Leonard Mitrica şi Raul Butaci, în Top 20 la OCC, cursa de 55 de kilometri din cadrul UTMB
0Cei doi români au obţinut rezultate remarcabile, în condiţiile în care cursa din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB), cu o diferenţă de nivel de 3.500 de metri, a avut o linie de start destul de puternică.
OCC (Orsières-Champex-Chamonix), una din cele două curse din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc cu startul în Elveţia (alături de MCC), a fost, până nu demult, cea mai scurtă probă din cadrul UTMB. În acest an, traseul a fost de 55 de kilometri.
Printre românii aflaţi la start s-au numărat Leonard Mitrica şi Raul Butaci, doi sportivi care aleargă pentru CSA Steaua, dar şi Ianco Slovak, legitimat la CSM Cluj Napoca.
Leonard Mitrica a început bine şi ajunsese pe Les Tseppes, sus pe a doua mare urcare a traseului, pe locul 9, destul de aproape de trei alergători din faţa sa. A avut însă probleme după, pe coborâre, care l-au făcut să se gândească să renunţe la Argentiere, la kilometrul 44. N-a făcut-o însă, chiar dacă ajunsese pe poziţia a 14-a, şi a trecut linia de finiş pe locul 13 (5 ore, 36 de minute, 22 de secunde).
Raul Butaci, românul rezident în Spania, a pornit într-o cursă de urmărire de pe poziţia 45, unde era la Champex-Lac, la kilometrul 9, şi, chiar şi cu stări de vomă, a reuşit să depăşească destul de mulţi adversari şi să termine în Top 20 (5 ore, 44 de minute şi 47 de secunde).
Ianco Slovak a juns la finiş după 6 ore, 10 minute şi 3 secunde.
Altfel, Moritz auf der Heide, locul doi pe Buta, la Retezat Skyrace, a ajuns la finalul OCC pe 10 (5.33.38).
Top 3 masculin OCC
1. Jonathan Albon 5.02.57
2. Robbie Simpson 5.05.35
3. Petter Engdahl 5.08.35
Top 3 feminin OCC
1. Blandine L'Hirondel 5.45.08
2. Mathilde Sagnes 6.07.35
3. Caitlin Fielder 6.10.07