O vedetă mondială i-a găsit de muncă Simonei Halep în România: „Sunt sigur că o va antrena”

0
Publicat:

Horia Tecău, 40 de ani, și-a anunțat, de curând, retragerea din postura de căpitan nejucător al echipei naționale a României, de la Davis Cup, prin intermediul rețelelor de socializare.

Simona Halep s-a retras din tenisul profesionist în februarie 2025  Foto/sportpictures
Simona Halep s-a retras din tenisul profesionist în februarie 2025 Foto/sportpictures

„Am încheiat cu recunoștință rolul de căpitan al echipei Billie Jean King Cup. O experiență valoroasă, plină de colaborări cu oameni extraordinari. Vă mulțumesc celor care ați fost aproape!”, a transmis Horia Tecău, alături de o fotografie cu fetele din echipă.

Odată cu demisia acestuia, Simona Halep ar putea fi protagonista celei mai neașteptate reveniri în tenisul profesionist, care ar putea redefini cariera acesteia.

Dubla câștigătoare de titluri de Grand Slam și-a anunțat retragerea din tenis în luna februarie a acestui an. A încercat din răsputeri să își reconsolideze cariera, dar fără rezultat, aceasta fiind profund afectată de suspendarea de patru ani, redusă ulterior la nouă luni. 

Ar putea reveni, însă, în circuit, dar într-o postură cu totul surprinzătoare pentru fani. Constănțeanca este favorită pentru postul de căpitan nejucător al echipei naționale a României, în lipsa lui Horia Tecău.

Această poziție a mai fost ocupată, în trecut, de către Ion Țiriac sau Ilie Năstase. 

„Sunt sigur că va antrena echipa națională!”

Mats Wilander, un legendar fost jucător suedez de 60 de ani, a dezbătut acest subiect, la scurt timp după ce i-a fost adusă la cunoștință decizia lui Horia Tecău. De asemenea, nordicul a propus-o pe Simona pentru respectiva poziție. 

„Nu doar că o pot vedea pe Simona Halep antrenând echipa națională a României, dar sunt sigur că o va antrena. Având în vedere dragostea ei pentru sport și cunoștințele ei, sunt sigur că veți avea o antrenoare grozavă, după Tecău. Asta e sigur.

Sper să o vedem pe Simona, dar și pe toți foștii tenismeni măreți participând, în diverse funcțîi, în sportul nostru. Cred că e crucial să menținem în jurul nostru campioni ca Halep!”, a spus Mats Wilander, conform Sport.ro.  

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite