Ilie Năstase, reacție după ce Simona Halep a fost audiată la tribunal: „Nu înțeleg!”

0
Publicat:

Simona Halep a fost audiată timp de două zile la Londra, jucătoarea noastră răspunzând acuzațiilor în procesul de dopaj cu Roxadustat, dar și în ceea ce privește neregularitățile în pașaportul ei biologic.

Năstase și Simona Halep, pe vremea în care sportiva noastră câștiga trofeu după trofeu. Foto EPA EFE
Năstase și Simona Halep, pe vremea în care sportiva noastră câștiga trofeu după trofeu. Foto EPA EFE

Românca a pledat nevinovată, iar avocații Bogdan Stoica și Howard Jacobs, au justificat testul anti-doping pozitiv la roxadustat printr-o contaminare a unui supliment alimentar.

După terminarea procesului, Ilie Năstase (76 de ani) a recționat și a vorbit despre situația fostului lider WTA. Cum Simona Halep este suspendată provizoriu din luna octombrie a anului trecut, Ilie Năstase crede că procesul s-a întins pe o perioadă prea lungă

„A durat prea mult, după mine, toată treaba asta! Eu ştiu, când am avut problema cu Serena (n.r. Serena Williams, despre care a făcut o glumă considerată rasistă), că noi în trei zile am rezolvat problema, că ne-am dus noi peste ei. Nu înţeleg! Eu ştiu că Simona nu a mai putut să joace turnee şi probabil că a pierdut mulţi bani. Depinde de decizia care se ia. Decizia trebuie să fie în favoarea ei, ca să ceară banii.

Se așteaptă o suspendare de doi ani

Ilie Năstase este de părere că hotărârea finală ar trebui să fie în favoarea sportivei din România, dar și în cazul unei suspendări mai lungi e convins că Simona Halep poate să revină chiar și după doi ani de pauză. ”Da. Are 31 de ani. Dacă ai fost numărul 1 mondial, nu uiţi tenisul în 2 luni sau în 8 luni", a declarat Ilie Năstase, potrivit As.ro.

Publicația spaniolă Marca scrie că Simona Halep va primi cel mai probabil o suspendare de doi ani, din care a ispășit deja opt luni. Aceasta ar putea fi chiar înjumătățită dacă românca se va adresa mai departe Tribunalului Sportiv de la Lausanne.

Dacă acest caz urmează tiparele precedentelor, atunci vom ști hotărârea Sport Resolutions în maximum 14 zile de la data audierii, deci cel mult în jurul datei de 12-13 iulie. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite