Naționale din Europa vor să boicoteze Cupa Mondială: „Fotbalul nu este de vânzare!”
Planul FIFA de a atrage investitori privați în activitățile sale comerciale a stârnit reacții puternice în Europa. Federațiile afiliate UEFA iau în calcul inclusiv boicotarea Cupei Mondiale, dacă forul mondial va merge mai departe cu acest proiect.

FIFA a anunțat că intenționează să înființeze o companie subsidiară care să administreze drepturile comerciale și organizarea marilor competiții, inclusiv Cupa Mondială, iar investitorii privați vor putea cumpăra participații minoritare.
La scurt timp după anunț, UEFA și-a exprimat oficial dezacordul față de această inițiativă. Potrivit Sky Sports, reprezentanții federațiilor europene vor avea în această săptămână o reuniune de urgență pentru a decide cum vor încerca să oprească proiectul.
Conform aceleiași surse, dacă FIFA va pune în aplicare planul, naționalele afiliate UEFA sunt pregătite să ia în calcul cea mai drastică măsură: să refuze participarea la Cupa Mondială și la celelalte competiții organizate de forul mondial.
Care este, de fapt, planul oficialilor FIFA?
FIFA a anunțat că vrea să obțină 4,2 miliarde de dolari în acest an prin înființarea unei noi companii care va gestiona activitățile comerciale și organizarea competițiilor, inclusiv Cupa Mondială.
Prin această structură, forul mondial intenționează să atragă investitori privați, care vor putea cumpăra participații minoritare. Obiectivul este ca FIFA să strângă peste 10 miliarde de dolari, bani care vor fi distribuiți ulterior celor 211 federații afiliate, dacă planul va fi aprobat. Totodată, fiecare federație va primi în avans 20 de milioane de dolari pentru ciclul 2027-2030, față de cele 8 milioane prevăzute inițial. Pentru perioada 2035-2038, suma va crește la 24 de milioane de dolari.
Noua companie, denumită FIFA Forward Enterprise (FFE), va administra drepturile TV, contractele de sponsorizare, vânzarea biletelor, licențele comerciale și organizarea competițiilor. FIFA a precizat însă că va rămâne unicul proprietar al FFE și va păstra controlul deplin asupra deciziilor legate de fotbal, competiții și regulamente.
Cel mai duc comunicat UEFA: „FIFA nu este proprietarul fotbalului ca să îl vândă!”
„Aceasta depășește o limită pe care instituțiile care guvernează fotbalul nu ar trebui să o treacă niciodată. UEFA tratează situația cu maximă seriozitate. La fel ar trebui să procedeze fiecare federație națională, fiecare parte implicată: ligi, cluburi, jucători, suporteri, guverne și toți cei cărora le pasă de viitorul jocului.
Sufletul și guvernanța fotbalului nu sunt active comerciale, mai ales în lipsa totală de transparență privind cine va beneficia financiar. Niciunul dintre noi nu este proprietarul fotbalului. Nu este al FIFA ca să îl vândă!”, se arată în comunicatul UEFA.























































