Radu Drăgușin, umilit la Tottenham. Românul a evoluat un singur minut în ultima etapă + Transferul la AS Roma, suspendat
0Tottenham Hotspur, echipa la care este legitimat și Radu Drăgușin, a obținut un singur punct în runda recentă din Premier League, încheind la egalitate, scor 2-2, confruntarea din deplasare cu Burnley.

Londonezii au deschis scorul spre finalul primei reprize, în minutul 38, prin Micky van de Ven, însă avantajul nu a rezistat până la pauză, deoarece Axel Tuanzebe a adus egalarea pentru gazde. După reluare, Burnley a preluat conducerea în minutul 76, când Lyle Foster a găsit drumul spre gol, dar Tottenham a salvat rezultatul pe final, Cristian Romero restabilind egalitatea în minutul 90.
În urma acestui rezultat, Tottenham se află pe locul 14 în ierarhia din Premier League, acumulând 28 de puncte.
Radu Drăgușin a apărut pe teren abia în minutul 90+5, fiind folosit pentru ultimele secunde ale partidei. Fundașul român a avut o singură intervenție, un duel aerian în zona centrală a propriului teren, și a fost introdus după ce Romero a acuzat disconfort muscular. Deși schimbarea s-a produs la finalul timpului adițional, arbitrul a mai lăsat jocul să continue aproximativ un minut.
Pe picior de plecare de la Tottenham
Revenit recent după o accidentare, Drăgușin analizează posibilitatea unei despărțiri de Tottenham, în contextul în care își dorește mai multe minute de joc. Pe lista echipelor interesate de serviciile sale se regăsesc RB Salzburg, AS Roma, dar și Napoli sau AC Milan.
Negocierile dintre român și AC Roma sunt în stand-by
Blocajul negocierilor a apărut din cauza neînțelegerilor legate de structura mutării, dar și a progresului înregistrat de Daniele Ghilardi.
Conducerea Romei a propus varianta unui împrumut cu drept de achiziție, însă Tottenham a cerut ca transferul definitiv să devină automat în cazul accederii în Liga Campionilor. În același timp, evoluțiile convingătoare ale lui Ghilardi i-au făcut pe oficialii clubului din capitala Italiei să își reevalueze planurile.
„Afacerea s-a răcit și a ajuns pe o linie moartă!”, notează Tuttosport.























































