Sărbătoare pentru „elefanţii“ Kone şi Viera
0
Emmanuel Kone şi Ousmane Viera, împrumutaţi de CFR Cluj la Internaţional Curtea de Argeş, s-au calificat cu naţionala Coastei de Fildeş la turneul final din Africa de Sud.
Astfel, cei doi sunt primii „stranieri” din Liga I care şi-au asigurat biletele pentru Mondiale. Până ieri, „elefanţii” antrenaţi de bosniacul Halilhodzici au zburdat în grupa preliminară din Africa şi aveau nevoie de un egal în deplasarea din Malawi pentru a obţine calificarea matematică. Rezultat scos cu mari emoţii, „rezerva” Drogba egalând (1-1) la câteva minute după ce a intrat pe teren.
De altfel, pe banca de rezerve a ivorienilor a fost ţinut şi Yaya Toure, mijlocaşul Barcelonei fiind introdus abia în minutul 79, în locul „românului” Kone. În schimb, Viera, aflat la prima convocare, a urmărit meciul din tribune.
„Puştii” din Coasta de Fildeş nu ştiau multe lucruri despre ţara noastră înainte de transferul la Cluj. „Am căutat să aflăm cât mai multe detalii despre România. Aflasem de Gică Hagi şi ne-am zis că nu avem cum să nu facem performanţă într-o ţară care a dat asemenea jucător”, a spus Viera.























































