INTERVIU „Petrolul este prioritatea mea!” Fotbalistul curtat insistent de Steaua îşi povesteşte viaţa în „Adevărul”

Steaua a pus în capul listei de transferuri unul dintre cel mai bine cotaţi fotbalişti brazilieni din Liga I. Ploieşteanul Guilherme spune însă că Petrolul conduce în topul preferinţlor sale.

Guilherme Haubert Sitya. 23 de ani. Brazilian get beget, chiar dacă după înfăţişare pare mai degrabă european. E fundaş stânga la Petrolul şi se află pe lista de achiziţii a Stelei, formaţie care l-ar vrea din iarnă, dacă nu, din vară atunci când termină contractul cu “lupii”. Gui, cum îi spun colegii, e un tip modest şi precaut. Are principii diferite faţă de majoritatea fotbaliştilor şi se vede de la o poştă că e un tip educat. Logic, din moment ce tatăl său este medic, iar mama profesoară. Guilherme a acordat primul interviu amplu presei din România, în care am vorbit aproape trei ore, despre absolut orice. Prima remarcă? La nicio întrebare n-a răspuns, cu atât de plictisitorul “Nu comentez”. A doua? Guilherme vorbeşte fluent engleza şi spaniola, evident şi portugheza, dar se exprimă corect şi în română. “Uneori nu-mi găsesc cuvintele, dar înţeleg tot şi mă fac înţeles”, spune el, înainte de a începe dialogul.

De unde eşti?
Brazilia, Porto Alegre, Rio Grande do Sul, undeva în sudul ţării, aproape de Argentina şi de Uruguay. Am stat la Santa Maria, un oraş cam de mărimea Ploieştiului, dar care seamănă  mai mult cu Braşovul. La şapte ani părinţii mei au divorţat şi m-am mutat cu mama la Porto Alegre. Sunt singurul copil al familiei şi, în ciuda acestei situaţii, sunt foarte apropiat şi de mama şi de tata. Iniţial, vroiam să stau cu tata, viaţa mea era la Santa Maria, însă mama m-a obţinut în instanţă şi am plecat cu ea. Îmi iubesc foarte mult părinţii şi toate rudele, unchi, mătuşi, bunici, nepoţi. Am două familii mari şi frumoase.

Ai tăi te urmăresc în România?
Ooo, la fiecare meci. Se strâng la un grătar şi aşteaptă să vadă ce face Petrolul. Văd meciurile la televizor, prin internet. Când în România e seară, în Brazilia e prânz. Numai bine pentru un barbeque şi nişte beri. În familie am cei mai mari fani. Bunicul meu e paralizat şi de şapte ani n-a ieşit din cameră, dar ştie tot despre Petrolul. Cred că pot să fac un fan club acolo.

Cum a venit oferta de a juca în România?
Eu la început am jucat futsal. Patru jucători plus portarul. Toată lumea joacă futsal în Brazilia, pentru că la şcoli nu sunt terenuri mari. De la futsal am mers la fotbal. Am jucat la Caxias, în liga a treia. Am citit undeva că aş fi fost amator. Nici vorbă. Aveam contract, doar că jucam în liga a treia. Caxias e o echipă bună de Divizia B, dar când am fost eu acolo retrogradase. Oferta de la Chiajna a venit prin impresarul meu. Am fost surprins. M-a sunat miercuri seara şi mi-a zis dacă vreau să merg în România. “Dacă da, pleci vineri!” “Vineri?” „Da, vineri”. L-am sunat pe tata şi mi-a zis să merg. „N-ai ce pierde, măcar vezi cum eşti”. Ai mei m-au sprijinit mereu şi o fac în continuare. Şi aşa am ajuns sâmbătă la Bucureşti.
Ştiai ceva despre ţară?
Da sigur. Nu ştiam despre fotbalul de aici, despre oamenii de aici, despre cum se trăieşte, dar de ţară ştiam. Eu n-am văzut Mondialul din 1994, aveam 4 ani, însă tata şi bunicul m-au povestit despre Hagi. Apoi, am citit şi eu de Ceauşescu, Dracula, Nadia. Ştiam de România.

Primul impact?
Am venit singur, fără impresar. La Otopeni era o zăpadă. Am zis „Mamă, mamă, unde sunt?”. Am plecat direct la Izvorani, în cantonamentul Chiajnei. O săptămână am fost ok, dar în a doua aş fi dat orice pentru o rază de soare. Plecasem de la 30 de grade la minus 5. Zăpadă, noroi, în fine... a trecut. Am stat şase luni la Chiajna. A fost frumos, echipă mică, ambiţioasă, am avut rezultate.
Petrolul?
M-a fascinat oferta, condiţiile, publicul, poate mai ales publicul. Primul meu meci la Petrolul a fost o sărbătoare. Nu jucasem niciodată cu atâţia oameni în tribună. E important pentru mine publicul. Eu sunt un om care apreciază asta. Păi sunt preşedinţi de stat sau alţi oameni importanţi pe care nu-i aplaudă 10.000 de oameni. Dacă mă aplaudă pe mine, Guilherme din Porto Alegre, înseamnă că reprezint ceva pentru ei, nu? Şi atunci cum să nu-ţi depăşeşti limitele? Eşti dator să faci asta.

„Petrolul e prioritatea mea!”

Se vorbeşte acum că eşti foarte aproape de Steaua.
Eu n-am vorbit cu nimeni de la Steaua. L-am avut pe Reghecampf antrenor la Chiajna şi ne-am înţeles foarte bine. Soţia lui, Ana Maria Prodan, nu este impresarul meu. Managerul meu e Jose Renato Martinez. El a avut o legătură cu ea, aşa cum mulţi impresari au între ei, dar de semnat contractul eu îl semnez, nimeni altcineva. În vară îmi expiră angajamentul la Ploieşti. Sunt în discuţii să-l prelungim, dar încă nu ne-am înţeles.

Deci poziţia ta oficială care e?
Toată lumea mă întreabă de Steaua. Nu înţeleg de ce. Prioritatea mea este Petrolul. Acum şi pe viitor. Eu aici am ajuns cunoscut. Eram un nimeni până să vin aici ca fotbalist. Acum mă ştie lumea, mă apreciază, sunt iubit în oraş, primesc zeci de mesaje pe facebook, mă simt important pentru Ploieşti. Negociem un contract pe alţi doi ani. Eu mă aflu într-un moment al carierei în care cresc. Vreau să ajung şi mai sus şi trebuie să fac asta. Pot creşte la Petrolul dar şi în altă parte. Îmi doresc şi să ajung în altă ţară, într-un fotbal mai bun, e normal asta, sunt tânăr. Conducerea clubului ştie ce pot face eu pentru echipă, dacă sunt dorit cu adevărat în continuare voi fi ţinut aici. Dacă nu, atunci pot analiza orice propunere.
Cine se ocupă de negocieri?
Impresarul. E datoria lui, doar de aia ia bani. Eu mă concentrez doar la fotbal. El se ocupă de restul.
Visezi să joci şi în Brazilia?
Sincer, nu. Noi brazilienii, când ne apucăm de fotbal, visăm să jucăm în Europa. Pentru că în Europa sunt bani. În Brazilia e sărăcie multă. E o ţară mare, frumoasă, puternică, dar sunt mulţi săraci. Copiii se apucă de fotbal visând la Europa. Aici devii cunoscut. Cine ştia de David Luiz înainte să joace aici? Sunt mulţi jucători buni, dar ei devin vedete abia când ajung în Europa. Nu mă gândesc să joc în Brazilia, vreau o carieră  în Europa. Apoi, o să mă întorc  acasă.
În ce postură?
O să-mi reiau studiile. Am fost la Universitate la Porto Alegre, am învăţat publicitate. Mi-a plăcut mult, dar a trebuit să întrerup pentru fotbal, când am plecat la Caxias. După o viaţă în fotbal o să vreau să fac altceva. În general, pe mine mă interesează mult şi alte domenii. Îţi deschid mintea. Eu sunt fotbalist, dar nu mă simt bine să vorbesc non stop de fotbal. Vreau şi altceva. Aici în România, citesc ziare, mă uit pe net, dar nu urmăresc emisiunile de sport. Mai bine mă uit la vreme, la un film, la documentare, la altceva. Trebuie să am un orizont mai larg, să ştiu mai multe, nu vreau să mă închid în fotbal.

