Imagini crunte: Scăpată de talibani, singura femeie olimpică din Afganistan a izbucnit în plâns VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yousufi

Kamia Yousufi, atleta de 25 de ani care a fost portdrapelul ţării sale la JO 2020, a povestit cum zace de o săptămână în casă, în depresie, după ce talibanii au revenit la putere.

Dezastrul umanitar, care se petrece în Afganistan, e peste puterea noastră de înţelegere. Vedem imagini difuzate de mass-media, însă, cu siguranţă, nu înţelegem, cu adevărat, cum vieţile milioanelor de oameni au fost date peste cap. 

Şi nu vorbim, din păcate, despre o criză trecătoare. De fapt, răul abia a început. Şi ce urmează e reducerea ţării la nivelul epocii de piatră, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima descălecare a talibanilor. Deja avem şi câteva confirmări, în acest sens: desfiinţarea lotului paralimpic, înaintea plecării spre Tokyo, şi organizarea finalei campionatului naţional de fotbal, cu oameni înarmaţi pe marginea terenului şi cu spectatori obligaţi să se roage, în pauza dintre reprize!

Iar cei care au evadat din acest „iad“, se pot considera nişte norocoşi. Printre ei se numără şi  Kamia Yousufi, alergătoare, care a reprezentat Afganistan în proba de 100 de metri, la JO 2020, la Tokyo, luna trecută. Cu această ocazie, Yousufi a fost portdrapelul delegaţiei, la festivitatea de deschidere, alături de Farzad Mansouri. Potrivit regulamentelor Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), Yousufi a reprezentat partea feminină a delegaţiei. Cu siguranţă, în acele momente magice, nu şi-a imaginat că, la doar o lună distanţă, viaţa ei şi cea a conaţionalilor ei va arăta cu totul altfel. 

Yousufi

Singura consolare pentru Kamia e că, printr-un noroc fantastic, a părăsit Afganistan, cu o zi înainte de căderea oraşului Kabul! Pentru că, născută în Iran, la Mashhad, din părinţi imigranţi afgani, ea s-a întors în ţara ei de adopţie, la insistenţele preşedintelui Federaţiei de Atletism din Afganistan. Care a simţit că sosirea talibanilor în capitală e iminentă şi a făcut tot posibilul să o convingă pe Kamia să se întoarcă în Iran, lângă familia ei.

Era în Afganistan pentru dezvoltarea atletismului

În dialog cu agenţia iraniană ISNA, sportiva de 25 de ani cu greu şi-a găsit cuvintele, copleşită de emoţii. „Acum o lună, eram la Tokyo. Am fost portdrapelul delegaţiei. A fost un vis devenit realitate. Mai ales că mi-a revenit această onoare, alături de un bărbat. Această egalitate între sexe a fost ceva fantastic. Mai ales, când reprezinţi o ţară, precum Afganistan. Dacă mi-ar fi zis cineva atunci ce urmează... N-aş fi acceptat că aşa ceva e posibil...“, au fost primele cuvinte ale lui Yousufi.

„După Jocurile Olimpice, am mers acasă, în Kabul. Am vrut să fiu implicată, de la faţa locului, în dezvoltarea sportului, în dezvoltarea atletismului. Mai ales, printre femeile din Afganistan. Sportul feminin e la început, la noi. Abia puseserăm bazele unui proiect prin care să-l dezvoltăm, de la nivel de copii şi juniori. Fetele erau încurajate să facă sport. Fiecare federaţie începuse să investească, mai ales, în fete. Din păcate, nu ştim ce urmează, de acum înainte“, a continuat Yousufi, care a concurat şi la JO 2016, la Rio de Janeiro.

13.29 de secunde e timpul înregistrat de Yousufi, la JO 2020, în proba de 100 de metri. A fost un record naţional pentru Afganistan.  

„Strigătul de disperare care nu se aude“

Derularea evenimentelor dramatice din Afganistan a fos atât de neaşteptată, încât Kamia a acceptat cu greu să părăsească ţara, cu o zi înainte de căderea oraşului Kabul. „Acum, când vorbesc cu voi, nu-mi vine să cred că, vinerea trecută, eram în Afganistan! Deja, tot ce era în jurului oraşului Kabul, era controlat de talibani. Dar nu credeam că vor cuceri atât de repede şi capitala. Nici nu voiam să mă întorc în Iran. Eram prinsă cu proiectele mele, legate de sport. Doar insistenţele şefului federaţiei de atletism m-au convins să mă sui în avionul spre Iran. Ca să fie sigur că plec, omul m-a condus până la aerportul din Kabul. A doua zi, talibanii au cucerit capitala“, a rememorat sportiva de 25 de ani. 

„Ţin legătura cu sportivele care au rămas în Afganistan. Deocamdată, talibanii n-au luat o decizie oficială privind sportul feminin. Aşteptăm să vedem ce vor spune. Cert e că lotul paralimpic a primit interdicţie să părăsească ţara. Iar Zakia Khudadadi, care ar fi trebuit să concureze la Tokyo, a implorat autorităţile internaţionale să o ajute să ajungă la Jocurile Paralimpice. Din păcate, strigătul ei de disperare, ca şi cel al celorlalte femei din Afganistan, nu se aude“, a spus Yousufi.

Yousofi

„Să nu ne întoarcem în timp, cu 20 de ani...“

Înainte de invazia americanilor, sportul era inexistent, în Afganistan. De altfel, această ţară a lipsit de la JO 2000, la Sydney, când talibanii erau la putere. În schimb, sportivii afgani au bifat toate ediţiile de la JO, începând cu 2004. Şi au cucerit şi două medalii, câte un bronz, la JO 2008 şi JO 2012. 

„Nu putem spune, cu certitudine, ce ne rezervă viitorul. Sper însă să nu ne întoarcem în timp, cu 20 de ani... Pentru că, în ultimele două decenii, femeile din Afganistan au progresat enorm. În toate domeniile, fie că vorbim despre sport, afaceri sau politică“, a continuat Yousufi.

Aceasta avut un mesaj pentru femeile din ţara ei şi unul pentru comunitatea internaţională: „Femeilor din Afganistan le transmit să lupte pentru visul lor. Pentru că, dacă vor lupta, vor obţine tot ce îşi doresc. Chiar şi în această situaţie, să fie puternice. Ne punem speranţele în Dumnezeu, pentru ca ţara noastră să aibă un viitor frumos. Actuala generaţie a femeilor din Afganistan e foarte puternică. Sunt convinsă că nu va accepta să facă paşi înapoi. Afganii de acum, mai ales, cei din noua generaţie, sunt educaţi, puternici. Nu vor accepta situaţia actuală. Rugaţi-vă pentru Afganistan! Nu abandonaţi această ţară“.

S-a îmbolnăvit de supărare

Kamia Yousufi a povestit pentru ISNA că, de când a ajuns în Iran, n-a reuşit să iasă din casă. „Durerea e atât de mare, încât am făcut febră. De o săptămână, de când m-am întors din Afganistan, zac în casă. Vă spun sincer că mi-aş fi dorit să fiu în Afganistan, să dau o mână de ajutor. Chiar şi în această situaţie. Dar îmi dau seama că talibanii sunt imprevizibili. Aşa că a fost mai bine pentru mine că m-am întors“, a explicat atleta de 25 de ani. Aceasta s-a apucat de sport în Iran, fiind crescută într-o familie cu patru copii, ea fiind singura fată.

VEZI MOMENTUL ÎN CARE YOUSUFI IZBUCNEŞTE ÎN PLÂNS

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite