Ilie Balaci a murit supărat pe Craiova: „Nu mi-a oferit nimic!“. Răspuns tranşant despre comparaţia cu Hagi
0
Ilie Balaci a acordat un interviu memorabil pentru „Weekend Adevărul“ în 2014. În rândurile de mai jos, puteţi citi cele mai interesante răspunsuri oferite de „Minunea blondă“, acum patru ani.
V-aţi născut la Bistreţ, în Dolj.
Ilie Balaci: Chiar pe malul Dunării.
Pe 8 sau pe 13 septembrie 1956?
Pe 8, domnule, dar sunt declarat pe 13. Aici e o poveste... Taică-meu, când m-am născut, era în armată, aşa că bunică-mea l-a trimis pe bunică-meu la Sfatul Popular, să mă declare. Numai că bunică-meu n-a mai ajuns la Sfatul Popular, s-a oprit în drum, la cârciumă, să dea de băut, că devenise bunic. Şi s-a mai întors de acolo tocmai pe 13! Când a ajuns acasă, bunică-mea l-a întrebat: „Ei, fuseşi? Declaraşi copilul?“. „Aoleo, uitai!“ Şi l-a trimis din nou, dar de data asta s-a dus şi bunică-mea cu bunicul, ca să fie sigură că ajunge şi mă declară. Aşa m-am născut eu pe 8 septembrie, de Sfânta Mărie mică, dar am ajuns să fiu înregistrat în acte pe 13, de Ziua Pompierilor.
Care e prima amintire pe care o aveţi din copilărie?
Am multe…Ce să vă spun…Când am plecat la fotbal cu fraţii Boldici (n.r. – Cristian şi Gabriel Boldici), cu Piţurcă, cu (n.r. – Viorel) Călin, că ăştia eram…Stăteam în acelaşi cartier şi mergeam la fotbal. Cu toţii am ajuns fotbalişti.
Cum v-aţi cunoscut soţia? Eraţi colegi?
De clasă. În clasa a noua. De atunci. Faceţi socoteala că am aproape 40 de ani de când sunt însurat.
A fost dragoste la prima vedere?
(Dezaprobator) Dragoste la prima vedere la 16 ani, ce dracu’!...S-a legat. Probabil că mi-a fost mie hărăzită, eu – ei. Ne-am luat, şi cu asta, basta!
Părinţii cum au reacţionat când au aflat?
O cunoşteau pe Dana, pe nevastă-mea. Dacă eram mai mult împreună, nu li s-a părut… Atâta, mama mi-a zis: „Eşti cam tânăr“. Iar tata m-a luat deoparte şi mi-a zis: „Uite care-i povestea. Tu, dacă te-nsori, te-nsori pentru o viaţă. Nu-mi vii mie peste o lună-două, un an, doi, cinci, că divorţezi. La noi în familie nu s-a-ntâmplat. O iei, să fii sănătos, rămâi cu ea pân’ la sfârşit!“.
„Craiova nu mi-a oferit nimic!“
După ce v-aţi accidentat, Lucescu v-a luat la Dinamo...
Ei, chestia asta cu Dinamo e un pic cu dus şi-ntors. Nu ştiu câtă nevoie avea Dinamo de mine. Ştiu un lucru, în schimb. Că, prin aducerea mea la Dinamo, echipa nu mai era huiduită în ţară. Cred că asta l-a determinat pe Lucescu să mă aducă. În schimb, de Cămătaru avea nevoie. De partea cealaltă, din câte ştiu eu, Cămătaru ar fi refuzat să vină la Dinamo, dacă nu vin şi eu. Ce m-a făcut pe mine să vin la Dinamo: eram ferm convins că mă vor trimite în străinătate, să mă operez. N-a fost cazul. Asta nu înseamnă că nu voi rămâne recunoscător toată viaţa pentru tot ce a făcut pentru mine Dinamo, când eu nu mai reprezentam mare lucru în fotbalul românesc. Tot ce au făcut oamenii ăştia pentru mine a fost incredibil. Dovadă că şi acum mai am casă de la Dinamo! M-a ajutat să termin şcoala. Mă întreb acum de ce iubesc eu Craiova. Că, practic, Craiova nu mi-a oferit nimic, decât posibilitatea de a mă afirma.
Aţi primit, în perioada de glorie, vreo ofertă de transfer în străinătate?
Am şi semnat! Am semnat cu AC Milan!
Când?
În 30 decembrie 1982. După meciul nostru de la Florenţa (n.r. – 0-0 cu Italia în preliminariile pentru Euro 1984). Au venit la Craiova. Am semnat contractul. Trebuia să mă prezint pe 13 ianuarie la Milano.
Cât vă oferiseră?
200.000 de dolari pe an. Gândeşte-te că Mercedesul era 17-20.000.
Şi ce s-a întâmplat de n-aţi mai ajuns acolo?
Generalul Stan, care pe vremea aceea era preşedintele Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, ne-a anunţat într-o zi că, dacă avem oferte din străinătate, să semnăm pentru că el are acceptul lui Ceauşescu să ne lase să plecăm. Ce s-a întâmplat între timp, nu mai ştiu. De ce n-am plecat...
Dar v-aţi gândit că, dacă aţi fi apucat drumul acesta, poate că nu vorbeam acum de Balaci accidentat la Baia Mare, ci de cel mai bun fotbalist român din istorie, poate chiar câştigător al Cupei Campionilor...
Eu, când merg pe stradă şi mă salută lumea, mi se umple inima de drag. Plutesc. Crezi că aş fi reacţionat altfel dacă eram cel mai bun din lume? Eram la fel. Ştiţi, poate, de ce nu m-am reîntors în fotbal ca înainte? Pentru că nu mai exista motivaţie. Fusesem cel mai bun fotbalist al României. Câştigasem campionatul, Cupa, jucasem în naţională. Dacă mai jucam cinci ani la acelaşi nivel, credeţi că se schimba ceva? Ar fi fost la fel. Primul interviu l-am dat în septembrie 1973, eram la al doilea meci în Divizia A. Printre altele, m-a întrebat ce vreau să fac în fotbal. Şi am spus că în şase luni vreau să joc în echipa naţională. Aşa am făcut. Şi tot în interviul acela am spus că, la 26 de ani, când voi fi în plină glorie, mă voi lăsa. Ca să-mi ducă lumea dorul. Am greşit cu şase luni. M-am accidentat la 26 de ani şi jumătate. Ţi se pare destin?
Poate că da.
Vezi? Oriunde m-aş fi dus în lumea asta mare, tot la 26 de ani şi jumătate mă paradeam.
CLICK AICI PENTRU A CITI, INTEGRAL, INTERVIUL CU ILIE BALACI
Cel mai bun fotbalist român? Dacă-l întrebi pe unul de 80 de ani va spune: «Aaa, păi, Petschovski a fost peste toţi!». Altul, de 60 de ani, o să zică «Balaci». Ăştia mai tineri, care au văzut Mondialul din '94, unde Hagi a fost cel mai bun din lume, după părerea mea, vor spune «Hagi». Ilie Balaci pentru „Gazeta Sporturilor“ în 2016
Citeşte şi:
Ilie Balaci s-a întors spre soţie şi a început să plângă: „Am fost lăsat în stradă“
Se încarcă comentariile...
