Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!” | adevarul.ro

Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”

Publicat:
0
1 live

Radu Drăgușin a avut parte de o perioadă foarte dificilă în Anglia, iar problemele sale nu au fost legate doar de evoluțiile de pe teren. Fundașul român a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat și a fost nevoit să lipsească de pe gazon aproape un an.

Radu Drăgușin  Foto/Captură Youtube @vorbitorincii
Radu Drăgușin Foto/Captură Youtube @vorbitorincii

După revenirea la antrenamente și obținerea acordului medical pentru a juca din nou, situația sa la Tottenham nu s-a schimbat însă în direcția dorită. Clubul londonez nu i-a mai oferit un rol important, iar Drăgușin evoluează acum în Italia, pentru Fiorentina.

„Am învățat să merg din nou. Asta a fost prima etapă!”

Ruptura ligamentului încrucișat anterior este considerată una dintre cele mai serioase probleme medicale cu care se poate confrunta un fotbalist. Recuperarea este lungă, iar revenirea la nivelul de dinaintea accidentării poate fi dificilă, mai ales pentru jucătorii care se bazează mult pe viteză, schimbări rapide de direcție și explozie. Internaționalul român a vorbit despre experiența prin care a trecut și a dezvăluit cât de grea a fost perioada petrecută departe de fotbal.

 „Am învățat să merg din nou. Asta a fost prima etapă a recuperării. Să-ți recapeți flexia. Genunchiul tău este foarte rigid. Ușor, ușor, prin antrenament, exerciții… am recuperat flexia. Este foarte solicitant și e foarte multă durere la început. La nivel mental este și mai solicitant dacă nu-ți setezi bine așteptările. Am stat 11 luni, iar eu mi-am setat așteptările că voi lipsi un sezon întreg.

Dacă nu este făcută recuperarea cum trebuie, riști să nu mai joci niciodată fotbal la nivel înalt. Nu au existat abateri de la programul pe care mi l-au impus medicii. Frustrarea vine la 7-8 luni de recuperare, când ieși pe teren, te antrenezi normal cu băieții, dar nu te ia antrenorul în echipă, tocmai din cauza acestui lucru. Îmi venea să mănânc terenul ăla când îi vedeam pe toți… eu mă simțeam fizic bine, chiar mai bine decât înainte!, a declarat Radu Drăgușin, în cadrul podcastului Vorbitorincii.

Fundașul român spune că nu mai are nicio teamă după accidentarea gravă

Radu Drăgușin consideră că perioada dificilă provocată de accidentare a rămas în urmă. Fundașul român spune că recuperarea este completă și că, din punct de vedere fizic, se simte chiar mai bine decât înainte. Un aspect important pentru el este și încrederea pe care o are acum în propriul corp. Fotbalistul susține că nu mai joacă temător și că are deplină încredere atât în calitățile sale, cât și în genunchiul afectat în urma accidentării.

„(n.r. – Încearcă atacanții să se dea la tine cunoscându-ți problemele?) Pot să încerce… (n.r. – râde) există și răspunsuri la treaba asta. Sunt atât de încrezător în mine și în genunchiul meu, încât nu am jucat cu frică. Sincer să-ți zic, nu cred că a încercat nimeni să profite de acest lucru. Premier League este cel mai dificil campionat în care poți juca. Adversarii sunt mari, alții sunt mai mici, mai tehnici. Haaland este puțin mai înalt decât mine, dar am avut dueluri în care mi-am ținut și eu partea. Este agresiv, dar nu mai poți face lucruri în afara fair-play-ului, pentru că se vede totul pe cameră!, a mai spus Radu Drăgușin.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite