Modelul care a făcut striptease pentru Adrian Mutu a pus pe jar poliția și serviciile de urgență

0
Publicat:

Țipetele modelului argentinian Belén Rodriguez (41 de ani), care acum câțiva ani dansa provocator pentru Adrian Mutu (47 de ani), au alarmat vecinii, poliția și serviciile de urgență chemate luni dimineață la Milano, informează La Stampa. Oamenii sosiți la fața locului au forțat ușa, după trei ore de negocieri.

Belén Rodriguez are parte de eșecuri profesionale   FOTO Instagram
Belén Rodriguez are parte de eșecuri profesionale FOTO Instagram

Dimineață tensionată în centrul orașului Milano. Totul s-a întâmplat luni, într-un bloc de apartamente din inima capitalei Lombardiei, unde locuiește Belén Rodriguez.

Cunoscuta dansatoare argentiniană a fost salvată de forțele de ordine și de serviciile de urgență din interiorul apartamentului ei din cartierul Brera. Evenimentul a necesitat, de asemenea, intervenția pompierilor și închiderea temporară a străzii.

Alarma, așa cum au relatat publicațiile Il Giorno și La Repubblica, a fost dată la scurt timp după ora 7:00 într-un bloc cu cinci etaje. Un vecin a sunat la numărul de urgență 112, alarmat de strigătele disperate de ajutor care veneau de la ferestrele clădirii. „Ajutor, ajutați-mă!”, au auzit clar locuitorii din curte, dându-și seama că țipetele veneau de la fereastra băii casei modelului.

Două mașini de patrulare, o ambulanță și pompierii au sosit imediat la fața locului. Pentru a facilita operațiunile de salvare, întreaga stradă cu sens unic a fost închisă traficului.

Prezentatoarea TV, care era singură în casă, s-a baricadat inițial înăuntru. Negocierile au continuat peste trei ore: abia când pompierii au început să forțeze ușa de la intrare cu unelte, femeia a decis să o deschidă. Cei care au văzut-o au descris-o ca fiind într-o stare mentală și fizică alterată. Ajutată de medici, a fost transportată la Spitalul Policlinico pentru evaluare.

Incidentul de ieri nu este singurul care a implicat-o pe dansatoarea argentiniană în ultimele zile. Potrivit La Repubblica, doi martori au raportat polițiștilor locali că au văzut-o conducând un SUV care a fost implicat în două accidente separate sâmbătă după-amiaza.

Fragilitatea dansatoarei ieșise la iveală în urmă cu câteva luni, în noiembrie 2025, când unele dintre aparițiile sale publice au stârnit alarmă în rândul fanilor. Chiar Belén, printr-un videoclip pe Instagram, a fost cea care a rupt tăcerea cu privire la problemele sale personale. Conform unor zvonuri, această perioadă dificilă s-ar fi datorat și unor eșecuri profesionale, cum ar fi refuzul pe care l-a primit-o de la emisiunea TV „Isola dei Famosi”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite