Ilie Năstase, unic: Interviu savuros la 50 de ani de când a devenit primul lider ATP din istorie

23 august 1973, a 26-a zi naţională a Republicii Socialiste România, se împlineau 29 de ani de când „trupele noastre întorceau armele împotriva fascismului“, aşa cum mulţi dintre noi am învăţat la şcoală. Dar în istoria sportului românesc şi a tenisului mondial rămâne un reper, fiind data la care Ilie Năstase devenea primul număr 1 în clasamentul ATP.

Ilie Năstase a scris istorie în tenisul mondial

„Toţi care au venit la mine în casă şi vedeau premiul ăla îmi spuneau: <<Haideţi, domnule, că aţi aranjat cu ăia să vă dea premiul pe 23 august, de ziua României>>. Nimeni nu credea că tocmai atunci s-a întâmplat“, rememorează într-un interviu pentru jurnalistul Adrian Țone (Agerpres), cel mai bun tenisman român, sportivul cu peste 100 de turnee câştigate, dintre care doar 64 recunoscute, restul fiind cucerite înainte de înfiinţarea ATP, organizaţia mondială a jucătorilor profesionişti.

Domnule Năstase, au trecut 50 de ani de când deveneaţi numărul 1 mondial...

Dar ştiţi ce zi este?

Da, 23 august.

Nu, domnule, e 23 august, ziua naţională a României în vremurile noastre, atunci când dumneavoastră eraţi mai tânăr. România sărbătorea ziua naţională pe 23 august. Toţi care au venit la mine în casă şi vedeau premiul ăla îmi spuneau: 'Haideţi, domnule, că aţi aranjat cu ăia să vă dea premiul pe 23 august, de ziua României'. Nimeni nu credea că tocmai atunci s-a întâmplat. E frumos într-un fel că s-a întâmplat chiar de ziua naţională.

Au trecut repede aceşti 50 de ani?

Nu ştiu dacă au trecut repede, toate trec repede, şi 100 de ani vor trece la fel de repede, şi 150 la fel. Important este că au trecut frumos, cu amintiri frumoase. Ştii că există melodia aia a lui Sinatra... Am avut câteva regrete, dar nu vreau să le menţionez. Aşa şi eu, am avut şi eu câteva regrete, dar la ce ar servi acum?

Vă mai aduceţi aminte cum aţi primit atunci vestea că sunteţi numărul 1 mondial?

Pe vremea aia, clasamentele le întocmeau ziariştii, în funcţie de care a luat mai multe Grand Slam-uri, turnee individuale, şi în anul ăla se vorbea că urmează ca ATP să facă un clasament, dar nu se ştia când o să iasă. Şi anul ăla cred că a fost cel mai bun an al meu, am câştigat 12 turnee, sau 14, nici nu mai ştiu câte. Tot ce era pe zgură am câştigat în anul ăla. Şi atunci, ca procentaj, eu am fost cel mai bun şi în momentul în care a ieşit clasamentul, am fost numărul 1.

Aţi avut mulţi adversari în perioada aceea care râvneau să devină numărul 1? V-aţi simţit vânat?

Sigur că da, erau mulţi, a fost John Newcombe, care a venit după mine, apoi Arthur Ashe, Stan Smith, Jimmy Connors, apoi a venit prin '74, parcă, şi Bjorn Borg. Normal că eram vânat, când eşti numărul 1, toţi vor să te bată pe tine, asta e clar, şi la băieţi, şi la fete, e la fel. Mai rău şi mai bine joacă cu tine decât cu ceilalţi, pentru că îi inspiri.

Cum v-a răsplătit statul român la acea vreme pentru performanţă?

Nu am fost răsplătit, nu am primit nici măcar felicitări. Eu am fost răsplătit cu o pensie de militar de 1.435 de lei pe lună. Asta este răsplata pe care eu o primesc in fiecare lună. Dar să ştiţi că nu mă aşteptam să mă răsplătească cu nimic, dar dacă tot dau la alţii, şi dau serios pensiile astea speciale... L-am auzit pe unul care spunea că eu am pensie specială... Dacă a mea este pensie specială, alea cu adevărat speciale cum dracu' sunt, cât or primi ăia?

Cum s-a transformat circuitul ATP de când eraţi dumneavoastră numărul 1 mondial?

S-a transformat în bine, desigur, pentru că au venit mai mulţi sponsori. Sponsorii au început după mine, în '73, au început să apară sponsorii serioşi şi vreau să menţionez ceva, până în 1973 nu au fost scaune, nu aveai voie să stai jos, stăteam în picioare, puneam rachetele jos, lângă scaunul de arbitru, ne clăteam gura cu puţină apă, sau ce ne dădeau acolo, Pepsi-Cola, sau ce era, şi schimbam. Ţin minte că în finala cu Smith din '72 am jucat cinci ore.

