Profesorul Chivu a primit notă mare, după ce Inter n-a iertat-o nici pe Lecce
0Într-un meci restant din etapa a 16-a, echipa de fotbal Inter Milano a trecut aseară de Lecce, scor 1-0, și are 46 de puncte în 20 de partide în Serie A. A fost încă o victorie a românului împotriva unei formații de pluton din Italia (este acuzat că nu le învinge pe cele mari, dar are succese pe linie contra celor mici).

A decis golul marcat de atacantul Pio Esposito, în minutul 78. „Eu și Pio am crescut împreună”, a spus Chivu după meci despre puștiul de 20 de ani promovat de la tineret.
Jurnașiștii de la TMT, o publicație cunoscută de sport din Italia, i-au dat românului nota 6,5.
Napoli s-a împiedicat
Tot ieri, Napoli n-a putut să o învingă acasă pe Parma. S-a terminat 0-0. A fost al treilea rezultat de egalitate la rând în campionat pentru trupa lui Antonio Conte.
Tehnicianul italian a văzut meciul din tribună, primind două etape de suspendare după eliminarea din meciul cu Inter (scor 2-2).
Inter este lider, cu 46 de puncte, urmată de AC Milan, 40 de puncte (un meci mai puțin disputat, joacă azi cu Como).
Pe 3 este Napoli, tot cu 40 de puncte, dar golaveraj mai slab, iar poziția a 4-a este împărțită de Juventus Torino și de AS Roma, ambele cu 39 de puncte























































