Romania needucată devine și grav bolnavă: Al doilea om din sportul românesc descrie abisul spre care ne îndreptăm EXCLUSIV
0Gabriel Toncean (48 de ani) e printre puținii politicieni din România care chiar practică și promovează sportul ca o cale spre o viață sănătoasă. Nu de azi, de ieri, ci de ani buni.
Pagina sa de Facebook e plină de recomandări prin care subliniază, periodic, importanța mișcării. Și nu sunt vorbe goale, de imagine, în condițiile în care el însuși e un împătimit al fitness-ului și al sportului, în general. De altfel, a și condus Federația Română de Culturism și Fitness (FRCF) timp de zece ani, cu rezultate remarcabile, până la numirea sa în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport.
La trei luni după această numire, Gabriel Toncean a vorbit pentru „Adevărul“ despre cum se vede starea sportului românesc din interior.
„Adevărul“: La începutul lunii august, ați fost numit vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport. Care sunt concluziile după acest început de mandat?
Gabriel Toncean: Văzând lucrurile din interior și făcând comparație cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial, cu performanțe mari obținute de unele țări, e clar că la noi a fost pe undeva o greșeală de management, de organizare. Desigur, motivele sunt complexe. Cu regret spun asta: încă trăim din amintirea rezultatelor din trecut și din istorie. Într-adevăr, ne ajută mult că avem o istorie. Partea proastă e că nu prea știm să o folosim și să o punem în practică pentru a avea un prezent mai bun. La nivel de performanță, vedem sporturi care dispar de pe o zi pe alta și care nu mai reprezintă nimic pentru noi ca țară. Plusul pe care l-aș vedea e că noi, ca nație, avem o afinitate pentru sport. Dar, din păcate, am pierdut undeva pe drum abilitatea de a dezvolta această calitate. E vorba despre a asigura o consecvență de sistem în ceea ce privește pregătirea sportivilor, iar noi am pierdut undeva pe drum tocmai această calitate. Și dau un exemplu concret. De multe ori, ne lăsam antrenorii buni pentru echipele mari, cele de seniori. Eu insist însă că trebuie să avem antrenori buni, pricepuți și la grupele de copii pentru că de acolo se fac primii pași către sport. De aceea, copiii au mare nevoie de antrenori competenți care să-i ghideze și să le consolideze dorința de a face sport pe termen lung.
Constatarea generală, inclusiv la fotbal, e că am pierdut știința formării sportivilor de performanță...
Și eu am făcut sport de performanță, am practicat fotbalul până la un anumit nivel, mediu spre bun. Și îmi aduc aminte de acei formatori pe care îi aveam în perioada copilăriei. Ei erau, de fapt, niște buni pedagogi. Nu erau doar niște antrenori care puneau în aplicare niște sisteme de joc. Ne învățau cum să ne comportăm în societate, cum să reacționăm în situații critice. Ceea ce astăzi nu se mai întâmplă. Astăzi, copilul merge la școală, are ora de sport pe care o practică sau nu o practică, pentru că și aici e o altă problemă. Avem părinți care scot scutiri medicale, astfel încât copilul să lipsească de la ora de educație fizică, să nu fie, cumva, deranjat cu sportul. Din păcate, acești părinți nu realizează că îi fac copilului un mare rău!
De ce această mentalitate?
Din lipsa educației! Și vreau să ajungem la momentul ăla în care în România sportul și educația să nu mai fie chestiuni negociabile. Atât timp cât ele vor fi negociabile, iar unii o să aibă impresia că pot lipsi, nu vom avea nici performanțe și nici viitor. Noi, prin stilul de viață sănătos pe care încercăm să-l adoptăm, facem și prevenția. Investiția în sportul de masă și sportul competițional înseamnă o populație sănătoasă pe termen lung. Dar și un sistem sanitar descărcat de presiunea unei societăți afectate de sedentarism și de afecțiunile care decurg din absența cvasitotală a mișcării.
Credeți că lipsa pedagogilor, lipsa antrenorilor formatori e și un motiv pentru care suferim în ceea ce privește mentalul de competiție?
