Hagi a dat 22.000 de euro pe tricoul cumnatului Gica Popescu
0Tricoul actualului antrenor al Galatasarayului a fost cumparat cu 10.500 de euro de catre Gigi Netoiu, suma totala stransa din vanzarea celor 22 de tricouri fiind de 100.800 de euro, bani ce vor fi donati sectiei de pediatrie a Spitalului Judetean Craiova, care va purta numele fostului fotbalist Zoltan Crisan
Cel mai scump tricou vandut la licitatia care a avut loc, luni seara, la hotelul Marriott, in cadrul evenimentului "Seara Campionilor", a fost cel al fostului international roman Gheorghe Popescu, pentru care antrenorul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a platit suma de 22.000 de euro. Licitatia pentru tricoul fostului jucator Gheorghe Popescu, organizatorul evenimentului, a inceput de la suma de 10.000 de euro. in cadrul "Galei Dinner" au fost scoase la licitatie 22 de tricouri ale jucatorilor participanti la "Seara Campionilor". Suma totala acumulata in urma licitatiei, 100.800 de euro, va fi donata sectiei de pediatrie a Spitalului Judetean Craiova, care va purta numele fostului fotbalist Zoltan Crisan. Un alt tricou vandut in cadrul licitatiei a fost cel al fostului international roman Gheorghe Hagi, pentru care vicepresedintele clubului Dinamo, Gigi Netoiu, a oferit suma de 10.500 de euro. Licitatia pentru tricoul lui Hagi a pornit de la 2000 de euro. Presedintele executiv al clubului Rapid, Ioan Becali, a achizitionat tricourile fostului international bulgar Hristo Stoicikov, pentru care a platit suma de 15.000 de euro, si pe cel al jucatorului brazilian Djalminha, de la formatia Deportivo La Coruna (5.500 de euro). Pentru tricoul lui Stoicikov, Becali l-a avut contracandidat pe internationalul roman Ionel Ganea. Impresarul Gheorghe Popescu a achizitionat tricourile jucatorilor Sinisa Mihajlovici, pentru care a oferit suma de 1200 de euro si Emerson (750 de euro). Antrenorul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a achizitionat pe langa tricoul fostului sau coechipier Gheorghe Popescu, si tricourile atacantului Adrian Mutu (2.000 de euro), jucatorului uruguayan Gustavo Poyet (1.700 de euro), portarului Bogdan Lobont (850 de euro) si spaniolului Josep Guardiola (1.500 de euro). "Am depasit bugetul, dar pentru cumnatul... Doua tricouri trebuia sa cumpar oricum, pe cel al cumnatului si pe cel al finului. Am vrut sa particip la eveniment asa cum trebuie, si fizic, si financiar. Este prima oara cand voi juca impotriva Romaniei, dar, avand in vedere ca este doar un spectacol, voi incerca sa ma bucur. Va fi greu sa dau gol pentru ca nu mai joc de trei ani, dar voi face tot posibilul. Ideal ar fi ca generatia noastra sa joace cat mai multe meciuri ca acesta, pentru ca lumea vrea sa ne vada si noi ar trebui sa ne mentinem in forma", a spus fostul international Gheorghe Hagi. Capitanul echipei nationale de fotbal a Romaniei, Cristian Chivu, a achizitionat tricourile fostului international roman Ioan Ovidiu Sabau, pentru care a oferit 2800 de euro, pe cel al atacantului roman al echipei Besiktas Istanbul, Adrian Ilie (850 de euro), si pe cel al elvetianului Johann Vogel (400 euro). Tricoul lui Chivu a fost cumparat de fostul arbitru Adrian Porumboiu, cu suma de 7.500 de euro. "Le multumesc tuturor celor care au participat. Aceasta seara este doar un prim pas pe care il fac pentru a ajuta copiii", a spus, la finalul galei, Gheorghe Popescu, care a primit o sticla cu vin vechi de 16 ani din partea lui Gigi Netoiu. La eveniment au participat si componentii unei grupe de copii a Scolii de fotbal Asociatia Sportiva "Viitorul 2002", care i-au oferit lui Gica Popescu o distinctie, in semn de multumire pentru sprijinul acordat. Fostul international bulgar Hristo Stoicikov a afirmat ca important este scopul pentru care s-a organizat licitatia. "Pentru mine este important ca acesti bani vor ajuta niste copii. Nu conteaza cati bani s-au dat, ci pentru ce s-au dat", a subliniat Stoicikov. Licitatia a fost organizata de Casa "Alis". Programul serii a fost prezentat de Andreea Marin, iar muzica a fost asigurata de formatia Proconsul.























































