Medeșan, alături de echipa Netliner, care au coordonat integral strategia de comunicare și promovare. Implicarea lor a acoperit toate palierele esențiale: de la PPC și social media ads, până la direcția creativă, design, media buying, producție foto-video și consultanță în management sportiv. Abordarea integrată a contribuit la conturarea unei identități coerente și moderne pentru Racket City, atât înainte, cât și în timpul evenimentului de lansare.
Pentru Sergiu Medeșan, proiectul din Elveția confirmă extinderea pe plan internațional și capacitatea de adaptare la piețe diferite. „Experiența din Elveția confirmă direcția noastră internațională. Este al doilea eveniment major, după Spania, și ne bucurăm că putem livra valoare reală în contexte culturale diferite”, a declarat acesta.
La rândul său, Fabio Santarossa, proprietarul bazei, a subliniat profesionalismul echipei implicate în proiect: „M-au impresionat cât de rapid au înțeles cultura și așteptările publicului elvețian”.
Embeded: https://www.youtube.com/watch?v=xWgZ8degjvo&t=6s
De la performanță sportivă la business internațional
În acest context, parcursul lui Sergiu Medeșan capătă o relevanță aparte în peisajul european al marketingului sportiv. Format ca sportiv de performanță încă din copilărie, Sergiu Medeșan a fost clasat în top 10 național la toate categoriile de juniori și în top 100 european, evoluând ulterior în sistemul universitar american, unde a concurat în NCAA Division 1 și și-a construit o bază solidă atât sportivă, cât și academică. Experiența din Statele Unite, plină de rezultate academice de top și titlul de Summa Cum Laude, i-a oferit o perspectivă internațională asupra managementului sportiv și a industriei de marketing aplicate în sport.
Turneele Medeșan
După această etapă, Medeșan și-a orientat energia către antreprenoriat și dezvoltarea de proiecte proprii cu impact real în comunitatea sportivă. A organizat peste 120 de evenimente sportive și a dezvoltat parteneriate cu peste 100 de branduri, reușind să creeze o punte între sport, business și comunitate.
Prin proiectul Turneele Medeșan, el a adus un concept care a depășit competiția clasică, integrând socializarea, networkingul și experiențele de lifestyle într-un format premium. Evenimentele sale au avut impact online și o prezență constantă în media, confirmând capacitatea de a livra proiecte relevante pentru publicul modern.
Astăzi, Sergiu Medeșan se poziționează ca un specialist în marketing și management sportiv, care valorifică atât experiența acumulată în Statele Unite, cât și dinamica piețelor europene, pentru a construi proiecte sustenabile, orientate spre comunitate, inovație și impact pe termen lung.























