Cred că răspunsul e unul singur. El transpare și din știrile pe care le citim periodic despre sportivii români care ajung la echipe din străinătate și care nu fac față. Pentru că nu știu să-și gestioneze succesul. Tocmai din lipsa de educație!
Sunt multe sporturi, gimnastica, handbalul masculin, inclusiv fotbalul, la care eram competitivi înainte de Revoluție, dar și în primii ani de după, iar acum am decăzut total. Care e cauza?
Cu risul de a supăra lumea, trebuie să spun că democrația pe noi nu ne-a ajutat foarte mult din punctul ăsta de vedere! Pentru că înainte de ’90, existau reguli și o conduită obligatorie la loturile naționale. Și era o mândrie când erai selectat să reprezinți țara. Ei bine, acum sportivii nu se mai bucură atât, nu mai prețuiesc ca înainte prezența într-un lot național. Iar schimbarea asta de atitudine are consecințe negative și asupra rezultatelor. Ca fenomen însă, cauzele țin de modul cum evoluează societatea românească în ansamblul ei. Există, dacă vreți, un soi de analfabetism educațional în ceea ce privește sportul și nutriția, iar singura cale de a ieși din acest impas e o educație de masă corectă, metodică, menită să asigure nu doar sănătatea generațiilor următoare, ci și performanțele de excepție de mâine.
De ce Ministerul Sporturilor a dispărut și a fost înlocuit cu Agenția Națională pentru Sport? Mulți au recepționat această decizie ca încă o confirmare că sportul nu e o prioritate pentru Guvern.
Nu cunosc motivul acestei transformări. Îmi doresc însă ca, prin rezultatele pe care le vom avea și prin ceea ce facem noi la Agenție, să conștientizăm lumea de necesitatea revenirii la formula de Minister a Agenției, ca un prim semnal că sportul a devenit o prioritate națională practică, nu doar declarativă. Dacă oamenii politici spun: „Sportul e o prioritate“, atunci hai să demonstrăm că, într-adevăr, sportul e o prioritate. Obiectiv vorbind, care e interesul României? Interesul național e generația de mâine. Iar atunci când vezi cifrele, îți dai seama că sportul e o urgență a oricărei bune guvernări, nu un capriciu sau o necesitate oarecare. Când 58% din populația țării tale e supraponderală și peste 25% dintre copii suferă de obezitate infantilă, chiar îți pui întrebări și chiar trebuie să iei măsuri.
Și care ar fi acele măsuri?
Primul lucru e să declarăm sportul ca fiind o prioritate națională, alături de sănătate, integrat cu educația sportivă și nutrițională. Nu declarativ, nu pentru a da bine pe sticlă, ci faptic. Să elaborăm un sistem coerent, atât legislativ, cât și sub aspectul investițional, care să sprijine atât sportul de performanță, cât și cel de masă, să sprijine atât cluburile de stat, cele departamentale, cât și cele private. Pentru că investiția în cluburile private trebuie să fie o prioritate. Nu putem separa mediul privat de mediul instituțional de stat. În momentul de față, cluburile private investesc cel mai mult în sport. Sportul e dincolo de orice afacere, dincolo de interesele de grup sau partizane. Sportul înseamnă viitorul țării!
500.000
de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani, vor suferi de obezitate în România până în 2030, dacă nu vor fi luate măsuri de de prevenție, ca educarea populației privind nutriția corectă și importanța sportului. Estimarea a fost făcută de Federația Mondială a Obezității.
„Cum să faci performanțe cu copii supraponderali?!“
„Adevărul“: Avem o statistică despre cum a afectat pandemia sportul de masă în România?
Cifre estimative sunt undeva la 60 la sută. Mă refer la oamenii care făceau sport în sală înainte de pandemie și care s-au și întors, ulterior. Din păcate, vreo 40 la sută dintre ei s-au pierdut pe drum. Unii din teama de a face sport în cadru organizat, alții pentru că, pur și simplu, și-au pierdut această dorință. Din păcate, unii oameni nu realizează cât de important e sportul în viață noastră. Pentru mine, așa ceva e de neînțeles! Fiindcă fac sport de 46 de ani și nu pot trăi fără el. Din păcate, scuzele pe care le aud, din partea celor care nu fac sport, țin tot de lipsa educației despre care vorbeam mai devreme.
Există o legătură între dezinteresul pentru sportul de masă și decăderea sportului de performanță?
Sportul de masă constituie baza din care se extrag performerii. Cum poți să faci sport de performanță în România cu copii supraponderali? Imposibil! Sau cum poți să faci un copil supraponderal să iubească o activitate fizică unde efortul e peste limita stării de confort? Nu se poate așa ceva. Singura cale e ca tu, ca părinte, să te implici într-un proces activ de educație. Oferă-i copilului tău și alte opțiuni, nu doar varianta de a sta cu orele în fața unei tablete, de a-și petrece „liniștit“ timpul, fără a depune efort. Am lansat un proiect, acum câteva zile, pentru combaterea obezității infantile. E un proiect care prevede introducerea educației nutriționale în școli. În momentul în care noi vom fi educați să mâncăm, atunci rezultatele vor fi o continuare firească a acestui lucru. De altfel, un vechi proverb spune: „Ești ceea ce mănânci“. Eu spun: „Ești ceea ce mănânci și ceea ce faci!“. Dacă vom învăța să mâncăm sănătos și să legăm educația nutrițională de educația sportivă, vom putea avea și un viitor sănătos.
Problema folosirii banului public în sport devine una tot mai revoltătoare. Cum vedeți rezolvarea ei?
Sport nu se poate face fără să ai bani publici. Dar, totodată, banii publici nu trebuie să reprezinte exclusivitatea unei activități sportive. Un management bun e acela care combină banii publici cu bani privați și reușește să aibă performanțe. Pentru că și atragerea de bani privați e o performanță a managerului. Sigur că e mult mai simplu să cheltuiești doar banii care îți vin de la stat, să ai un buget limitat și să te raportezi la el. Dar un management bun poate să-și completeze bugetul cu fonduri din privat, cu fonduri europene, cu parteneriate cu societăți comerciale. Trebuie creat un cadru legal care să favorizeze aceste parteneriate și aceste finanțări private, mai ales că sunt foarte multe firme care își doresc să investească în sport. Doar că aceste firme au nevoie de credibilitate din partea entității sportive cu care colaborează. Și au nevoie de performanță! Pentru că foarte puțini investesc astăzi doar în povești într-un sport care bate pasul pe loc.
La Federația Română de Culturism și Fitness cum a fost asigurat bugetul, cât timp ați fost președinte?
În ultimii ani, am avut jumătate din buget din partea statului, cam 200.000 de euro pe an, și cealaltă jumătate din sponsorizări, din atragere de fonduri. Și asta ne-a ajutat foarte mult. Pentru că, performanța, dacă o lăsam doar pe seama banilor veniți de la Minister, ar fi fost una limitată.
Noile măsuri fiscale vor „frâna“, măcar un pic, risipa banului public în sport?
Da. Știu că vor fi mai multe reforme care vor viza inclusiv sportul. Pentru că nu e un moment foarte plăcut din punct de vedere financiar și atunci e nevoie de reforme la toate domeniile de activitate și sportul n-a scăpat de aceste măsuri. Presupun că ele vor fi anunțate în următoarea perioadă.
Când te uiți pe bugetele alocate de Guvern unor federații, precum baschet, rugby sau box, vedem că ele consumă milioane de euro, fără rezultate de nivel înalt. Nu e mai bine să ne alocăm resursele, puține câte sunt, spre niște sporturi de perspectivă?
Și eu am aderat la acest subiect prin prisma competițiilor școlare pe care urmează să le avem în perioada 2024-2025. În discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Ministerului Educației, am zis să le propunem șase activități sportive, două individuale, două mixte și două de echipă, pe care să încercăm să le dezvoltăm cât putem de mult. Aceste șase sporturi au fost identificate deja, dar urmează să finalizăm lista lor în această săptămână și apoi să le și anunțăm.
România, într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății
*58% dintre români sunt supraponderali.
*63% dintre români n-au practicat niciun sport.
*51% dintre români ignoră total orice fel de activitate fizică.
*Peste 25% dintre copii suferă de obezitate infantilă în România.
Se încarcă comentariile...