Adică era mai greu, vreţi să spuneţi...

Era greu. Eu am învăţat de la nişte australieni, prieteni de-ai mei, Roy Emerson, Rod Laver şi Ken Rosewall, că cel mai bun antrenament este să ai meciuri în fiecare zi. Şi câte jucam? Trei, la simplu, la dublu şi la dublu mixt. Eu abia acum mă uit în palmares şi am cinci Grand Slam-uri la dublu şi două la simplu. Pentru că jucam de dimineaţă până seara. Bine trebuie să îţi şi placă ceea ce faci, pentru că dacă nu îţi place e mai greu.

Întotdeauna s-a vorbit despre aceasta plăcere a dumneavoastră de a juca tenis...

Mie de mic mi-a plăcut să joc tenis. Eu singur mi-am propus să devin copil de mingi, acum le spune 'vă dăm atât ca să daţi mingile'. Nu, eu am avut noroc că m-am născut pe Progresul, acolo la BNR, şi în fiecare zi când erau meciuri acolo mă duceam, la 30 de metri de acasă până la terenuri, şi mă uitam. Eu m-am uitat foarte mult la tenis până să încep să joc. Şi cel mai bun antrenor al meu a fost peretele, pentru că jucam la perete. Pentru că dacă nu o dai bine în perete, trebuie să alergi după ea în spate, şi aşa eram concentrat să dau bine în perete ca să-mi vină mingea înapoi.

Regretaţi că nu jucaţi astăzi tenis, când câştigurile sunt clar mult mai mari?

Nu, pentru că dacă mă uit înaintea noastră, cei care au jucat înaintea mea au avut câştiguri mult mai mici în comparaţie cu mine. Deci nu mă pot compara eu cu jucătorii de astăzi, pentru că probabil cei care vor veni vor câştiga mult mai bine decât cei de acum şi tot aşa. Deci nu mă gândesc la acest lucru.

Dar aţi făcut un calcul cât aţi fi câştigat dacă jucaţi astăzi?

Ah, nu! Asta este o prostie, nu mă gândesc la aşa ceva, în niciun caz. La ce serveşte? Eu pe lângă cei de dinaintea mea am făcut bani, dar pe lângă cei de astăzi nu am făcut bani, şi e clar asta. Probabil că peste 30, sau 50 de ani, se va vorbi că Djokovic nu a făcut niciun ban în comparaţie.

Cum vedeţi tenisul masculin românesc astăzi, credeţi că se va mai naşte acel număr 1 mondial?

Nu mai cred nimic până nu văd. Este greu, pentru că tenisul este un sport complet şi sunt mulţi jucători în lume, şi toţi joacă bine. E greu să ajungi numărul 1 mondial.

CV-ul lui Ilie Năstase, o legendă vie a sportului mondial

Fostul mare tenisman Ilie Năstase s-a născut la 19 iulie 1946, la Bucureşti. „Nasty“ - cum a fost poreclit de americani - a adus spectacolul pe terenurile de tenis din întreaga lume, îmbinând tehnica ireproşabilă şi loviturile de geniu, cu glumele, uneori şocante.

Debutul carierei sale internaţionale a avut loc la vârsta de 20 de ani, la Roland Garros, în 1966, când a jucat finala la dublu, alături de Ion Ţiriac. Primul mare succes internaţional l-a obţinut în 1972 în Statele Unite ale Americii, unde a câştigat turneul de la Forrest Hills. Tot în 1972, s-a impus împreună cu Ion Ţiriac în proba de dublu a turneului de la Roma şi la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.

Anul de glorie al lui Ilie Năstase a fost 1973, când a câştigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură, fără să piardă niciun set. În acelaşi an, s-a impus şi în proba de dublu la Wimbledon, făcând pereche cu prietenul său, americanul Jimmy Connors. De asemenea, a câştigat turneul de la Roma, unde l-a învins în finală pe spaniolul Manuel Orantes şi a fost desemnat primul lider al clasamentului mondial ATP.

În decursul carierei sale, Ilie Năstase a câştigat, potrivit www.atptour.com, 64 de turnee ATP la simplu şi 45 la dublu. A câştigat de patru ori Turneul Masters (Turneul Campionilor), în 1971, 1972, 1973, 1975; US Open în 1972 şi 1975; Openul Franţei în 1970 şi 1973; Wimbledon în 1973. A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câştigând 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume.

A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului“ (1969, 1972, 1973 şi 1974). A fost timp de 40 de săptămâni nr. 1 mondial (23 august 1973 - 2 iunie 1974). A primit „Racheta de aur“ la New York în 1973 şi este singurul român care are numele înscris în International Tennis Hall of Fame. În 1990, la Roland Garros, a obţinut Premiul deceniului. În 2005, revista „Tennis Magazine“ l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani“.