România are cel mai tare impresar din lume: povestea bărbatului care s-a făcut neamţ, s-a ferit de români şi a ajuns mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Dumitraşcu
Constantin Dumitraşcu

Cine e bun în domeniul său de activitate, de obicei, pleacă din România! Acest trend e valabil nu doar în cazul medicilor şi al inginerilor, ci, cum se vede, şi în lumea impresarilor.

În România, agenţii cei mai vizibili sunt oameni cu un caracter îndoielnic, precum fraţii Ioan şi Victor Becali şi Anamaria Prodan. 

Primii doi au făcut închisoare – Victor Becali e şi acum după gratii după condamnarea din „Dosarul Transferurilor“ – iar Anamaria Prodan a dezgustat nu o dată prin discursul şi comportamentul ei. Pe cât de zgomotoşi sunt aceste personaje, pe atât de nesemnificativi sunt ei în ierarhia mondială a impresarilor. Acolo, locul 1 e ocupat de un alt român, Constantin Dumitraşcu, care a plecat din ţară în 1985 şi, după ce a obţinut cetăţenie germană, a dobândit şi seriozitatea nemţilor. Aşa a reuşit să înfiinţeze cel mai de succes firmă de impresariat din lume, Mondial Sports Management.

Pentru al doilea an la rând, această companie e cea mai puternică în lumea sportului-rege. Noutatea vine însă dintr-o altă direcţie. Potrivit Forbes, pentru prima dată după cinci ani, agentul de baseball, Scott Boras, imparte primul loc în clasamentul impresarilor cu Constantin Dumitraşcu. Deşi a negociat contractele în valoare totală de 1,8 miliarde dolari în Major League Baseball, comisioanele încasate de Boras au scăzut, ceea ce i-a permis lui Dumitraşcu să-l egaleze la vârful ierarhiei.

N-are niciun român sub contract

Cine e însă enigmaticul Constantin Dumitraşcu? Site-ul adevarul.ro a publicat în 2016 povestea acestuia spusă chiar de el.

„Am fost sportiv de performanţă, dar am avut o carieră scurtă de fotbalist. Ulterior, m-am gândit că impresariatul ar fi o meserie frumoasă şi plină de satisfacţii. În 1991 am devenit activ în acest domeniu, lucrând în parteneriat cu o mare agenţie. Licenţa am luat-o în 1994, plătind o garanţie bancară de 250.000 de marci. Prin 2000, 2001, după noua lege FIFA, a trebuit să predăm licenţele pe care le-am primit apoi de la federaţiile de care aparţineam“, şi-a început povestea Dumitraşcu, cel care vorbeşte trei limbi străine (italiană, franceză şi germană).

Cum a ajuns însă un român să aibă sub contract nume uriaşe din fotbalul mondial? Răspunsul l-a oferit chiar impresarul aflat pe locul 1 în topul Forbes: „Prin multă muncă, seriozitate, relaţii în lumea fotbalului, o strategie managerială bine conturată şi, bineînţeles, prin investiţii de milioane de euro“.

Mulţi s-au întrebat dacă pe lângă vedete precum Cavani şi Payet, Dumitraşcu reprezintă şi jucători din România. Acesta a „rupt“ însă orice legătură cu fotbalul românesc, după experienţele neplăcute pe care le-a avut.

„Eu am părăsit România în anul 1985 şi mă abţin să comentez de ce n-am niciun jucător român sub contract. Vă spun doar că unul dintre cele mai dificile transferuri ale mele a fost cel al lui Jeremie N'Jock în România, în 2002. El a fost transferat la UTA şi apoi trebuia să fie mutat la Rapid. După ce s-a făcut un precontract între mine şi clubul Rapid, reprezentat de domnul Mircea Rednic, la câteva zile a intervenit fostul preşedinte de la <<U>> Craiova, Dinel Staicu. I-a promis jucătorului o sumă mare de bani şi, pur şi simplu, l-a <<furat>> din cantonamentul de la Rapid, apărând mai apoi în ziare că aş fi fost implicat în această poveste, ceea ce a fost fals“, a explicat agentul care acum trăieşte în Franţa şi în Germania, având şi doi copii, Louis şi Chantal.

