Poveşti din alte timpuri. Cornel Drăguşin a antrenat în Irak şi Siria: „Colonelul care mă păzea a ajuns preşedintele ţării!“

Cornel Drăguşin în Siria

Cornel Drăguşin este unul dintre puţinii antrenori din ţară care se pot lăuda cu faptul că au condus trei echipe naţionale: Irak, Siria şi România. Venerabilul tehnician a povestit, pentru „Weekend Adevărul“, amănunte legate de experienţele pe care le-a trăit la Bagdad şi Damasc.

Născut pe 26 martie 1926, în Bucureşti, Cornel Drăguşin este unul dintre cei mai buni pedagogi din istoria fotbalului românesc. A contribuit la lansarea multor jucători spre marea performanţă, a fost mulţi ani selecţionerul naţionalei de tineret, dar a prins câteva partide şi pe banca primei reprezentative. 

Multă vreme a activat şi la Progresul Bucureşti, în primul eşalon. În calitate de secund al lui Emeric Ienei, a contribuit şi la calificarea României la Campionatul Mondial din 1990, iar ulterior a pus bazele Şcolii Federale de Antrenori. 

Dar asta nu e tot. Pe vremuri, când nu exista internetul, toată lumea fotbalului apela la el atunci când venea vorba de documentare: „Să-l sunăm pe nea Cornel, sigur ştie el!“. Pe holurile Federaţiei Române de Fotbal, unde a lucrat neîntrerupt vreme de trei decenii, i se spunea „Computerul“, fiind foarte apreciat pentru „memoria de elefant“ şi capacitatea sa de analiză.

„Unde-i colonelul? De ce nu mai vine?“

Extrem de modest, a evitat însă mereu să acorde interviuri. „UEFA Magazine“ i-a şi dedicat la un moment dat un amplu reportaj, intitulat chiar aşa: „Cornel Drăguşin, a quiet hero (n.r: un erou tăcut)“. De fapt, nici articolul pe care tocmai îl citiţi n-ar fi existat dacă autorul n-ar fi „conspirat“ în prealabil cu soţia venerabilului tehnician. Pus oarecum în faţa faptului împlinit, Cornel Drăguşin a acceptat discuţia, însă am căzut împreună de acord să lăsăm deoparte realitatea cotidiană a fotbalului mioritic.

Asta deşi urmăreşte cam toate meciurile televizate şi citeşte zilnic presa sportivă. Având în vedere că a fost primul antrenor român care a pregătit o echipă naţională străină, l-am rugat să-mi povestească câte ceva despre experienţele din Irak (1962-1963) şi Siria (1965-1966).

„Am fost primul antrenor străin din istoria Irakului. De când am fost numit selecţioner, aveam un colonel (n.r:  Abdul Salam Arif) care nu se dezlipea de mine, de echipă. Nu puteam să fac nicio mişcare fără el. La un moment dat, a dispărut. Şi atunci eu am întrebat, în stânga şi-n dreapta: «Unde-i colonelul? Ce-i cu el de nu mai vine de trei zile?» Toată lumea îmi făcea semn să tac din gură. Ca să aflu, peste alte trei zile, că a ajuns preşedintele Republicii! L-am şi văzut la televizor. Povestea asta am reţinut-o, pentru că era într-adevăr un om extraordinar. Şi se pricepea şi la fotbal. Dar până la urmă am plecat, pentru că toate războaiele astea ale lor afectau şi fotbalul“, ne-a povestit antrenorul.

„La capitolul voinţă, arabii erau campioni“

„În Siria a fost altfel, am avut-o şi pe soţia mea cu mine, am rămas doi ani. Eram al şaselea antrenor străin chemat la Damasc, primul din România. Am avut emoţii, fireşte, nu e uşor să lucrezi cu jucători a căror limbă şi obiceiuri nu le cunoşti. Mă înţelegeam cu ei în limba franceză, pentru că majoritatea o cunoşteau cât de cât. Ţara fusese în sfera de influenţă a Franţei. Tot aşa, în Irak se vorbea engleza, pentru că acolo guvernase Marea Britanie. La capitolul dăruire, voinţă, arabii erau campioni. Jucătorii erau extrem de disciplinaţi. După antrenament, unii ţineau morţiş să mai alerge câteva ture. Bine, e şi vorba de religie, dar n-am avut parte de băutori, fumători. Nu se pierdeau nopţile! Cu tehnica, mai slăbuţ însă! Fotbalul românesc avea o imagine foarte bună în ţările arabe, se mai făcuseră turnee, jucase şi Steaua acolo“, şi-a reamintit Cornel Drăguşin. Fotbaliştii sirieni l-au adoptat rapid pe antrenorul venit de la Bucureşti. „Mă întâlneam cu fotbaliştii mei în fiecare weekend, ieşeam la masă. Bineînţeles, mergeam şi cu soţia mea. Iar acolo ştiţi cum era, femeile nu stau la masă cu bărbaţii. Dar soţia mea, fiind musafir, stătea cu noi, mânca ce mâncam noi, mai bea şi câte o bere. Iar femeile lor stăteau în spatele uşii, după perdea, şi se uitau ca să vadă ce face soţia mea. Aveam pe unul care într-o duminică a venit cu o nevastă, ne-a prezentat-o. Săptămâna următoate a venit cu altă nevastă, iar peste încă o duminică cu alta. Ne-a spus cineva: «Ăştia pot să ţină şi cinci dacă au bani!»“, a mai povestit tehnicianul.

Cap sau pajură?

Pe vremea când Drăguşin antrena Siria, loviturile de departajare nu existau, iar echipa câştigătoare, după 120 de minute de joc, se decidea printr-o formă insolită. Arbitrul îi chema pe căpitanii celor două formaţii la centrul terenului, unde trebuiau să aleagă cap sau pajură, iar aruncarea monedei stabilea echipa învingătoare. „Eram la o competiţie cu echipele naţionale. Şi în momentul în care am văzut că egalitatea persistă, m-am gândit la o pungăşie. Le-am spus jucătorilor să facă gălăgie în momentul în care s-a aruncat moneda. Lumea nu se aştepta, s-a creat un moment de derută, ăilalţi n-au mai căutat imediat banul. Şi aşa am câştigat cupa“, şi-a reamintit, amuzat, venerabilul tehnician, care a condus naţionala siriană şi la Jocurile Pan-Arabe de la Cairo, în 1965: „I-am bătut pe cei din Yemen cu 4-0, am câştigat cu 13-0 meciul cu Oman, dar ne-a bătut Libia cu 6-3. Una peste alta, oamenii au fost foarte mulţumiţi de mine. N-au prea vrut să mă lase să plec, după terminarea celor 18 luni de contract, dar dorul de ţară şi-a spus cuvântul, mai ales că băiatul nostru rămăsese acasă“. Chiar şi după ce a plecat din Siria, Cornel Drăguşin a continuat să primească scrisori de mulţumire şi diverse diplome din partea forului fotbalistic de la Damasc, ba chiar s-a mai şi revăzut cu unii dintre foştii elevi, pe care drumurile i-au purtat în România, din diverse motive.

Cum luam leafa, la poartă era un om de la ambasadă. Ca nu cumva să uit să plătesc cotizaţia pentru partid. 40 de dolari pe lună îmi luau, plăteam şi un fel de ajutor pentru Palestina, pe baza bunelor relaţii dintre români şi arabi. Cornel Drăguşin fost selecţioner