Cum se face că vorbeşti aşa bine atâtea limbi?
Părinţii mei au insistat pentru asta. Mi-au spus că oriunde m-aş duce, orice aş face, dacă ştiu şi înţeleg mai multe limbi voi fi cu un pas înaintea multora. Aşa am învăţat engleza şi spaniola.
Româna?
E necesară. Cred că e lipsă de respect să stai aici şi să nu vorbeşti limba. Trebuie măcar să te străduieşti să o faci. Eu am luat lecţii de română două zile. Mergeam cu Bokila, dar am renunţat, însă m-am ţinut să învăţ zilnic. Cel mai bine o înveţi singur.
La Petrolul sunteţi foarte mulţi străini. Cum vă înţelegeţi?
Vorbim între noi în toate limbile. Eu vorbesc cu Hoban în română, cu Geraldo în portugheză, cu Albin în spaniolă, cu Boudjema tot în română. Cel mai tare e însă Contra. El vorbeşte cu toţi în toate limbile. Engleză, spaniolă, italiană, română, îl înţeleg toţi. E mare lucru să poţi face asta.

„Poţi reuşi şi din favela”

Care e secretul rezultatelor Petrolului?
Credem în noi. Zi de zi ne dovedim că suntem buni. În timpul antrenamentului nu existăm un zâmbet. O oră, o oră jumate muncim non stop. Pauze? Un minut, maxim două, să bei o gură de apă. Eu spun că e chestie de mentalitate. Fiecare trebuie să ştie ce vrea de la el. Eu, Guilherme, Sitya după tată, Haubert, după mamă, le-am luat numele la amândoi, ştiu că vreau să fiu puternic. Muncesc pentru asta, muncesc mult, dar o fac pentru mine. La Petrolul ne-am format o familie. Pe teren. Nu ieşim toţi la masă zilnic. Francezii merg împreună, brazilienii cu portughezii împreună, românii cu românii, dar pe teren suntem extrem de uniţi. Ne-am format convingerea că putem învinge pe oricine, mai ales după ce am luat Cupa României.

Cum a fost atunci?
Wow! Mi se face pielea găină! Noi nu aveam experienţă. În afară de Hamutovski şi Mojica toţi eram la primul meci cu o aşa miză. Geraldo şi Bornescu suspendaţi, Contra şi Roşu în tribună, CFR o echipă cu un bun parcurs european. Dar când am ieşi pe teren şi am văzut 30.000 de „lupi” în tribună ne-am strâns toţi şi am jurat că nu putem pierde. N-aveam cum. Când am venit acasă, la Ploieşti, şi am găsit oraşul plin de oameni, 50.000 sau câţi au fost, mulţi am plâns de bucurie. În mintea mea a semănat cu ce se petrece în America de Sud, sau ceva de genul Panathinaikos, cum vedeam eu pe youtube când eram în Brazilia. A fost fascinant, ai mei au fost cei mai fericiţi oameni din lume. După mine, evident.
Ştii ceva despre istoria clubului tău?
Sigur. Am citit destule. Gremio Porto Alegre a jucat un amical la Ploieşti acum aproape 50 de ani. Ştiu că în România întâi au existat Petrolul şi Rapid. Apoi au venit comuniştii şi au înfiinţat Steaua şi Dinamo. Armata şi Poliţia. Dar Armata era mai puternică şi de aceea mai multă lume ţine cu Steaua. Eu sunt mândru însă că joc la cea mai iubită echipă. Aici toată lumea ţine cu Petrolul, iar noi suntem fericiţi, abia aşteptăm să jucăm. Geraldo sau Teixeira, fotbalişti consacraţi, cu ani mulţi de fotbal, simt la fel. E o stare de spirit extraordinară. Plouă, ninge, e frig, cald, ai lumea acolo lângă tine.

Financiar eşti mulţumit în România?
Am venit aici pe un salariu aşa mai degrabă simbolic. Eram conştient că nu mă voi îmbogăţi de la Chiajna. La Petrolul câştig ok. Să zicem bine. Comparabil cu Brazilia. În prima ligă din ţara mea un jucător normal ia 6-7.000 de euro pe lună. Vârfurile, precum Fred sau Forlan câştigă 200.000 de euro pe lună. Nu sunt mulţi bani, de aceea mirajul Europei stă în picioare. În liga a doua braziliană poţi lua 4.000 de euro pe lună, în liga a treia şi mai puţin. Dar viaţa e scumpă în Brazilia. Totul costă aproape dublu faţă de Europa. Sunt taxe foarte, foarte mari. Un Logan aici e 9.000 de euro, la noi e 15.000 de euro. În Porto Alegre, multă lume merge  la cumpărături în Uruguay. Acolo sunt taxe mici. Salariul mediu în Brazilia este de 200 de euro. Sunt bani puţini pentru preţurile de pe piaţă.
E periculos să trăieşti în Brazilia?
Sunt zone şi zone. Eu stau într-un cartier bun, conduc un Ford Focus, sunt ok. Mai rău e în favela, aşa numitele cartiere sărace, dar poţi trăi şi acolo. Romario Pires, colegul meu, vine din favela. S-a născut şi a crescut acolo unde s-a filmat celebrul City of God sau Cidade de Deus, în portugheză. Acum e bine merci la Petrolul. Cred că e un exemplu despre cum poţi reuşi în viaţă.

Vrei să te stabileşti în Brazilia?
Da, e ţara mea. Iubesc Brazilia. Îmi lipseşte familia, îmi lipsesc prietenii, România e departe. Tata a fost aici de câteva ori, mama a fost şi ea, dar pentru prietenii mei e greu să vină aici. Muncesc aici ca să trăiesc bine acolo atunci când mă voi lăsa. Sigur, dacă mă însor cu o româncă, posibil să rămân aici.
Ai o prietenă?
Nu. Acum sunt setat pe fotbal. Mai ies în oraş uneori, dar nu am pe nimeni. Ar fi o bătaie de cap în plus. La 27-28 de ani mă voi gândi şi la o familie. Acum vreau să joc, să joc cât mai mult şi cât mai bine.
Îţi plac româncele?
Cui nu-i plac? Sunt frumoase. Aproape toate. Prietenii mei din Brazilia îmi spun mereu. „Aaaa, tu eşti acolo unde s femei frumoase! Eşti fericit!”. În Brazilia au fost nişte filme despre România sau cu actriţe românce, nu ştiu exact, şi toţi au remarcat frumuseţea acestora. Eu, da sunt fericit la Ploieşti, dar nu din cauza femeilor. Sunt fericit că joc, iubesc să joc fotbal, iubesc lumea, tot oraşul e pentru Petrolul, e magnific. E infinit peste ce mă aşteptam.

Ai auzit de Bianca Drăguşanu, Daniela Crudu sau alte starlete?
Normal. Bianca a fost aici la Ploieşti când era Cristea. Ştiu ce se petrece, citesc ziarele, am şi apărut pe acolo o dată, când am fost la un club în Bucureşti. Nu văd care e problema. Suntem şi noi oameni. Ieşim în oraş în timpul liber.
Spune mi un personaj amuzant în România.
Gigi Becali. Eu, ca şi concepţie apreciez justiţia. Dacă un om e la puşcărie, cred că nu e degeaba acolo. Dar pentru fotbal, Gigi Becali e o pierdere. El era un show-man. Mă amuza teribil, dar n-aşi fi vrut să fiu în pielea jucătorilor de care se lua.
Îşi plac jucătorii români?
Da. Sunt talentaţi. Maxim mi se pare cel mai bun, de departe. Şi Tănase e tehnic, are calităţi, dar de multe ori parcă nu vrea să joace. De fapt, în România, am remarcat o problemă de mentalitate. O suficienţă. Sunt mulţi fotbalişti buni care se mulţumesc cu puţin. Am auzit de multe spunându-se: „Sunt ok, îmi iau banii, e bine”. Nu înţeleg de ce nu vor mai mult. Cum a făcut Chiricheş. E un exemplu de succes. A plecat din Liga I la Tottenham.
Se poate pleca din Liga I în Brazilia?
E greu să faci această relaţie. Brazilia are milioane de fotbalişti, dar valoric sunt fotbalişti în România care ar face faţă acolo fără probleme.

Care e echipa ta preferată?
Internacional Porto Alegre. Acum joacă Forlan acolo, dar liderul echipei este un argentinian D Alessandro. Un mijlocaş extraordinar.
Iar jucătorul?
Marcelo, de la Real Madrid, e idolul meu. Însă îmi place Messi. Îl apreciez şi pe Cristiano Ronaldo,  e cel mai complet jucător al lumii, însă ce face Ronaldo cu totul, face Messi cu un singur picior.
Romario, Ronaldo sau Ronaldinho?
Ronaldinho.
Câştigă Brazilia Mondialul la anul?
Toată lumea aşteaptă asta, dar entuziasmul va fi cel mai mare adversar al nostru. Sper să ajung  şi eu măcar la un meci. Olanda, Franţa şi Argentina joacă la Porto Alegre. Dacă nu voi fi în cantonament voi merge pe stadion.

Când pleci în vacanţă?
Pe 20 decembrie. Stau până pe 14 ianuarie. Mi-aş fi dorit să ajung mai repede, dar s-a prelungit campionatul. Abia aştept să ajung la ai mei. O să merg în Santa Catarina, unde avem o casă la mare, iar de Anul Nou voi fi în Republica Dominicană. Apoi mă întorc la părinţi. Îmi lipsesc mult aici. De fapt, doar tata, mama şi prietenii îmi lipsesc aici. În rest, m-am adaptat perfect. Până şi cu frigul sunt ok. Mâncarea îmi place, oamenii la fel.
Ce mâncare îţi place?
Smântâna, dintre cele tradiţionale. Mămăligă avem şi noi în Brazilia. Se cheamă polenta. Îmi place mâncarea românească, dar nu sunt un gurmand. Încerc să fiu foarte atent cu alimentaţia. E parte din activitatea mea. Contează cum te hrăneşti, cum te odihneşti.
Sărbătoriţi Crăciun într-un fel aparte?
Ca peste tot, doar ca la noi va fi la 30 de grade. Eu sunt moş Crăciunul familiei. Mă îmbrac în costum, îmi pun barbă, burtă, duc cadouri. Am un verişor mai mic care abia aşteaptă să vin. El încă mai crede în Moş. Altfel, sărbătorim ca peste tot. Un grătar, o bere, un pahar de vin.
Am văzut că ai câteva tatuaje. Care e semnificaţia lor?
Mi am scris numele mamei, Tatiana (foto sus), pe o mână şi al tatălui, Marcos (foto jos), pe cealaltă. Ţi-am spus, sunt cele mai importante persoane pentru mine.

„În România pot merge liniştit la 3 noaptea pe stradă. În Brazilia nu prea îţi permiţi asta”

„Am avut o singură accidentare în cariera mea, acum şapte ani. O entorsă la glezna dreaptă”

„Sunt supărat pentru că n-am dat niciun gol pentru Petrolul, dar sunt fericit că 20% din centrările mele au fost centrări de gol”

„La ce atmosferă este la Petrolul, cred că această echipă se poate menţine în top zece ani de acum înainte”

1,4 milioane de euro este cota de piaţă a lui Guilherme, conform transfermarkt.de

A lipsit 3 meciuri în doi ani
Guilherme e de doi ani în România, timp în care a jucat în Liga I 65 de meciuri din 68 posibile. Deşi e fundaş în doi ani a luat doar 5 cartonaşe galbene. El  mai jucat 14 meciuri pentru petrolul în Cupa României şi în cupele europene.