Interviu exclusiv cu Neil Robertson,  campion mondial la snooker: „M-am simţit fantastic în România“

Campionul mondial la snooker din 2010, australianul Neil Robertson, a fost la Bucureşti de două ori în acest an şi se pregăteşte pentru a-şi apăra trofeul la UK Championship. Turneul începe de luni la EuroSport.

Blondul de 34 de ani a făcut snookerul mai popular  în ţara sa, unde sporturile dominatoare sunt  fotbalul australian, cricketul şi rugbyul. Semifinalist al turneului European Masters, disputat la Bucureşti la începutul lui octombrie, Neil Robertson a părut sincer încântat de experienţa română. 

Weekend Adevărul: Neil, n-am nevoie de cuvinte de complezenţă, cum te-ai simţit la turneul de snooker de la Bucureşti?
Neil Robertson: Sincer îţi spun, iubesc Bucureştiul! Oamenii sunt foarte prietenoşi şi chiar lângă hotel am găsit un restaurant vegan, nu mă aşteptam să fie aşa de uşor. Cu câteva luni înaintea turneului am mai fost cu Mark Selby şi Judd Trump pentru câteva meciuri demonstrative în aceeaşi locaţie (n.r. – Circul de Stat) şi atmosfera a fost fantastică. Aştept cu nerăbdare să mă întorc la anul şi sper să am timp să văd castelul lui Dracula, am înţeles că e la 3-4 ore de mers cu maşina. E păcat să mergi într-o ţară şi să nu ai mai mult timp de vizitat, dar oricum m-am simţit fantastic în România.

S-ar putea ca acest turneu să nu se mai organizeze şi la anul...
Ar fi păcat, nu văd de ce nu ne-am întoarce la Bucureşti, pentru că e clar că lumea îndrăgeşte acest sport, am văzut mulţi oameni în tribună, totul a decurs aşa cum trebuie.

Eşti fan al clubului de fotbal Chelsea, ai auzit de Dan Petrescu?
Nu, scuze, dar am auzit de Adrian Mutu!

Revenind la snooker, cum s-a schimbat viaţa ta după ce ai devenit campion mondial?
Îmi place să cred că am rămas aceeaşi persoană, că picioarele mele sunt tot pe pământ. Două lucruri s-au schimbat în viaţa mea, pentru că la 8-9 zile de la finală s-a născut fiul meu Alex şi, apoi, nu pot să neg că  reputaţia mea din Australia a crescut, lumea mă recunoaşte pe stradă. După ce am câştigat titlul am avut parte de o revenire glorioasă în Australia, ca să spun aşa, un fel de “eroul se întoarce acasă”. Primele 8-9 zile au fost destul de haotice, cu multe interviuri şi apariţii la diverse evenimente, apoi, uşor-uşor, lumea a reintrat în normal, dar am rămas o persoană cunoscută.

Când erai mic, erai privit ciudat la şcoală pentru că jucai snooker?
Un pic, da. Şi eu am încercat un timp să fac baschet, am încercat puţin cricket, însă la snooker mă priceam cel mai bine. M-a ajutat faptul că tatăl meu avea un club de snooker, m-am îndrăgostit de sport, şi când au început să vină trofeele de la juniori mi-am dat seama că asta vreau să fac şi prietenii au început să nu îşi mai dea coate când vorbeam de snooker.

Toată lumea are când un moment când vrea să se lase. Al tău când a fost?
Mi-era foarte greu când eram tânăr. Mi-era greu să plec de parte de casă, să stau printre necunoscuţi. Am avut un an în care efectiv m-am lăsat, însă apoi m-am pregătit, am câştigat Campionatul Mondial la Under 21 în 2003, şi am primit un wild-card pentru sezonul următor.

Cine crezi că e cel mai mare jucător din istoria snookerului?
Cred că Ronnie O’Sullivan e cel mai mare jucător, iar Stephen Hendry e cel mai mare „câştigător”. Ronnie nu a avut aceeaşi dorinţă de a fi cel mai bun, el a dominat acest sport pentru doi sau trei ani, şi-a mai luat câte o pauză, pe când Stephen a fost mult mai dedicat, a stat în topul snookerului pentru 8-9 ani .

Cum te antrenezi?
Eu încerc tot timpul să îmi îmbunătăţesc loviturile pe care le consider mai slabe. Şi nu prea îmi place să mă antrenez cu alţi jucători, prefer să joc singur.

Ce ai schimba în snooker?
Aş scoate taxa de participare. Poate nu ştiaţi, dar sunt multe turnee unde jucătorii plătesc o taxă, iar pentru cei clasaţi mai slab e dificil să acopere cheltuielile de transport, cazare. Cred că 128 de jucători în circuitul profesionist e mult, 96 ar fi suficienţi. La turnee, ai timp de antrenament 30 de minute, ceea ce e foarte puţin.

Ce iubeşti la snooker?
E un joc de gentelmani, există un respect incredibil în jurul acestui sport. Apoi, variaţiile, aproape că nu există lovitură identică, nimic nu se repetă. A fost numit “teatrul sportului” şi chiar se joacă în foaiere de teatru, precum la Campionatul Mondial.

Îşi apără trofeul la York
Neil Robertson se pregăteşte pentru startul Campionatului Marii Britanii (22 noiembrie – 4 decembrie), turneu transmis de Eurosport. Este deţinătorul en-titre al trofeului, pe care l-a mai câştigat şi în 2013.  Anul trecut, el s-a impus după o finală cu Liang Wenbo, scor 10-5.