Într-un material publicat de libertatea.ro, în 2012, Dumitraşcu şi-a amintit de alte experienţe nefaste pe care le-a avut până să încheie orice contact cu fotbalul românesc.

„N-am jucători români sub contract. Am încercat cu Marius Niculae şi cu Ovidiu Dănănae pentru un posibil transfer în Rusia, dar nu s-a întâmplat nimic, şi asta nu din cauza mea. Am o părere foarte bună despre agenţii de jucători din România. Sunt nişte oameni isteţi şi inventivi, dar nu colaborez cu niciun agent din ţară“.

Sunt plecat de 30 de ani din ţară. Nu vreau să am nicio legătură cu fotbalul românesc. Nu vreau să am niciun jucător român sub contract. Constantin Dumitraşcu impresar  

Despre firma lui Dumitraşcu

*Nume: Mondial Sports Management

*Comisioane încasate în 2017: 107,8 milioane de dolari

*Sediul companiei: Kelkheim (Germania)

*Jucători sub contract: 87

*Cei mai importanţi fotbalişti: Cavani, Coutinho, Douglas Costa, Nemanja Matici, Dimitri Payet, N'Golo Kanté, Fernandinho

Cei mai puternici agenţi din lume în 2017

Nume Sport

1. Scott Boras Baseball

Constantin Dumitraşcu Fotbal

3. Jorge Mendes Fotbal

4. Sam şi Seth Levinson Baseball

5. Casey Close Baseball

A luat comisioane de peste 100 de milioane de dolari

Având clienţi precum Cavani (PSG), Coutinho (Liverpool), Douglas Costa (Juventus) şi N'Golo Kanté (Chelsea), Dumitraşcu a negociat în 2017 contracte în valoare de 1,08 miliarde de dolari! Comisionul său din aceste afaceri? 107,8 milioane de dolari. 50 dintre jucătorii reprezentaţi de Dumitraşcu au salarii anuale de peste zece milioane de dolari. Practic, clienţii săi boganţi îl îmbogăţesc şi pe el.

Dumitraşcu a reuşit să-l depăşească în topul Forbes pe cel mai cunoscut agent de fotbalişti din lume, portughezul Jorge Mendes. În 2017, firma acestuia, Gestifute International, a negociat afaceri de 770 de milioane de dolari din care 77 de milioane i-au revenit impresarului. Faptul că Dumitraşcu s-a clasat mai bine decât Mendes e cu atât mai impresionant cu cât portughezul are în portofoliul său nume mai sonore, precum Cristiano Ronaldo (Real Madrid), James Rodriguez (Bayern Munchen), Angel Di Maria (PSG) şi Diego Costa (Atletico Madrid).

Topul Forbes destinat impresarilor include şi două premiere în 2017. Pentru prima dată, o femeie a pătruns în Top 50. Vorbim despre Diana Day, care ocupă poziţia a 30-a datorită afacerilor încheiate de firma sa, Landmark Sports. Apoi, în premieră, un agent de jucători de tenis figurează în Top 50. E vorba de Tony Godsick, care îl reprezintă pe Roger Federer.

6   sporturi dau agenţii de jucători în Top 50 Forbes: baseball (13), baschet (12), fotbal american (10), hochei (7), fotbal (7), tenis (1).

Cele mai bănoase sporturi în funcţie de comisionul încasat din salariul jucătorului

Sport Procentul maxim permis

Fotbal 10%

Baseball 5%

Baschet 4%

Hochei 4%

Fotbal american 3%

*La tenis şi golf, agenţii nu încasează procente din câştigurile sportivilor din competiţii, ci pot primi până la 20 la sută din contractele lor de publicitate. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite