Scandal uriaș la CSM Galați. Jucătoare păcălite, contracte false și faliment inevitabil

0
0
Publicat:

Sabin Gherdan, avocat specializat în drept sportiv, a expus, pe rețelele de socializare, un adevăr neștiut din spatele cortinelor grupării de handbal feminin de la CSM Galați. Se pare că sportivele ar fi fost păcălite de către conducerea clubului, semnând contracte „valabile”, în timp ce la ușa echipei bate insistent o desființare inevitabilă. 

CSM Galați va fi desființată pe data de 28 august
CSM Galați va fi desființată pe data de 28 august

Oficialii grupării dunărene s-au înscris în cadrul noului sezon competițional fără să le transmită jucătoarelor o informație extrem de prețioasă. Clubul ar urma să nu mai beneficieze de finanțare pentru noua stagiune, autoritățile locale urmând să anunțe falimentul grupării pe data de 28 august. 

Mai mult de atât, sportivele și-au început pregătirea pentru noul sezon, urmând să evolueze într-un meci în deplasare, contra celor de la Corona Brașov, pe data de 30 august. Însă, acest lucru nu se va întâmpla, cel mai probabil. 

O sarcină duce la rezilierea contractului imediat

Jucătoarele au semnat și noile contracte, însă acestea nu au fost niciodată înregistrate în cadrul Federației Române de Handbal. Practic, angajamentele nu au nicio valoare, fiind unele fictive. 

De asemenea, contractele semnate de către sportivele din lotul celor de la CSM Galați prevăd o clauză cu totul ieșită din comun, care este total opusă principiilor de corectitudine și loialitate contractuală. În cazul în care o jucătoare rămâne însărcinată, contractul acesteia va fi reziliat imediat.

„Dacă ești sportiv, iar relația contractuală dintre tine și club se desfășoară printr-un contract de activitate sportivă (în 99.9% din cazuri) protecția oferită de acest tip de contract este comparabilă cu cea pe care o are un motociclist care se plimbă prin traficul din București fără cască.

Dacă ne uităm pe programul primei etape a Ligii Floriilor, singurul meci neprogramat este cel dintre Corona Brașov și CSM Galați. Motivul? CSM Galați "nu știe", încă, dacă dispune de bugetul necesar pentru a participa în următoarea ediție de campionat, deși s-au înscris în mod oficial în campionat.

„Au pus sportivele să semneze contracte, dar nu le-au înregistrat la FRH!”

Ce au gândit mințile luminate de la CSM Galați? Da, cei despre care v-am povestit că au inventat "instituția juridică" a revenirii asupra denunțării unilaterale doar pentru a denunța unilateral a doua oară contractul de activitate sportivă.

Au început pregătirea de peste o lună, au pus sportivele să semneze contracte de activitate sportivă, dar ei nu le-au semnat, nici nu le-au înregistrat la federație. S-au gândit că dacă se retrag din competiției (ceea ce aparent se va întâmpla joi) le vor arăta ușa sportivelor pe motiv că între părți nu există un contract valabil - căci nu a fost semnat. Cel mai probabil, nu le vor plăti nicio sumă de bani și le vor lăsa în voia sorții. Desigur, în contract mai există și alte clauze "de bun simț" precum "contractul încetează în cazul în care sportiva rămâne însărcinată și nu mai poate desfășura activitate sportivă". Menționez că la Galați contractul este non-negociabil.

„Sportul din România s-ar descurca mai bine fără bani publici!

Sunt o fire curioasă și de obicei mă documentez cine este inițiatorul unor astfel de practici, ce studii are, unde lucrează, etc. pentru a cunoaște mai bine persoana cu această abordare. Consider că în România trebuie să știi astfel de detalii.

Persoana care reprezintă interesele CSM Galați este consilier juridic la Sucursala Regională Căile Ferate din Galați. Doar în 2024 a mai reprezentat în calitate de consilier juridic alte două cluburi sportive, Asociația Sportivă Fotbal Club Buzău (clubul de fotbal ce a retrogradat anul trecut, cu multe datorii către posesorii de contracte de activitate sportivă), Asociația Clubul Sportiv Oțelul Galați respectiv alte două federații - Federația Română de Rugby și Federația Română de Minifotbal.

În alte cuvinte, domnul respectiv are șase contracte de muncă concomitent - căci prin poziția de consilier juridic poți reprezenta o persoană juridică doar dacă ești angajat - anume un contract de muncă cu Căile Ferate și alte cinci contracte de muncă cu cinci entități diferite.

Nici conflictul de interese nu stă în calea acestui domn, este consilier juridic atât la CSM Galați, cât și la Federația Română de Rugby, federație la care s-a afiliat CSM Galați. Putem să ne imaginăm programul zilnic al consilierului juridic cu șase contracte de muncă concomitente? Uneori îmi doresc și eu ca ziua să aibă cel puțin 30 de ore - aparent se poate. Cred că sportul din România s-ar descurca mai bine fără bani publici!”, a notat Sabin Gherdan, pe contul personal de Facebook.

După CSJ Prahova și Știința București, și CSM Galați ar putea părăsi campionatul, devenind a treia echipă retrasă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite