Năstase, un „zeu“ după ce a câștigat French Open: Răsplata românului și o întâlnire memorabilă

0
Publicat:

Sportul românesc are un club select în care se află personaje legendare, cu rezultate uriașe, la nivel internațional. Aici, îl regăsim și pe Ilie Năstase (76 de ani). Care, în zilele noastre, ține prima pagină a ziarelor, mai degrabă, din cauza unor povești mondene, însă, când era jucător activ, era un adevărat „zeu“, în circuitul masculin.

ilie nastase jpg jpeg

Chiar dacă părerea generală e că „Nasty“, cu un talent imens, nu și-a valorificat la maxim potențialul uriaș, în CV-ul românului figurează câteva performanțe remarcabile. Printre care câștigarea turneului de la French Open, în 1973. Adică, acum fix 50 de ani, după o finală cu Nikola Pilić: 6-3, 6-3, 6-0. La scurt timp după acest triumf, Năstase a și devenit primul lider mondial din istoria clasamentului computerziat. Se întâmpla pe 23 august 1973.

Triumful de la Roland Garros, care a venit după altul la o întrecere majoră, la US Open 1972, l-a transformat pe Năstase într-un „zeu“ al tenisului mondial. De altfel, la vremea respectivă, firma Adidas i-a oferit românului un contract fabulos de sponsorizare, într-o perioadă în care doar stelele lumii sportului aveau astfel de parteneriate. În contul colaborării cu Adidas, Năstase încasa o sumă foarte mare pentru anii ’70: 100.000 de dolari pe sezon!

„Nasty“ a continuat să colaboreze cu Adidas şi după retragerea sa din activitate sportivă. Mai precis, până în 2021! Practic, contractul de sponsorizare a rămas. Doar suma s-a micşorat. În contul colaborării cu emblematicul fost jucător de tenis, periodic, Adidas a lansat diferite piese de echipament sportiv imprimate cu brandul „Ilie Năstase“.

De asemenea, victoria de la French Open 1973 i-a oferit lui „Nasty“ statut de star și peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Aici, românul a avut o întâlnire memorabilă, cu marele Muhammad Ali. Peste ani, Năstase a povestit cum a decurs această întâlnire.

Ce a povestit Ilie Năstase despre întâlnirea cu Muhammad Ali?

*Eram în Las Vegas, la turneul de la Las Vegas, şi pe timpul ăla el încă mai boxa şi îi făceau un film, filmul se numea «The Greatest». Ca să ajungi în cameră la tine trebuia să treci prin holul hotelului care era plin de aparate d-astea, de jocuri de noroc.

*El filma la o masă de Black Jack. Când m-a văzut, a început să strige după mine «Băi, ăla cu gura mare! Tu eşti ăla cu gura mare din tenis?». Eu am rămas blocat. M-am întors în spate, am crezut că vorbeşte cu altul. Cu mine vorbea! Îmi zice «ia vino-ncoace!». M-am dus acolo. Eram cu rachetele după mine. Mă duceam în cameră să mă schimb. Îmi zice: «Stai aşa să pun mâna pe după tine, pe după gât». Zice: «Oi fi tu gură mare, dar eu sunt mai frumos ca tine».

*Am făcut poza şi după aia m-am întâlnit cu el la Los Angeles, într-un club de noapte. El era la bar, cu faţa la bar. Eu am venit pe la spate şi l-am apucat aşa de mâini, încât să nu poată să se întoarcă, şi el cică: «Mă, tu eşti homosexual, mă? Mă care mă ţii acolo?». Când m-a văzut, cică «Hai să facem încă o poză». Mi-a luat pumnul, zice «Dă pumnul aici», şi pune pumnul meu la gură la el şi pune pumnul lui la gură la mine. Zice «Ilie, vezi tu asta? Pumnul tău aici? Ilie, pumnul tău ajuns aici doar pentru că am vrut eu să-l pui aici. Proştii ăştilalţi nu ajung aici». Era foarte simpatic şi n-aveai ce să-i spui.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite